1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

George Bush şi-a început campania pentru un nou mandat prezidential

Preşedintele SUA, George W. Bush, a dat ieri startul campaniei sale electorale pentru obţinerea celui de-al doilea mandat, prin prezentarea a trei spoturi publicitare. Bush îşi apără prin intermediul acestor filme electorale de scurt metraj realizările din primii patru ani petrecuţi la Casa Albă, pe fundalul atacurilor de la 11 septembrie, a crizei de la bursa de pe Wall Street şi a recesiunii economice. Pe parcursul costisitoarelor spoturi electorale, şeful Casei Albe se prezintă drept părinte grijuliu al naţiunii, pe ecrane fiind arătaţi copii care se joacă lipsiţi de griji, părinţi veseli şi profesori pasionaţi de menirea lor. Deviza filmuleţelor este:

"America- mai sigură şi mai puternică", Bush fiind evident singurul în măsură să poată îndeplini aceste deziderate. Într-un alt spot, în valoare şi el de 4,5 milioane de dolari, şeful administraţiei americane se prezintă drept susţinător al libertăţii întreprinzătorilor. "Spiritul de întreprinzător existent în America" spune el, "face parte din lucrurile care n-au voie să se schimbe niciodată. Ţara are nevoie de un preşedinte conştient de acest fapt. Apoi, apare şi prima doamnă a ţării, Laura Bush, care, atent coafată, aduce soţului său elogii: "El dispune de trăsăturile de caracter necesare ţării în vremurile pe care le traversăm", spune ea.

În replică, vocea lui George Bush răspunde: "Ştiu foarte exact încotro vreau să îndrept această ţară. Ştiu prea bine ce avem de făcut pentru a conferi lumii mai multă pace şi libertate."

Într-alt spot, prezentat zilnic începând de ieri, la fel ca şi celelalte două, pe cinci canale de televiziune prin cablu, şi care rulează şi în variantă spaniolă, steagul SUA flutură deasupra ruinei turnurilor gemene din New York. Rudele victimelor produse de atentatele teroriste, consideră însă că acest gen de propagandă politică este lipsit de bun-simţ. Sentimentele oamenilor sunt folosite în scopuri electorale meschine, afirmă ei. Opinia a fost respinsă însă de consiliera de campanie a preşedintelui Bush, Karen Hughes:

"Atentatele de la 11 septembrie nu sunt nişte evenimente tragice oarecare." a subliniat ea. "Ziua aceasta ne-a definit viitorul, modificând pe termen lung politica naţională. Este important ca viitorul preşedinte să ştie acest lucru, să realizeze că noi ne aflăm în continuare în stare de război în urma acestei zile." George Bush are la dispoziţie sume uriaşe pentru campania electorală. Echipa sa a primit deja 150 de milioane de dolari, sub formă de donaţii. Spre comparaţie, John Kerry, contracandidatul său democrat, a reuşit până la finele lunii ianuarie să strângă doar 30 de milioane de dolari. Între timp, Kerry l-a însărcinat pe omul de afaceri James Johnson, fost consilier politic, cu identificarea unui candidat potrivit pentru funcţia de vicepreşedinte. În discuţie se află John Edwards, Dick Gephardt, şi senatorul de Florida Bob Graham.

Se poate însă, la fel de bine, ca alegerea să cadă şi asupra unuia din guvernatorii unor state-cheie, în care Kerry trebuie obligatoriu să învingă în noiembrie, pentru a-l putea devansa pe George Bush. În acest context, şi numele guvernatorului de Arizona, doamna Janet Nepalitano, este vehiculat pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte. Prin tradiţie, contracandidatul şefului de la Casa Albă îşi nominalizează favoritul pentru postul de vicepreşedinte cu puţin timp înaintea congresului electiv al partidului, care de această dată se va desfăşura la Boston, către sfârşitul lunii iulie.
  • Data 05.03.2004
  • Autoare/Autor Daniel Scheschkewitz
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1jE
  • Data 05.03.2004
  • Autoare/Autor Daniel Scheschkewitz
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1jE