George Banu: "Toţi l-au iubit pe Liviu Ciulei"

Medana Weident: Tocmai ne-a parvenit trista veste a morţii regizorului Liviu Ciulei. Liviu Ciulei a marcat decisiv teatrul şi filmul românesc. Domnule George Banu, aţi avut plăcera de a-l cunoşte personal pe Liviu Ciulei, i-aţi putut urmări îndeaproape cariera. Ce a lăsat în urmă acest mare regizor pe care l-a avut România?

George Banu: Orice mare regizor nu lasă în urmă decât legende. Legenda unor spectacole deosebite care ne-au marcat pe noi, cei din generaţia care i-a succedat lui Liviu Ciulei şi ne revine nouă misiunea de a transmite aceste legende celor care n-au văzut spectacolele. Deci într-un fel, opera unui regizor e un apel la responsabilitatea spectatorului uimit, încântat şi fericit de a fi fost martorul acelor evenimente, aşa cum am fost eu văzând "Copiii soarelui", când am văzut "Cum vă place", când am văzut "Valurile Dunării", când am văzut "Ioana d'Arc" a lui Bernard Shaw cu Clody Bertola. Un mare regizor nu lasă decât amintiri ca un erou din istorie şi de aceea cred că Liviu Ciulei poate fi comparat cu o mare figură emblematică a culturii româneşti, un fel de Ştefan cel Mare al regiei pentru că el a fost regizorul cel mai unanimist al scenei româneşti. Toţi l-au iubit pe Liviu Ciulei. Unii l-au detestat pe Pintilie, alţii l-au iubit pe Pintilie, unii l-au detestat pe Esrig şi alţii l-au iubit pe Esrig, în schimb Liviu Ciulei a avut această extraordinară capacitate, care provenea, cred, din identitatea lui neconflictuală, de a fi recunoscut, admirat şi iubit fără tensiuni, fără încrâncenări, fără violenţe în afara acelui moment teribil în care, în urma interzicerii "Revizorului", a fost eliminat de la direcţia Teatrului Bulandra şi a trebuit să plece pe drumul exilului, drum care, trebuie să recunoaştem astăzi, este, pentru un om de teatru, drumul nefericirii.

M.W.: Categoric. După 1989 a revenit în România. S-a putut lega ceea ce a făcut după '89 de perioada dinaintea exilului forţat?

G.B.: Adevărul este că nu s-a putut lega. Întrebarea dumneavoastră este foarte adevărată şi acest lucru face şi mai tragic destinul lui Liviu Ciulei. Ciulei plecat a rămas un mit, Ciulei reîntors, mai ales pentru tinerii regizori, a fost o sursă de îndoială, de decepţii. Nu pentru mine. Ultimul spectacol al lui pe care l-am văzut a fost "Pirandello" în care regăseam toată această încredere în teatru, care a fost încrederea lui Liviu Ciulei, dar azi gândindu-ne, ne dăm seama că între obligaţia de a părăsi ţara şi de a lucra în străinătate şi momentul reîntoarcerii a fost un drum lung, o lungă pauză şi câteodată ceea ce e dureros este imposibilitatea de a reveni de-adevăratelea şi cred că pentru Ciulei această nerevenire de-adevăratelea a fost ca o rană deschisă despre care mi-a vorbit de mai multe ori şi pe care, sincer să fiu, am împărtăşit-o. În acelaşi timp, acum vorbesc cu dumneavoastră şi mă uit la o carte pe care am scos-o din raft, aflând vestea astăzi de dimineaţă, o carte pe care mi-a trimis-o Ciulei anul trecut, când a apărut, cu toate decorurile lui, cu tot ce a făcut şi cred că putem vorbi ca despre un om care a avut o viaţă împlinită. O viaţă dureroasă, o viaţă cu bucurii, cu insatisfacţii, dar o viaţă împlinită şi cred că până la urmă pacea care a domnit asupra lui se aşterne şi peste noi în acest moment al despărţirii.

M.W.: Un destin tragic, dar o viaţă împlinită, o mare pierdere pentru teatrul românesc...

G.B.: Ştiţi cum e "o mare pierdere". Să nu fim patetici, este o pierdere organică. Cum spune Cehov, "totul are un sfârşit în lumea asta". Într-un fel este foarte frumos pentru că el a plecat liniştit, s-a stins ca un ultim abur, ca o respiraţie, n-a asistat la propria lui degradare, n-am asistat noi înşine la această dramă teribilă care este drama bătrâneţii fără spirit. Liviu Ciulei pleacă într-adevăr dintre noi ca un Prospero împăcat cu el însuşi.

Autor: Medana Weident
Redactor: Rodica Binder