Georg Büchner, mai actual ca niciodată

O operă care cu uşurinţă poate încăpea într-o ediţie de buzunar, o viaţă care după cinci ani de maximă productivitate este secerată brusc, un bărbat care fără a fi străbătut lumea în lung şi-n lat a fost un cosmopolit , dotat cu un spirit vizionar, justiţiar şi revoluţionar, cu o pasiune a cercetării ştiinţifice exemplară, toate acestea fascinează într-atît posteritatea, încît la împlinirea celor două veacuri de la naşterea autorului, el apare mai actual ca niciodată: Georg Büchner.

Revista lunară Cicero îi publică portretul într-o interpretare iconografică provocatoare, sub titlul „Poetul Punk”, pe coperta ediţiei din octombrie, cînd pe data de 17, se împlinesc 200 de ani de cînd scriitorul a văzut lumina zilei.

Şi nu numai atît: în cuprinsul aceleiaşi publicaţii, o dezbatere polemică şi înfocată între biografii Hermann Kurzke şi Jan Christoph Hauschild vrea să desluşească ce a vrut de fapt Georg Büchner, cum a trăit el, dacă a fost mai mult romantic sau preponderent revoluţionar, de ce este totuşi vulnerabil prin ce a scris şi gîndit şi de ce, tocmai de aceea, fascinează posteritatea.

Dar mai întîi opera: trei piese de teatru, o nuvelă, un manifest politic, cîteva scrisori, un mănunchi de texte ştiinţifice – este tot ceea ce a rămas în urma sa. Plus o arhivă pierdută sau distrusă.

Şi viaţa? Născut la Darmstadt, unde an de an Academia Germană de Limbă şi Poezie acordă cel mai prestigios premiu literar ce-i poartă numele (între laureaţi numărîndu-se postum şi Oskar Pastior), Georg Büchner este la doar 19 ani student la medicină. Se concentrează asupra cercetării ştiinţifice, îşi susţine teza de doctorat, predă la Universitatea din Zürich doar scurtă vreme. La 23 de ani, moare răpus de tifos.

O amplă biografie, de 500 de pagini, documentată ca o teză de doctorat, dar oferind o lectură palpitantă precum cea a unui roman poliţist, semnată de Hermann Kurzke, apărută în ajunul jubileului, îşi propune, părînd a fi reuşit, să elucideze fie şi parţial miracolul Büchner.

Scriitorul apare în postura de poet şi gînditor şi nu în cea reducţionistă,de revoluţionar, promovată prioritar de filologii din fosta RDG şi de revoltaţii studenţi occidentali din anii 70.

Nu e mai puţin adevărat că această percepţie „unilaterală” este favorizată şi de scrierea „Der hessische Landbote”, o contribuţie la mişcarea revoluţionară din Germania, din 1830, aprig înnăbuşită. „Rebelul” se refugiază la Strassbourg, unde se dedă studiului medicinei şi literaturii. În „Moartea lui Danton” dă o interpretare personală Revoluţiei Franceze, piesa fiind jucată şi azi pe scenele Hexagonului.

În următoarea piesă de teatru, „Leonce şi Lena”, Büchner abandonează filonul revoluţionar spre a da curs impetuozităţii romantice, dublată de melancolie.

Cu piesa „Woyczeck”, care în acest an jubiliar va fi reprezentată în premieră pe scena Teatrului Dramatic Regal din Stockholm, Büchner revine asupra temei injustiţiei sociale. Este ceea ce explică poate şi de ce autorul este revendicat de adepţii ideologiei socialiste, de ce unii îl consideră azi un precursor al mişcării „occupy”, un străbunic al regretatului Stephane Hessel, autor al manifestelor „ Indignaţi-vă” şi „Angajaţi-vă”, lansate în contextul actualei crize economice şi financiare.

Al cincilea mare text, nuvela „Lenz”, tematizare a spiritului demonic, poate trece şi drept un studiu complex al psihicului uman.

Manifestările jubiliare consacrate lui Georg Büchner abundă în acest an. Una dintre ele se distinge prin ambiţia de a dezlega formula actualităţii genialului autor.

Este expoziţia inaugurată la Darmstadt, al cărei curator, Ralf Beil, consideră opera lui Büchner nu doar o valoroasă contribuţie la istoria literaturii şi culturii, ci şi la istoria cunoaşterii. Întrebările pe care Georg Büchner şi le-a pus sunt şi ale fiecăruia dintre noi. Ce ne face să minţim, să furăm, să ucidem, să ne vindem? Răspunsurile aflate de poet au o valenţă universală.