1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Germania abordează cu precauţie conflictul din Caucaz

Berlinul doreşte să se implice activ în aplanarea conflictului din Caucaz. În acest sens, oficialii germani şi-au exprimat speranţa că acordul de încetare a focului va fi calea către o pace durabilă.

default

Situaţia din Caucaz a fost tema principală a discuţiilor purtate de membrii guvernului german, la care a participat şi cancelarul german, Angela Merkel. Aceasta a apreciat în mod pozitiv implicarea activă a preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, în conflictul dintre Georgia şi Rusia, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului federal, Thomas Steg.

În momentul de faţă, cel mai important lucru este identificarea unei soluţii politice viabile şi de durată, care să ducă la stingerea conflictului din Caucaz.

Aşa-numitul plan în şase puncte nu conţine încă obligaţii. Dorinţa noastră este ca acest plan să devină viabil şi să traseze în mod clar obligaţii. În acest sens vom discuta şi cu preşedinţia franceză a Uniunii Europene, precum şi cu alte instituţii internaţionale.”, a menţionat Thomas Steg.

Guvernul german abordează cu prudenţă maximă conflictul dintre Rusia şi Georgia şi se fereşte să facă aprecieri de orice natură cu privire la violenţele izbucnite acum câteva zile în Oseţia de Sud. Soluţia politică la conflictul din Caucaz trebuie să ţină cont de două aspecte.

Primul aspect priveşte integritatea teritorială a Georgiei, care trebuie să fie de la sine înţeleasă. În al doilea rând, contestarea guvernului georgian, ales democratic, este inacceptabilă. Ambele state au partea lor de vină, însă guvernul german nu are menirea de a aprecia în ce măsură unii sunt mai vinovaţi ca ceilalţi.”, a mai spus purtătorul de cuvânt al guvernului federal.

De altfel, nici Angela Merkel nu pledează pentru distanţarea de Rusia. Dimpotrivă, cancelarul german se va întâlni la Soci cu preşedintele rus Dimitri Medvedev, apoi va merge la Tiflis pentru a discuta personal cu preşedintele georgian, Mihail Şaakaşvili. Merkel nu va vizită regiunea în calitate de mediator. În ceea ce priveşte propunerea guvernului francez - de a trimite trupe europene de menţinere a păcii în regiune - guvernul federal s-a arătat uşor sceptic, precizând că Naţiunile Unite şi OSCE-ul sunt, cel mai probabil, mai bine pregătite pentru o astfel de misiune. Oricum, o decizie în acest sens ar fi, deocamdată, prematură.