1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Geopolitica în viaţa de zi cu zi

”Legile Big Brother” au început să fie demolate pe rând în Europa ca urmare a neîncrederii crescânde provocate de sistemele americane de supraveghere a comunicaţiilor electronice.

Curtea Constituţională a României a invalidat toate legile care au instituit un sistem avansat de supraveghere a comunicaţiilor electronice. Societăţile care oferă servicii de telecomunicaţii nu vor mai fi obligate să păstreze fişierele care descriu activitatea pe internet a clienţilor lor. Ca să fie mai clar: până la invalidarea legii de către CCR, o companie cum a fost bunăoară Romtelecom (devenită Telekom) trebuia să păstreze timp de 6 luni toate informaţiile privind activitatea pe internet a clienţilor, ce site-uri au vizitat, care a fost durata vizitei, cu cine au comunicat prin mail, skype, facebook şamd. În acest interval, societăţile erau obligate să predea aceste date serviciilor de informaţii sau procurorilor care le solicitau. Furnizorii de internet şi asociaţiile pentru apărarea drepturilor omului au protestat la vremea respectivă, dar fără prea mare spor, căci exista o directivă europeană în vigoare care obliga toate statele să adopte legi de acest tip. Dar, la un moment dat, Directiva din 2006 a fost invalidată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, provocând o reacţie în lanţ.

Interesant este cât de puţin a fost cunoscută în România această situaţie. Presa a comentat spectaculos şi pe un ton surescitat dezvăluirile lui Edward Snowden privind supragherea realizată de NSA, dar neglijase oarecum supravegherea din propria ţară. Pur şi simplu fiecare telefon, mail si accesare a unui site era cunoscută şi, mai mult, înregistrarea datelor avea temei legal. Evident era o diferenţă: legea europeană şi, în subsidiar, cea românească nu permitea accesarea conţinutului propriu-zis al unei conversaţii, ci doar coordonatele celor aflaţi în dialog. Cine pe cine a sunat, de unde şi cât au stat de vorbă. Totuşi, chiar şi aşa, supravegherea se extinsese mult peste ceea ce lumea considerase a fi acceptabil înainte de 11 septembrie 2001.

Din punctul de vedere ale serviciilor secrete a continuat însă să existe o fisură: cartelele preplătite continuau să rămână anonime. De aceea, în vara acestui an, SRI a reuşit să promoveze în Parlament o lege prin care cel care cumpăra o cartelă era obligat să-şi declare datele personale. În acest fel, fiecare cartelă era legată de un proprietar binecunoscut, la fel ca orice deţinător de abonament. Curtea Constituţională, la sesizarea Avocatului Poporului, a invalidat însă şi această lege, pe care a considerat-o o simplă extensie a legilor pe care le declarase deja neconstituţionale.

Din acest moment legislaţia privind telecomunicaţiile şi respectarea vieţii private se întoarce la situaţia de dinainte de 11 Septembrie, momentul care a provocat o schimbare majoră de abordare. Am putea spune, de fapt, că pe acest teren al respectării dreptului la viaţă privată asistăm la o discretă şi continuă înfruntare între SUA şi UE, americanii pledând insistent pentru consolidarea sistemelor de securitate şi perfecţionarea tot mai puternică a supravegherii. Directiva din 2006 a fost, la rândul ei, expresia modului în care Europa înţelegea să vină în întâmpinarea priorităţilor americane, într-o perioadă în care încrederea reciprocă era mult mai mare. Cunoscuta replică a oficialului american, Victoria Nuland, (”f..k the EU”) – pe care ruşii desigur aveau cel mai mare interes să o popularizeze – a exprimat simbolic foare bine stadiul la care s-a ajuns în ultimul timp din punct de vedere politic pe aceste teme delicate.

Scandalul Snowden a acutizat însă o tensiune care devenea tot mai puternică şi a contribuit cu siguranţă la amorsarea unui proces invers. ”Legile Big Brother”, cum au fost numite de militanţii pentru drepturile omului, au început să fie demolate pe rând. A început Germania şi au continuat Austria, Cehia, Bulgaria şi România, dar procesul continuă şi în alte state. Marea Britanie, în schimb, a rămas fermă pe poziţiile sale, considerând pe mai departe că stocarea datelor de trafic reprezintă un instrument important de luptă împotriva terorismului.

Dar şi serviciile româneşti de informaţii, mult mai strâns legate de relaţia cu SUA decât alte instituţii, s-au considerat trădate de Curtea Constituţională, căci, în optica lor, cartelele telefonice anonime creează un spaţiu larg pentru infracţiune şi terorism. Ca să fie mai convingător, deputatul Georgian Pop, care exprimă punctul de vedere al SRI, a susţinut că, în afara României, nicăieri în UE nu poţi cumpăra o cartelă preplătită fără un act de identitate (Adevărul live), ceea nu este adevărat. În Germania bunăoară achiziţionarea unei cartele preplătite nu pretinde prezentarea unor documente de identitate, activarea cartelei presupunând totuşi înscrierea, electronică, a unor date personale. Dar după cum e uşor de înţeles ele nu sunt verificabile. Am putea spune că anonimatul este respectat, dar că există, totodată, şi minime precauţii, căci operaţiunea de validare lasă urme electronice şi limitează traficul de cartele. E adevărat însă că pe piaţa românească nu a funcţionat nici măcar această minimă precauţie, ceea ce a făcut-o probabil foarte atrăgătoare pentru persoane cu intenţii dintre cele mai diferite.

Este posibil ca pe viitor să se găsească o formulă de compromis, dar este de remarcat modul în care relaţiile la nivel global, cu suişurile şi coborâşurile lor, provoacă schimbări în cele mai mic detalii ale vieţii de zi cu zi.