1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Germania şi Europa, după cutremurul franco-elen

Alegerile din Franţa şi Grecia au plasat-o pe Angela Merkel în maximă dificultate, sporind izolarea ei pe continent. Unii s-ar putea s-o vadă intrată în anul morţii politice. Toţi aceştia s-ar putea să se înşele amarnic.

default

Cancelarul german Angela Merkel, în timpul ultimei declaraţii guvernamentale din Bundestag

Cancelarul german se resimte. Dincolo de presiunile curente ale opoziţiei de stânga şi de aşteptata înfrângere a creştin-democraţilor în Renania de Nord Vestfalia, setul de probleme majore, cu care se confruntă de o bună bucată de vreme şefa executivului de la Berlin, a luat proporţii după alegerile franceze şi elene. Iar unele din aceste probleme conexe şi interdependente s-au acutizat perceptibil.

Un capitol ce părea pe cale de a fi închis, graţie pactului fiscal, s-a redeschis subit şi dramatic. Amploarea dificultăţilor grevând tentativele de rezolvare a crizei datoriilor şi viitorul zonei euro ar putea fi de natură să provoace nopţi albe experţilor coaliţiei guvernamentale germane de centru-dreapta.

Şi ei şi cei ai opoziţiei de centru stânga ştiu că nici o putere europeană, nici măcar dinamica Germania, nu va putea ţine piept variilor concurenţe globale. Cu toţii mai ştiu, chiar fără s-o admită, că fără austeritate bugetară cuplată cu reforme structurale şi de piaţă, zona euro nu va putea rezista pe termen lung la burse şi la competiţia tot mai dure cu statele emergente de felul Indiei şi Braziliei, şi cu atât mai puţin în faţa Chinei comuniste.

Simultan, Germania are nevoie de zona euro, nu în ultimul rând din raţiuni egoiste. Fiindcă revenirea la marca germană s-ar putea vădi catastrofală pentru Republica Federală, devreme ce moneda naţională nemţească s-ar aprecia vertiginos. Preţul prohibitiv al mărfurilor germane ar afecta grav capacitatea de vânzare, în străinătate, a produselor unei economii precum cea a Republicii Federale, care se bazează esenţial pe exporturi.

În aceste condiţii se pune la Berlin, fireşte, problema salvării zonei euro în pofida mesajului extremist, anti-reformist şi anti-austeritate al scrutinelor din Franţa şi mai cu seamă Grecia.

Merkel sub presiune crescândă

Or, Angela Merkel nu se vede doar izolată pe plan extern ci are şi ample greutăţi interne, alimentate de cronica lipsă de popularitate a liberalilor, partenerii ei de coaliţie, precum şi de crescânda simpatie de care se bucură stânga anticapitalistă, mişcările antiglobaliste şi anti-liberale.

Împreună cu grupările extremiste islamice şi anti-musulmane, precum şi cu aparent meteorica apariţie a piraţilor, toate aceste mişcări şi formaţiuni fărâmiţează scena politică, sporind riscurile ce planează asupra democraţiei germane.

Pressekonferenz nach der CDU-Vorstandssitzung Merkel

Angela Merkel, sub presiune

În trecut, Merkel şi-a consolidat poziţia la cârmă cedând în repetate rânduri în faţa revendicărilor stângii. După victoria lui Francois Hollande, social-democraţii şi ecologiştii germani şi-au văzut confirmate speranţele legate de un reviriment al stângii europene şi şi-au reluat în forţă criticile la adresa prezumtivului caracter monoman al politicii de austeritate a cancelarului.

Potrivit opoziţiei, Merkel n-ar fi acordat suficientă atenţie necesităţii de a se conferi impulsuri creşterii economice revendicate, pe bună dreptate, de către Hollande.

La toate acestea, se adaugă enorma presiune externă exercitată de electoratul elen. La urne grecii au dat, în mod conştient, câştig de cauză extremismului.

Scrutinul elen transmite astfel un mesaj potrivit căruia Grecia e dispusă să rămână în zona euro - şi poate şi în Uniunea Europeană - doar cu condiţia să se renunţe la economisirile draconice impuse cetăţenilor ei. „Nu vă conformaţi doleanţelor noastre - vom continua să-i alegem pe extremişti”, par a susţine, şantajist, alegătorii greci.

Dată fiind acumularea tuturor acestor probleme intercorelate, n-ar fi exclus ca unii analişti s-o vadă pe Angela Merkel ajunsă la capăt de drum.

Nimic n-ar fi mai fals. Pe plan intern, popularitatea şefei executivului berlinez e neştirbită. Iar forţa economică a Germaniei, cea mai dinamică ţară din zona euro, un stat care pare capabil să sfideze chiar şi noua recesiune abătută asupra Bătrânului Continentm îi aureşte cancelarului blazonul.

Concomitent, în cariera ei foarte îndelungată, Merkel a izbutit să depăşească lejer diverse crize, chiar dacă nu s-a confruntat niciodată cu un mănunchi de sarcini atât de complexe precum cele date de multicefala criză europeană.

Opţiunile germane

Dracul nu e însă chiar atât negru pe cât pare. La Berlin şi Bruxelles bunăoară, un scenariu vândut ani la rând de elitele europene ca unul apocaliptic, ca un deznodământ fatal, de care ar trebui să ne ferim orice ar fi, a devenit subit şi plauzibil şi acceptabil. Uniunea Europeană ar putea face faţă destul de bine ieşirii Greciei din zona euro, afirmă, nu fără temei, tot mai mulţi experţi.

Kombibild Francois Hollande Angela Merkel

Francois Hollande şi Angela Merkel: tensiuni pe axa Paris-Berlin

Ca atare, Merkel va face, o vreme, tot ce-i va sta în puteri, să reziste tot mai intenselor revendicări, mai nou chiar şi din partea FMI, de a-şi deschide baierele pungii şi de a lansa o creştere economică bazată pe majorarea cheltuielilor publice. Germania dă semne că va ţine piept şantajului grecesc, încercând în schimb, în raporturile cu Franţa, să negocieze.

Prevalându-se de lipsa de precizie a formulărilor prin care Hollande a promis electoratului său „renegocierea” pactului fiscal, Germania va ceda in extremis, spre a accepta, aparent, un program de creştere economică de felul celui reclamat de liderul socialist francez.

Dar, cât timp va mai conduce actuala coaliţie guvernamentală creştin-liberală, Merkel va refuza orice propunere franceză care i se va părea că alimentează îndatorarea şi inflaţia.

Cancelara va mai respinge, de plano, ideea de eurobonds, echivalând cu o colectivizare a falimentului european, şi se va opune în chip hotărât oricăror solicitări de natură să transforme Banca Centrală Europeană în braţul prelungit şi obedient al unor politici stângiste, excesiv de costisitoare.

În schimb Germania va accepta întărirea Băncii Europene de Investiţii şi alte măsuri mai mult sau mai puţin paleative şi va continua, susţinut, să recomande o serie de fericite demersuri care, departe de a putea dăuna, amplifică şansele unei veritabile relansări europene.

Astfel, guvernul german va bate toba adoptării de reforme structurale, va cere imperativ debirocratizarea şi va milita consistent în favoarea flexibilizării unei pieţe a muncii sufocate de prea mult protecţionism.

La rândul ei, Franţa lui Hollande va încerca să-i tempereze cancelarei elanul reformist, sperând că tot mai accentuata izolare politică a guvernului german, grevat de căderea în serie a guvernelor aliate, o va determina pe Merkel să se arate mai concesivă.

Or, principalul aliat al şefei guvernului de la Berlin rămân bursele, pieţele, agenţiile de rating şi mai cu seamă, realităţile globale. Realităţi, cărora nu le-a păsat niciodată decât de eficienţă, productivitate şi competitivitate şi n-au cum să aibă răbdare cu promisiuni electoraliste neonorabile ori cu ascensiuni extremiste hrănite toate de aleanul unor vremi socialiste net mai blânde şi mai confortabile.