Germania şi pericolul terorist global

În genere autorităţile germane nu înclină câtuşi de puţin spre zvonism şi stridenţa unor declaraţii panicarde. Cu atât mai acut s-a resimţit în Germania alarma dată de responsabilii pentru securitate din guvernul federal şi executivele regionale. Oficialii germani lansaseră anterior un apel, cerându-le germanilor să dea dovadă de vigilenţă, după ce un serviciu secret străin, nespecificat furnizase Berlinului informaţii utile. Potrivit lor, un grup de islamişti din zona afgano-pakistano-indiană se îndreaptă spre Germania unde, la finele lunii noiembrie, ar urma să aibă loc un atentat.

Avertismente antiteroriste s-au mai lansat multe şi în trecut. SUA provocaseră multă iritare în Germania şi alte ţări europene, din pricina unei recente atenţionări similare, adresate turiştilor şi cetăţenilor americani. S-a pus problema atunci, în ce măsură asemenea atenţionări şi recomandări au vreo utilitate, alta decât de-a răspândi panica, şi, ca atare, de a face, indirect, jocul teroriştilor.

În fond, ce pot face indivizii obişnuiţi? Ce înseamnă să li se ceară cetăţenilor să fie vigilenţi? Să raporteze oare poliţiei dacă văd un grup de persoane bărboase, îmbrăcate oriental, înarmate până în dinţi cu bombe, kalaşnikoave, cuţite şi alte arme mortale?

E clar că toate aceste avertismente, oricât de bine intenţionate ar fi ele, au şi o latură hilară, când nu sunt de-a dreptul ridicole şi pernicioase.

Pe de altă parte, oficialităţile au nu doar datoria de a întreprinde eforturile necesare spre a elimina riscurile confruntând securitatea statului pe care-l slujesc, ci şi de a-şi informa cetăţenii asupra eventualelor pericole. Între alarmism, pe de o parte, şi placiditatea ce mimează o securitate inexistentă şi frizează, prin urmare, iresponsabilitatea, pe de alta, drumul este foarte scurt.

Cu totul incertă e şi frontiera dintre libertatea individuală şi securitatea colectivă. Unde ar trebui să se oprească prima? De unde ar trebui să înceapă şi unde să se termine ce-a de a doua, fără să se lichideze însuşi fundamentul liberal-democratic al societăţilor deschise?

Şi cât de concrete sunt ameninţările teroriste care planează asupra Germaniei? Republica Federală s-a văzut păzită de o zână bună în ultimul deceniu. În timp ce terorismul islamist, care a îndoliat America, în 2001, a provocat nu doar războiul din Afganistan, ci a comis şi băi de sânge la Madrid şi Londra, Germania a scăpat până acum, dintr-un număr de motive, nevătămată. Dar nu pentru că ar fi avut noroc, ci, între altele, pentru că varii servicii secrete, între care în special cele americane, au reuşit în repetate rânduri să avertizeze autorităţile la timp în legătură cu pregătirea şi iminenţa unor atentate ale reţelei al Quaida.

Până acum câţiva ani, Germania a rămas fidelă unei atitudini de neutralitate faţă de orice grupări religioase, inclusiv cele fundamentaliste şi extremist-islamice. Interpretată ca pasivitate, această atitudine pare să fi fost determinantă pentru utilizarea, de către unii terorişti islamişti, a Republicii Federale ca refugiu şi zonă de refacere.

Nu întâmplător, unii dintre teroriştii de la 11 septembrie 2001, inclusiv liderul lor, Mohamed Ata, au trăit ani la rând în Germania, pe care au părăsit-o abia înainte de a deturna avioanele de pasageri americane, din care au catapultat două în turnurile gemene de la New York.

Această pasivitate e de domeniul trecutului. Dar anii în care elita germană a crezut că Republica Federală îşi poate permite legi îngăduitoare în domeniul securităţii ori integrării străinilor n-au rămas fără urme. La fel şi absenţa unor atentate reuşite pe teritoriul Germanei.

Această absenţă a consolidat poziţia acelor forţe ultra-liberale, care, în numele drepturilor şi libertăţilor individuale i-au contestat statului de drept împuternicirea de a adopta anumite măsuri, precum de pildă stocarea pe termen lung a unor date personale.

Or, în faţa concretizării ameninţărilor teroriste, poziţia acestor forţe s-a şubrezit considerabil.

Încât avertismentele autorităţilor germane au resuscitat cu o nebănuită vigoare dezbaterile domestice privind securitatea internă a Republicii Federale. Faptul că, mai nou, în favoarea stocării pe termen lung a informaţiilor cu caracter personal, care permite adesea depistarea unor terorişti, pledează nu doar oamenii politici ai Uniunii Creştin-Democrate, ci şi politicieni de stânga, de pildă din opoziţia social-democrată, anunţă o proximă voltă legislativă în acest domeniu.

Pe de altă parte, revizuirea şi înăsprirea legislaţiei germane nu constituie un răspuns fără rest la provocarea teroristă. Dincolo de evidenţa constatării, potrivit căreia nu există securitate absolută, e clar că, în faţa pericolului terorist global, nu poate exista o replică valabilă care să nu fie, la rândul ei, globală. În acest context, Germania nu se mai poate mulţumi să fie beneficiarul unor informaţii care s-o ajute să dejoace viitoare atentate teroriste. Ci e chemată - şi pare a fi pe cale - să devină, şi ea, un furnizor la fel de important de securitate, ca şi alte ţări occidentale, situate în linia întâi a frontului anti-extremist.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz