1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Germania în febra anchetei asasinării lui Litvinenko

După moartea fostului agent KGB, Alexander Litvinenko, au fost descoperite urme de poloniu radioactiv şi la Hamburg, în Germania. Primele indicii confirmă că substanţa s-a aflat în posesia persoanei de contact a lui Litvinenko, Dimitri Kowtun.

Anchetator sigilează locuinţa lui Kowtun din Hamburg

Anchetator sigilează locuinţa lui Kowtun din Hamburg

Peste 170 de poliţişti din Hamburg, reprezentanţi ai procuraturii, ai poliţiei federale criminaliste şi ai oficiului pentru protecţia contra radiaţiilor au fost în misiune 24 de ore din 24 în ultimele zile. Între timp, anchetatorii sunt siguri că Dimitri Kowtun a avut contact cu substanţa radioactivă Poloniu 210, când a venit la Hamburg pe data de 28 octombrie şi mai apoi pe 1 noimebrie când s-a deplasat la Londra pentru a se întâlni cu fostul agent rus Alexander Litvinenko.

Urme de Poloniu 210 găsite la Hamburg

Kowtun a înnoptat la Hamburg o dată la fosta soţie, şi-a vizitat fosta soacră în landul Schleswig Holstein, şi a fost la autoritatea pentru străini. În toate aceste locuri, precum şi în stomacul său au fost găsite reziduuri de Poloniu, spune Gerald Kirchner, reprezentant al oficiului pentru protecţia contra radiaţiilor.

„În prezent pornim de la premiza că ambele variante sunt posibile: se poate ca el să fi fost cooptat de la început, adică să fi ingerat singur Poloniu 210 pentru a se scoate de pe lista suspecţilor. Se poate însă să fi purtat substanţa pe hainele sale, şi de aceea regăsim acum aceste urme reziduale în locurile unde s-a aflat”, spune Kirchner.

Procuratura privată de informaţii cruciale

Procuratura din Hamburg a iniţiat însă urmărirea penală împotriva lui Dimitri Kowtun, pentru uz de substanţe radioactive interzise. El s-ar afla în prezent într-un spital din Moscova, precizează informaţii apărute în massmedia. Anchetatorii nu au contact şi nici acces la Kowtun, precizează procurorul şef Martin Köhnke.

„Pentru a putea verifica, dacă Dimitri Kowtun a purtat substanţa doar pe exterior, sau a fost contaminat el însuşi cu Poloniu, ar fi foarte important să aflăm care este starea lui de sănătate. Având în vedere că nu avem aceste informaţii, nu putem derula investigaţia aşa cum s-ar cuveni”, a declarat procurorul şef.

Scotland Yard trebuie să analizeze posibila complicitate a lui Kowtun

Ipoteza conform căreia Kowtun ar fi complice la asasinarea lui Alexander Litvinenko nu este exclusă de anchetatorii hamburghezi. Aceasta, crede majoritatea specialiştilor, trebuie verificată de Scotland Yard. Luni, oficiali britanici se vor deplasa la Hamburg, unde va lua naştere o comisie specială de investigaţii.

Între timp, vânătoarea de locuri contaminate unde s-ar mai fi putut afla Kowtun între 28 octombrie şi 1 noiembrie. În fruntea acestei căutări se află Gerald Kirchner de la oficiului pentru protecţia contra radiaţiilor.

„Faptul că Dimitri Kowtun a fost purtător de reziduuri de Poloniu nu înseamnă că au fost lăsate urme peste tot unde el s-a aflat. Raţionamentul trebuie efectuat invers. Cu alte cuvinte, dacă ştim că s-a aflat într-un anumit loc, şi găsim urme de Poloniu, atunci avem o dovadă în plus”, explică Gerald Kirchner.

Cronologia evenimentelor

Date provenite de la poliţie confirmă faptul că Dimitri Kowtun s-a deplasat pe data de 1 noiembrie cu un avion al companiei German Wings la Londra. Acolo el s-a întâlnit cu Alexander Litvinenko, care a fost otrăvit, cel mai probabil, în barul hotelului Millenium în ziua respectivă. Incert este în prezent, dacă Dimitri Kowtun s-a întors la hamburg după data de 1 noiembrie. În apratul companiei german Wings nu a fost descoperit nici un reziduu radioactiv de Poloniu 210.

  • Data 11.12.2006
  • Autoare/Autor Dietrich Lehmann / Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1HK
  • Data 11.12.2006
  • Autoare/Autor Dietrich Lehmann / Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1HK