1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Germania – 60 de ani de la intrarea în NATO

În anul 2015 Germania serbează 60 de ani de la intrarea în NATO. Cu acest prilej, Ambasada Germaniei de la București organizează conferința: „Germania şi România – parteneri de securitate politică în NATO”.

default

Momentul semnării Acordului de Aderarea a Germaniei la NATO

Conferința programată joi 2 iulie la sediul New Europe College din București își propune un dialog despre preocupările de securitate comune ale Germaniei și României și despre așteptările celor două state în ce privește Summitul NATO din 2016. Printre participanții anunțați se numără: ministrul de externe Bogdan Aurescu, ambasadorul Germaniei, Werner Hans Lauk, Emil Hurezeanu, ambasadorul desemnat al României în Germania, Andrei Pleşu, președintele NEC, Jasper Wieck, șeful departamentului privind politicile de apărare din cadrul Ministerului Federal de Externe, Adrian Davidoiu - șef al Departamentului pentru afaceri strategice din Ministerul de Externe de la București.

Este o conferință extrem de binevenită într-un moment în care, la nivelul opiniei publice, se manifestă tot felul de îndoieli privind capacitatea NATO de a reacționa eficient și solidar. Presa și analiștii politici din România au ridicat în ultimile luni tot mai multe semne de întrebare privind orientările de politică externă ale Germaniei și disponibiliatea acestei țări de a da o replică hotărâtă Rusiei în cazul unei agresiuni împotriva unei partenere de alianță. Ziarul ”România Liberă”, platforma on line ”În linie dreaptă” și altele din aceeași familie au publicat analize sceptice care consideră că dorința Germaniei de a menține o relație funcțională cu Rusia ar fi un obstacol major în calea unei acțiuni politice și militare unitare a Occidentului. În aceleași cercuri subliniat pro-americane, președintele Klaus Iohannis a fost privit, cel puțin la început, cu neîncredere ca exponent prezumtiv al politicii externe germane.

Analiști americani ca George Friedman de la Stratfor, citați copios în presa de limbă română, au alimentat suspiciunile, arătând că SUA au avut ca principală preocupare în ultima vreme să mobilizeze Țările Baltice, Polonia, România și Bulgaria pentru a crea un cordon între Germania și Rusia, căci ” îmbinarea tehnologiei germane cu resursele nelimitate ale Rusiei reprezintă marea frică a Americii.” La acestea s-au adăugat analize dedicate politicii interne germane, analize potrivit cărora actualul guvern condus de cancelarul Angela Merkel ar fi cel mai proamerican guvern posibil și că o schimbare de politică în Germania nu ar putea decât să consolideze vederile favorabile Rusiei.

A fost citat, de asemenea, în presa românească un sondaj publicat în 10 iunie 2015 de institutul american Pew Research Center, care a investigat atitudinea cetățenilor vest-europeni și americani în cazul unui atac din partea Rusiei. Una dintre întrebări suna așa: ”Dacă Rusia se angajează într-un conflict militar cu una dintre țările din vecinătatea sa care ne este parteneră de alianță în NATO, credeți că țara noastră ar trebui sau nu ar trebui să apere această țară cu forța armelor?” Răspunsurile nu par încurajatoare: 58% dintre germani cred că țara lor nu ar trebui să intervină iar 53% dintre francezi și 51% dintre italieni sunt de aceeași părere. În schimb, spaniolii, polonezii și britanicii înclină majoritar către intervenție, dar într-o proporție mai mică de 50%. Numai americanii (56%) și canadienii (53%) sunt mai hotărâți în favoarea intervenției militare.

Toate acestea au creat, încetul cu încetul, în opinia publică românească un sentiment de neîncredere în forța Articolului 5 din Tratatul NATO și, totodată, o creștere a atașamentului față de SUA, percepute ca singura forță aptă de intervenție.

În invitația de presă la conferința organizată la NEC se arată că ”a fi membru al NATO reprezintă atât pentru Germania cât şi pentru România un pilon central al politicii de securitate şi de apărare. Acest lucru este considerat în ambele societăţi ca o constantă importantă a politicii externe şi ca o realizare istorică.” Precizarea aceasta succintă conține de pe acum un răspuns la întrebările tot mai persistente privitoare la viitorul Alianței Nord Atlantice.

Realitatea este că diplomația germană nu iubește emfaza și că discreția și reținerea declarațiilor bine cumpănite pot părea incerte unui public obișnuit cu gesticulația puternică și cu declarațiile zgomotoase. Aflată la București la începutul lunii trecute, ministrul federal al apărării, Ursula von der Leyen, a vorbit preponderent despre soluții pașnice, dar a adus totuși o precizare în legăturile cu presupusele ambiții militare ale Rusiei: ”Nimeni nu trebuie să subestimeze capacitatea NATO de reacție rapidă.” Pentru stilul german este o declarație puternică.

În orice caz o reafirmare a solidarității în cadrul NATO nu este inutilă și de aceea conferința organizată la NEC este o ocazie excelentă pentru tot soiul de precizări, sublinieri și pentru consolidarea încrederii reciproce.