1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania a omagiat victimele războaielor şi violenţelor

Catrinel Preda20 noiembrie 2006

Un avertisment pentru pace şi contra războiului şi terorii

https://p.dw.com/p/B0zD

Ieri în cursul ueni zile comemorative în Germania au fost omagiate solem victimele din cele două războaie mondiale ,dar şi cele ale terorii şi represiunii în lume. 9000 de soldaţi germani servesc în prezent în misiuni internaţionale. Doliul trebuie să fie un avertsiment pentru reconcilierea peste mormintele celor căzuţi la datorie, scrie FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG. Nu trebuie permis ca sărăcia simbolică a societăţii actuale să fie folosită de comunităţile de extremă dreapta pentru marşurile lor. Ele ne amintesc că nu se poate trăi fără simboluri, atunci cînd este vorba de soldaţii morţi pentru patria lor. Familiile celor dispăruţi aud multe despre pace şi împăcare, dar se simt izolate şi părăsite atunci cînd este vorba de durerea personală.

ABENDZEITUNG din München atrage atenţia asupra faptului că soldaţii germani se comportă cu responsabilitate, ajutînd la reconstrucţie şi refacere economică, acolo unde sunt trimişi, ca şi la menţinerea unui climat de cooperare cu populaţia locală. Bundeswehrul nu are interes să devină ţinta teroriştilor. Strategia SUA şi a Marii Britanii se limitează doar la bombardamente.Pericolul ca pe viitor Germania să nu se mai limiteze doar la misiuni internaţionalerelativ nepericuloase este însă în creştere, atrage atenţia RHEINZEITUNG din Koblenz care crede că Bundeswehrul se va confrunta cu vremuri grele.

SALZBURGER NACHRICHTEN consideră că la Conferinţa APEC a Forumului de cooperare Asia-Pacific, SUA nu s-au prea putut impune, în încercarea de a cîştiga mai multă influenţă în zonă. De fapt America doreşte să contracareze influenţa tot mai mare a Chinei, Rusia face uz de bogatele sale resurse energetice pentru a-şi asigura pe viitor aprovizionarea asiaticilor tot mai flămînzi după astfel de resurse, iar Japonia pune totul în joc pentru a nu fi împinsă politic în rîndul doi, chiar în faţa propriei uşi. Hanoiul a demonstrat cît de fragilă este pretenţia Sua de a conduce´globa.

Cotidianul LES DERNIERES NOUVELLES D´ALSACE din Strasbourg critică politica americană în Orientul apropiat şi mojlociu, care după părerea sa este lipsită de fermitate, iar la Paris LIBERATION cere Israelului să dea curs iniţiativei de pace a Franţei, Italiei şi Spaniei, care prevede convocarea unei Conferinţe internaţionale şi va fi prezentată la Reuniunea Uniunii Europene din decembrie. Un refuz din partea guvernului de la Ierusalim, discreditat prin propriile sale insuccese, scrie ziarul parizian, ar fi o greşeală. Israelul trebuie să dea păcii o şansă, în acest context atît de dificil şi periculos.

In privinţa politicii americane în Irak, BERLINER ZEITUNG remarcă faptul că SUA nu doresc să-şi pericliteze poziţai şi interesele în zonă. Cînd au părăsit Vietnamul, SUA au pierdut o bătălie contra comunismului, dar căderea Saigonului nu a însemnat căderea în haos. In cazul Irakului situaţia este alta. Echilibrul labil din regiune ar fi considerabil periclitat, iar animozităţile dintre şiiţi şi suniţi ar putea crea tensiuni şi conflicte şi în ţările vecine, de exemplu între Iran şi Arabia Saudită .Si Turcia s-ar simţi poate ameninţată. O astfel de perspectivă nu este dorită la Washington.Ziarele germane apreciază pozitiv flexibilizarea programului magazinelor,constatînd că între timp 17 milioane de germani lucrează în ture şi vor avea acum posibilitatea să cumpere şi după orele 18. MÄRKISCHE ALLGENMEINE din Potsdam atrage atenţia şi asupra avantajului pe care-l vor avea micii comercianţi creatori de a cîştiga bani mai mulţi, după această flexibilizare.