1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Germania, în luptă cu ea însăşi

Republica Moldova a revenit duminică în primplan în Germania. I-a invocat greutăţile pe care nu de azi de ieri le întâmpină din cauza Rusiei chiar Angela Merkel. Dar şi Germania are problemele ei în raportarea la Rusia.

Angela Merkel şi Gerhard Schröder, în duelul lor televizat, înaintea scrutinului câştigat de cancelară, în 2005

Angela Merkel şi Gerhard Schröder, în duelul lor televizat, înaintea scrutinului câştigat de cancelară, în 2005

Articularea unei politici externe juste, mai cu seamă faţă de o putere ce se comportă ca Rusia, nu e o misiune lesnicioasă. Cu atât mai puţin pentru o ţară ca Germania.

Pe moment, unii din prietenii germani ai lui Putin celebrează premierea alegerii la cârma Turingiei, la doar 25 de ani de la căderea Cortinei de Fier, a unui postcomunist în persoana lui Bodo Ramelow, primul şef de guvern regional est-geman reprezentând „Partidul Stângii”. Constituind patria politică a unor neo-marxişti îmbătrâniţi în lupta împotriva "imperialismului american", a ucenicilor lor şi a numeroşi ex-agenţi ori informatori, pocăiţi ori impenitenţi ai Stasi, Partidul Stângii s-a distins prin repetate apeluri la îngăduinţă faţă de politica neoimperială a Kremlinului.

Nu o dată membrii acestei formaţiuni postcomuniste s-au hazardat să sugereze utilitatea condamnării năzuinţelor de libertate ale Ucrainei, preluând mitul „fascismului” care ar marca mişcarea pro-europeană, pro-democratică, anti-Ianukovici, învingătoare în „revoluţia demnităţii” de pe EuroMaidan.

În reacţie, mulţi comentatori s-au crezut îndrituiţi să ia în derizoriu îngrijorările acute stârnite deopotrivă în Republica Federală şi în afara ei de propulsarea la cârma Turingiei a exponentului unei grupări politice succesoare directe a partidului comunist est-german.„Nici democraţia nici Occidentul nu se vor prăbuşi” din cauza acestei ascensiuni, s-a afirmat frecvent, într-o formă sau alta, în Germania ultimelor săptămâni.

Realitatea este însă că revenirea la putere, în estul Germaniei, a succesorilor regimului comunist cu voturile unor ex-delatori, care au slujit aparatului său represiv, ridică complexe probleme politice şi morale.

Varii forme de kremlinofilie

Postcomuniştii nu sunt, din păcate, izolaţi. Extrem de spinoasă se dovedeşte şi kremlinofilia unor ex-demnitari necomunişti. Ea se adaugă simpatiei afişate în Vest, faţă de Putin şi de opţiunile sale politice, de către populişti şi extremişti de stânga şi de dreapta. Toate tipurile de servilism faţă de Putin şi în special cele manifestate de ex-demnitari din centrul spectrului politic riscă să genereze mutaţii la nivelul opiniei publice, grevând puternic eforturile de adoptare a unei atitudini apusene unitare, clare şi eficiente în contra expansionismului Rusiei postdemocratice.

Şefa guvernului de la Berlin s-a văzut nevoită, mai nou, să-şi justifice criticile relativ ponderate privind politica Moscovei, în reacţie la criticile formulate la adresa ei de trei ex-cancelari. Atât Helmut Kohl, cât şi foştii şefi de guvern social-democraţi, Helmut Schmidt şi Gerhard Schröder îi ceruseră Angelei Merkel să dea dovadă de o atitudine mai clementă şi mai binevoitoare faţă de Rusia.

Într-un remarcabil interviu acordat ediţiei duminicale a ziarului Die Welt, Merkel a respins politicos, dar clar aceste revendicări de solicitudine sporită faţă de Kremlin. În replică, şefa executivului de la Berlin le-a amintit foştilor cancelari germani nu doar cine e agresorul în acestă istorie. Fără s-o facă explicit, Merkel i-a ajutat, indirect, să nu treacă în uitare nici propriile lor inadecvări faţă de Rusia postsovietică.

Alţii, mai severi, le-ar putea califica drept gafe istorice, jenante neajunsuri, greşeli grosolane şi erori diplomatice iresponsabile.

În context, Merkel a evocat bunăoară încălcarea de către Rusia, în politica ei ucraineană, a Memorandumului de la Budapesta. Încheiat în 1994, pe când Germania proaspăt reunificată era condusă de Helmut Kohl, documentul stipulează garantarea, inclusiv de către Rusia, a integrităţii teritoriale a Ucrainei (din care, la data semnării lui, Crimeea nu fusese încă desprinsă şi anexată).

Tot Kohl era cancelar în epoca de la începutul anilor 90 în care Rusia creea ceea ce avea să devină conflictul îngheţat din Transnistria. Moscova s-a obligat în 1999 (pe când cancelariatul federal era condus de Gerhard Schröder) să-şi retragă trupele staţionate în această regiune a Republicii Moldova. Dar Moscova îşi încalcă fără jenă, de-atunci încoace, propriile angajamente. În fine, Rusia a procedat într-o manieră similară în Georgia, ţară ale cărei legitime aspiraţii de integrare occidentală sunt torpilate de ani de zile prin conflictele îngheţate din Abhazia şi Osetia.

Călcarea în picioare a dreptului la autoderminare al popoarelor

Naţiunile din zonă au decis, din proprie iniţiativă, să se orienteze spre vest. În revanşă, hotărârea lor e făcută ferfeniţă. Căci, potrivit Angelei Merkel, Rusia lui Putin le destabilizează. Şicanările Moscovei au loc în urma „deciziei proprii, suverane, a Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, cele trei ţări din vecinătatea noastră răsăriteană, de a semna acorduri de asociere cu Uniunea Europeană”.

Spre a ilustra cum „le face Rusia greutăţi acestor trei ţări”, cancelara a evocat soarta Transnistriei, o zonă în care „eforturile politice mari de a ajuta”, întreprinse de Germania, „s-au dovedit zadarnice”, după cum a regretat ea. Dincolo de „violarea integrităţii teritoriale a statelor vecine”, Merkel n-a uitat să menţioneze şi „dependenţele economice şi politice pe care Moscova încearcă să le creeze în Balcanii de Vest”.

Explicaţiile şefei executivului berlinez sunt cu atât mai binevenite cu cât contracarează un mit larg vehiculat în vest cu privire la prezumtiva legitimitate a temerilor Rusiei faţă de expansiunea spre est a alianţelor occidentale. Nu fără abilitate, kremlinofilii populişti sau extremişti de dreapta şi de stânga profită de pe urma revizionismului istoric, a interpretării carente a dreptului la autodeterminare al popoarelor, a îngrijorărilor economice sau a angoasei iscate de eventualitatea unei confruntări militare, spre a reclama indulgenţă maximă faţă de Putin.

Ignoratele semne ale unui nou tip de totalitarism

În schimb, şovinismul şi fundamentalismul argumentelor expansionismului practicat de Putin, fascismul ideologilor lui, gen Dughin, ori ameninţarea la care maşinăria propagandistică a Kremlinului supune democraţiile est-europene abia dacă se mai semnalează în Germania. Cum se ignoră adesea argumentul potrivit căruia Rusia n-ar putea destabiliza fostele republici sovietice, dacă Germania Angelei Merkel nu s-ar fi opus rapidei lor integrări în structurile euro-atlantice.

Traumatizată încă de cataclismul provocat Rusiei de hoardele naziste, cu o politică externă derulată sub paradigma securităţii furnizate de NATO şi a unui pragmatism ce tinde să devină scop în sine, dacă nu împăciuitorism sinucigaş, Germania se luptă, iată, cu ea însăşi. Privită din acest unghi, Republica Federală nu se arată pregătită, pe moment, să justifice necondiţionat speranţele enorme pe care le investesc est-europenii în ea.