1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

George Banu: "Toţi l-au iubit pe Liviu Ciulei"

În noaptea de luni spre marţi s-a stins din viaţă în Germania, la vârsta de 88 de ani, la capătul unei cariere impresionante, regizorul Liviu Ciulei, devenit, după 1989, director de onoare al Teatrului Bulandra

default

Liviu Ciulei (1923 - 2011)

Medana Weident: Tocmai ne-a parvenit trista veste a morţii regizorului Liviu Ciulei. Liviu Ciulei a marcat decisiv teatrul şi filmul românesc. Domnule George Banu, aţi avut plăcera de a-l cunoşte personal pe Liviu Ciulei, i-aţi putut urmări îndeaproape cariera. Ce a lăsat în urmă acest mare regizor pe care l-a avut România?

George Banu: Orice mare regizor nu lasă în urmă decât legende. Legenda unor spectacole deosebite care ne-au marcat pe noi, cei din generaţia care i-a succedat lui Liviu Ciulei şi ne revine nouă misiunea de a transmite aceste legende celor care n-au văzut spectacolele. Deci într-un fel, opera unui regizor e un apel la responsabilitatea spectatorului uimit, încântat şi fericit de a fi fost martorul acelor evenimente, aşa cum am fost eu văzând "Copiii soarelui", când am văzut "Cum vă place", când am văzut "Valurile Dunării", când am văzut "Ioana d'Arc" a lui Bernard Shaw cu Clody Bertola. Un mare regizor nu lasă decât amintiri ca un erou din istorie şi de aceea cred că Liviu Ciulei poate fi comparat cu o mare figură emblematică a culturii româneşti, un fel de Ştefan cel Mare al regiei pentru că el a fost regizorul cel mai unanimist al scenei româneşti. Toţi l-au iubit pe Liviu Ciulei. Unii l-au detestat pe Pintilie, alţii l-au iubit pe Pintilie, unii l-au detestat pe Esrig şi alţii l-au iubit pe Esrig, în schimb Liviu Ciulei a avut această extraordinară capacitate, care provenea, cred, din identitatea lui neconflictuală, de a fi recunoscut, admirat şi iubit fără tensiuni, fără încrâncenări, fără violenţe în afara acelui moment teribil în care, în urma interzicerii "Revizorului", a fost eliminat de la direcţia Teatrului Bulandra şi a trebuit să plece pe drumul exilului, drum care, trebuie să recunoaştem astăzi, este, pentru un om de teatru, drumul nefericirii.

M.W.: Categoric. După 1989 a revenit în România. S-a putut lega ceea ce a făcut după '89 de perioada dinaintea exilului forţat?

G.B.: Adevărul este că nu s-a putut lega. Întrebarea dumneavoastră este foarte adevărată şi acest lucru face şi mai tragic destinul lui Liviu Ciulei. Ciulei plecat a rămas un mit, Ciulei reîntors, mai ales pentru tinerii regizori, a fost o sursă de îndoială, de decepţii. Nu pentru mine. Ultimul spectacol al lui pe care l-am văzut a fost "Pirandello" în care regăseam toată această încredere în teatru, care a fost încrederea lui Liviu Ciulei, dar azi gândindu-ne, ne dăm seama că între obligaţia de a părăsi ţara şi de a lucra în străinătate şi momentul reîntoarcerii a fost un drum lung, o lungă pauză şi câteodată ceea ce e dureros este imposibilitatea de a reveni de-adevăratelea şi cred că pentru Ciulei această nerevenire de-adevăratelea a fost ca o rană deschisă despre care mi-a vorbit de mai multe ori şi pe care, sincer să fiu, am împărtăşit-o. În acelaşi timp, acum vorbesc cu dumneavoastră şi mă uit la o carte pe care am scos-o din raft, aflând vestea astăzi de dimineaţă, o carte pe care mi-a trimis-o Ciulei anul trecut, când a apărut, cu toate decorurile lui, cu tot ce a făcut şi cred că putem vorbi ca despre un om care a avut o viaţă împlinită. O viaţă dureroasă, o viaţă cu bucurii, cu insatisfacţii, dar o viaţă împlinită şi cred că până la urmă pacea care a domnit asupra lui se aşterne şi peste noi în acest moment al despărţirii.

M.W.: Un destin tragic, dar o viaţă împlinită, o mare pierdere pentru teatrul românesc...

G.B.: Ştiţi cum e "o mare pierdere". Să nu fim patetici, este o pierdere organică. Cum spune Cehov, "totul are un sfârşit în lumea asta". Într-un fel este foarte frumos pentru că el a plecat liniştit, s-a stins ca un ultim abur, ca o respiraţie, n-a asistat la propria lui degradare, n-am asistat noi înşine la această dramă teribilă care este drama bătrâneţii fără spirit. Liviu Ciulei pleacă într-adevăr dintre noi ca un Prospero împăcat cu el însuşi.

Autor: Medana Weident
Redactor: Rodica Binder

Vă mai recomandăm