1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania îşi pierde specialiştii

Steffen Jenter/ Maria Pascu25 iunie 2008

Un studiu efectuat de ministerul economiei din Germania şi prezentat la Berlin, arată că absolvenţii de studii superioare din Republica Federală preferă să-şi caute locuri de muncă în străinătate

https://p.dw.com/p/EQb3
Absolvenţii germani preferă să caute locuri de muncă în afara graniţelor Republicii Federale
Absolvenţii germani preferă să caute locuri de muncă în afara graniţelor Republicii FederaleImagine: Henriksen

84% din cei care preferă să părăsească Germania sunt absolvenţi de studii superioare, ceea ce reprezintă pentru Republica Federală o pierdere de forţă de muncă specializată. Iar tendinţa de a căuta şanse mai bune de lucru în afara graniţelor este greu de oprit.

„Şi din punctul nostru de vedere este foarte bine când specialiştii şi tinerii cercetători merg în străinătate. Asta ţine de un curriculum modern. Dorinţa noastră este însă ca ei să revină după ce au acumulat experienţă în afară”, declară secretarul de stat din ministerul economiei, Walter Otremba.

De ce pleacă specialiştii?

Însă de regulă, emigranţii germani nu se mai întorc acasă, iar statisticile arată că în Republica Federală există un dezechilibru nefavorabil între emigrarea şi imigrarea de forţă de muncă specializată.

Rita Ulrich, experta ministerului economiei în domeniu, explică: „Cei mai buni specialişti emigrează. Şi cred că pot să spun fără să jignesc pe nimeni că cei care vin în Germania nu sunt la fel de bine calificaţi ca să acopere pierderile.”

Locuri de muncă atrăgătoare, salarii mai bune sau impozite mai mici au ca efect pierderea de specialişti, iar cei rămaşi în Germania se plâng de condiţiile grele de muncă din Republica Federală. Matematicienii, informaticienii şi tehnicienii sunt cu 21% cea mai mare grupă de specialişti care preferă să caute locuri de muncă în străinătate.

Strategii de viitor

Ministerul economiei este de părere că absolvenţii cu înaltă calificare nu se orientează atât după nivelul de salarizare sau al şanselor de a face carieră pe termen scurt. Tocmai absolvenţii de studii superioare sunt cei care analizează cu atenţie şansele şi riscurile cu care pot fi confruntaţi pe viitor.

„Încotro se îndreaptă Germania? Care este evoluţia demografică pe termen lung? La ce nivel se vor afla impozitele pe viitor? Toate acestea sunt întrebări la care se gândesc mai ales cei inteligenţi, iar răspunsul este în prezent că alte ţări oferă şanse mai bune. De aceea, trebuie să dezvoltăm strategii pe termen lung pentru a opri migraţia forţei de muncă specializată din Germania în străinătate”, precizează secretarul de stat Walter Otremba.