1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Germania absoarbe ingineri

România a tot produs ingineri pe bandă rulantă, pentru o economie în continuu declin. Şansa unora poate fi mai aproape decât bănuiau.

default

Ingineri, în timpul montării unui satelit

Germania duce acut lipsă de personal tehnic de înaltă calificare. Ca atare, ia în calcul importul de ingineri, susţine Marco Dadomo, reprezentantul Asociaţiei Inginerilor Germani (VDI), grup profesional care organizează, de altfel, periodic, burse de joburi:

"În momentul actual, piaţa solicită cu precădere ingineri specializaţi în construcţiile de maşini, inclusiv autoturisme, dar şi electronişti. Electromobilitatea este, de asemenea, un domeniu căutat, ca şi energetica, respectiv, oameni specializaţi în resurse regenerabile. Cei care au studiat, de pildă, centrale eoliene sau hidrocentrale au şanse foarte bune. Bursa este deschisă pentru oricine. Este vorba, în perioada imediat următoare, despre două zile de recrutări: pe 17 septembrie la Dortmund şi, pe 22 septembrie, în Elveţia, la Zürich".

Aţi mai avut candidaţi din afara Germaniei?

"Au fost, desigur, şi străini înscrişi la bursele anterioare de locuri de muncă. Nu e întotdeauna simplu, deoarece unii au nevoie de permise speciale de muncă. Dar firmele au interesul să îşi atragă oameni deosebit de calificaţi şi, desigur, nu ezită să-i ajute să obţină dreptul de muncă".

Cum reacţionează firmele la candidaţii din străinătate?

"În principiu pozitiv, pentru că Germania duce, de fapt, lipsă de personal calificat. În prezent este nevoie de 39.000 de ingineri. Iar pe băncile şcolilor nu sunt suficienţi viitori ingineri pentru a acoperi acest minus. Prin urmare, e bine dacă specialişti străini vor să lucreze în Germania şi, ca atare, şi angajatorii sunt foarte deschişi".

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz