Genocidul romilor din Republica Moldova și Ucraina | Moldova | DW | 26.02.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Genocidul romilor din Republica Moldova și Ucraina

Istoricii vorbesc despre cifre între 600.000 și 1,5 milioane de victime de etnie romă ale genocidului nazist în perioada celui de al Doilea Război Mondial.

Ukraine Gedenkstätte Babi Jar in Kiew (picture-alliance/dpa/A. Stein)

Monumentul Babii Yar la Kiev, care comemorează etnicii roma uciși în timpul ocupației naziste din perioada 1941-1943

Ce s-a întâmplat în acele timpuri cu romii din regiunea noastră, cum este în prezent reflectată problema Holocaustului și ce descoperiri au mai făcut istoricii contemporani? Despre acestea am discutat într-un interviu cu Valentin Rybalko, cercetător la Institutul pentru studierea Holocaustului din Ucraina ”Tkuma” și angajat al Muzeului memoriei poporului evreu din Ucraina, orașul Dnipro.

DW: Încă din timpuri îndepărtate, datorită incapacității de integrare în țările gazdă, romii au fost considerați un puternic element antisocial. De aceea, ”problema țigănească” în diferite țări și vremuri a fost gestionată de autorități diferit. De la expulzări și executări imediate în secolul al VI-lea, la secții speciale pe lângă unitățile de poliție în secolul al XIX-lea, iar în perioada interbelică și a celui de al Doilea Război Mondial s-a ajuns la masacre în masă. Studiind problematica Holocaustului evreilor și al romilor, cum se prezintă în cifre situația la nivelul regiunii noastre?

Valentin Rybalko: Institutul nostru se ocupă de studierea istoriei evreilor și a punctului culminant al acesteia – Holocaustul. Tema este actuală și ne preocupă inclusiv din cauza agresiunii militare din partea Federației Ruse împotriva Ucrainei. Până în prezent pe teritoriile ocupate au loc arestări ale cetățenilor ucraineni de diverse etnii, fiind acuzați de subminarea regimului separatist. În temeiul acestor articole, oamenii sunt condamnați la închisoare.

În general, în cadrul muzeului nostru organizăm expoziții nu doar despre istoria evreilor, dar de doi ani și despre tragediile altor popoare, cum ar fi genocidul din Ruanda din anii 1993-1994, genocidul din Cambogia sau al armenilor din Imperiul Otoman, despre deportarea tătarilor din Crimeea. Anul trecut am desfășurat o expoziție despre ”golodomorul” (foametea) din Ucraina, adică prezentăm istoria sângeroasă a secolului 20 sub toate aspectele.

La începutul anului am deschis o expoziție despre genocidul romilor din perioada celui de al Doilea Război Mondial, pe teritoriile ocupate de naziști și aliații lor. Ne-am pregătim mult timp pentru această expoziție. Specialiștii noștri s-au documentat în mai multe arhive, inclusiv din afara Ucrainei.

Dacă vorbim despre cifre, trebuie să spunem că acestea variază foarte tare. Istoricii ne dau între 220.000 și 550.000 de victime ale genocidului romilor de pe toate aceste teritorii. Să numeri exact este dificil din mai multe cauze, dar în primul rând datorită specificului vieții romilor. Ei nu au acel volum necesar de istorie scrisă, iar ceea ce nu este fixat în scris din păcate se pierde. În afară de aceasta, romii au un obicei de a exclude din memorie tot ce a fost rău, ceea ce înseamnă că memoria unor generații nu s-a mai păstrat.

Dacă vorbim de cifre concrete, pe teritoriul transnistrean au murit circa 11.000 de romi, care au fost deportați de pe teritoriul României. În ceea ce privește regiunea carpatică, anul acesta va apărea un studiu despre politica Ungariei horthyste din cel de al Doilea Război Mondial editat de institutul nostru, în care se menționează despre 3000 - 5000 de romi exterminați.

Dacă analizăm cum erau executați romii în diferite țări, vom observa că, de exemplu în Germania, epurările aveau un caracter rasist, în România - mai mult social, iar în Ungaria în general aceștia nu erau printre prioritățile autorităților din prima perioadă. Guvernul român de atunci, dorind să arate o imagine mai civilizată printre aliați, a folosit metoda deportării romilor, creându-le în acele lagăre condiții greu de supraviețuit. Astfel, la prima vedere, nu au loc execuții directe, romii murind de malnutriție și epidemii.

În anii ʼ30 avea loc o integrare activă a romilor în societatea ucraineană, deci ei deja erau sedentari, nu nomazi. În Crimeea de exemplu, romii au primit credința tătarilor de acolo, deoarece ei preluau religia gazdelor și atunci când nemții au vrut să-i nimicească, clerul musulman le-a luat apărarea. Ce-i drept, ei au fost deportați odată cu tătarii în ʼ46.

DW: Unde au fost localizate cele mai mari lagăre de romi?

V.R.: Lagăre mari au fost în regiunile Vinița, Odesa, Transnistria. Numai în regiunea transnistreană au existat 31 de localități în care au fost create ghetouri de romi.

DW: De ce multă vreme tema Holocaustului și a represiunilor asupra romilor a fost un subiect tabu?

V.R.: Așa cum am vorbit anterior, lipsa istoriei scrise, a intelectualității proprii care să promoveze această temă, lipsa presei care să reflecte această problemă au avut un rol important. Dacă problema Holocaustului evreilor a fost trecută sub tăcere intenționat, începând din perioada stalinistă, cea a romilor a fost ignorată din câteva motive. În primul rând, de vreme ce însuși romii n-au ridicat problema, de ce să o facă altcineva? În al doilea rând, nu au vrut să scoată în evidență tragedia anumitor etnii în contextul edificării națiunii sovietice.

Ucraina, încă în 2004 prin hotărâre de guvern, s-a alăturat convențiilor internaționale de comemorare a victimelor de etnie romă în perioada celui de al Doilea Război Mondial. Dar pentru promovarea acestui subiect e nevoie și de implicarea comunității rome, care în ultimii ani a devenit mai activă. Au fost ridicate monumente pe locurile de execuție a romilor în Pavlograd, Cernigov, Odesa, Babii Yar. În școli se studiază într-un capitol separat Holocaustul, se organizează manifestații de comemorare.

DW: Ați aflat cazuri când în acțiunile de execuție a romilor a luat parte populația civilă?

V.R.: Desigur că au fost cazuri particulare, însă din motiv că romii trăiau în comunități compacte, aceștia au fost uciși în grupuri. Dar aici trebuie să înțelegem ce avem în vedere prin populația locală. Vorbim de autorități sau de poliția locală, în care erau reprezentanți ai localităților sau de gardienii din lagăre și ghetouri, printre care erau prizonieri de război? Aici putem acuza și interpreta în diferite moduri.

DW: Atât timp cât în lume va persista problema discriminării, inclusiv pe criteriu etnic, atunci când oamenii sunt judecați nu pentru ceea ce fac, dar pentru ceea ce sunt, Holocaustul va fi un subiect de actualitate și o lecție de învățat. Vă mulțumesc pentru discuție, domnule Rybalko.