1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Germania şi Marea Britanie în paginile cotidianelor

Bilanţul preşedinţiei germane al Uniunii Europene, predarea ştafetei la Londra de către Tony Blair şi preluarea funcţiei de prim-ministru de Gordon Brown, iritarea Germaniei faţă de modul în care Tony Blair a fost propus şi numit emisar special al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu

Die Welt relatează despre bilanţul preşedinţiei germane a Uniunii Europene, prezentat de cancelarul Angela Merkel în faţa parlamentarilor europeni, în ultima sa apariţie publică în calitate de preşedinte semestrial al blocului comunitar. Merkel respinge o Europă cu două viteze, scrie Die Welt, care publică apelul cancelarului federal, de aprobare şi ratificare rapidă a noului tratat european. ”Să construieşti încrederea îţi ia zeci de ani, să o distrugi durează însă doar o noapte”, a afirmat doamna Merkel.

Sueddeutsche Zeitung se referă la avertismentul Angelei Merkel, cu privire la crearea de noi prăpastii în Uniune, dacă unele ţări se vor integra mai repede decât altele. Sueddeutsche Zeitung reţine o declaraţie interesantă a doamnei cancelar - Pentru Germania, Polonia este la fel de importantă ca şi Franţa. De altfel, Merkel a făcut un apel la cele mai eurosceptice două ţări, Polonia şi Marea Britanie, pentru a nu genera o divizare a Uniunii, punând în pericol, prin poziţia lor, procesul de integrare.

Frankfurter Allgemeine Zeitung notează că guvernul german este mândru de realizările din timpul mandatului său în fruntea blocului comunitar. FAZ publică şi opinia ministrului de externe, Frank Walter Steinmeier, care consideră că imaginea Germaniei în lume s-a îmbunătăţit în cele şase luni de preşedinţie comunitară, prin cele peste 400 de evenimente internaţionale organizate de preşedinţia germană.

De aceeaşi părere este şi comentatorul cotidianului Die Welt, Christoph Schlitz, care crede că Berlinul a reuşit foarte multe în aceste şase luni. El afirmă că îşi scoate pălăria în faţa Angelei Merkel, care a adus beneficii enorme pentru imaginea Germaniei în lume. Die Welt apreciază metodele doamnei cancelar, care a ascultat pe toată lumea, a tratat ţările mici la fel ca şi pe cele mari, delimitându-se clar de politica elitistă anterioară, practicată de Gerhard Schroeder şi Jacques Chirac. Comentatorul Die Welt subliniază şi amănuntele: în timpul preşedinţiei germane s-au redus costurile apelurilor telefonice în roaming în cadrul Uniunii, s-au ieftinit biletele de zbor în Statele Unite, prin semnarea unui acord privind traficul aerian cu Washingtonul, a crescut securitatea cetăţenilor europeni, prin crearea unei baze de date electronice comune între autorităţile din cele 27 de ţări membre.

Schimbăm subiectul, dar rămânem la vârful politicii internaţionale, cu Sueddeutsche Zeitung, care redă iritarea ministrului german de externe, Steinmeier, cu privire la modul în care a fost propus şi numit Tony Blair în noua funcţie, de emisar special al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu. Într-o luare de poziţie surprinzătoare, Steinmeier s-a declarat deranjat pentru că Statele Unite nu au discutat întâi nominalizarea lui Blair cu membri Cvartetului. El reproşează Washingtonului că a trecut la declaraţii publice legate de numirea lui Blair, înainte ca această problrmă să fie lămurită în cadrul Cvartetului. Între timp, Blair şi-a luat la revedere de la postul de şef al guvernului britanic.

Neue Zuercher Zeitung îi prezintă pe noii locatari din Downing Street 10 – Gordon şi Sarah Brown. Ziarul reţine promisiunile noului premier, de a veni cu noi priorităţi, precum sănătatea şi educaţia şi de a forma un cabinet cu reprezentare mai largă, inclusiv cu miniştri din afara Partidului Laburist.

Revenim în Germania, cu Frankfurter Rundschau, care vorbeşte de un ultimatum dat Angelei Merkel de şefii marilor concerne energetice germane, înaintea unui summit energetic important, de a renunţa la măsurile de protecţie a climei, adoptate la summitul european din martie. Patronii din energie consideră că prevederile sunt inaplicabile în contextul actual, că reducerile de emisii poluante stabilite sunt exagerate şi că economia germană va avea mult de suferit, prin pierderea eficienţei şi competitivităţii.

Pe plan internaţional, cotidianul francez Le Monde observă într-un articol pe baza ultimelor sondaje de opinie că imaginea Statelor Unite în lume continuă să se deterioreze. Le Figaro avertizează că aerul Parisului este poluat de pesticide.

Washington Post relatează despre un nou potenţial conflict între Senatul american şi Casa Albă, pe marginea unei investigaţii senatoriale a ascultărilor telefonice ilegale de către serviciile americane de securitate. Pe aceeaşi temă, New York Times anticipează confruntări fără precedent între majoritatea democrată din Senat şi administraţia Bush.

În fine, Financial Times remarcă răceala Germaniei şi Rusiei faţă de noul emisar special al Cvartetului pentru Orientul Apropiat, Tony Blair, şi informează despre noi planuri de reformă la gigantul germano-francez, EADS, firma-mamă a Airbus.

  • Data 28.06.2007
  • Autoare/Autor Ovidiu Suciu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B8It
  • Data 28.06.2007
  • Autoare/Autor Ovidiu Suciu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B8It