1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Genocidul şi combaterea lui

Prima convenţie privind apărarea drepturilor omului obligând statele semnate s-o respecte a fost adoptată acum 6 decenii la ONU şi rămâne în continuare cât se poate de actuală.

default

Generalul sârb bosniac, Radislav Krstici, participant la masacrul de la Srebrenica, primul european acuzat de genocid la Haga, după cel de-al 2-lea război mondial.

E vorba de convenţia cu privire la prevenirea şi pedepsirea genocidului. Instrumentul juridic care ar trebui să impună respectarea acestei convenţii este Tribunalul Penal Internaţional de la Haga, căruia îi lipseşte însă un sprijin politic suficient pentru a judeca de pildă genocidul din Sudan.

Încât, la 60 de ani continuă să fie mare nevoie de această convenţie.

Adoptarea ei s-a datorat înspăimântătoarei experienţe a celui de a-l doilea război mondial şi hotărârii Comunităţii Internaţionale de a nu mai permite repetarea Holocaustului. Genocidul comis de nazişti în rândul evreilor determinase ţările membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite să încerce, prin intermediul convenţiei, să împiedice reeditarea unor astfel de crime în masă.

Dar convenţia nu s-a putut aplica în timpul războiului rece, devreme ce în epoca blocurilor ostile nu se putea înfiinţa un tribunal capabil să pedepsească încălcarea ei.

Conform definiţiei organizaţiei mondiale un genocid este fapta săvârşită cu intenţia distrugerii totale sau parţiale a unui grup etnic, rasial sau religios. Or, nimeni nu i-a împiedicat în anii 70 pe khmerii roşii să comunizeze Cambogia şi să comită un genocid împotriva propriului lor popor.

Nici etnicii hutu din Ruanda n-au întâmpinat vreun obstacol când au măcelărit populaţia africană tutsi în Ruanda, în 1994. Un an mai târziu sârbii bosniaci aveau la rândul lor să masacreze la Srebrenica 8.000 de musulmani.

Constatarea genocidului în toate aceste cazuri e una. Cu totul altele şi mult mai complicate sunt prevenirea lui ori probarea acuzaţiilor de genocid. Nu fără temei apărătorii drepturilor omului deplâng absenţa voinţei politice necesare punerii sub urmărire şi pedepsirii unor astfel de crime. Există ce-i drept curţi speciale, precum Tribunalul Penal Internaţional. Dar unele guverne, nu în ultimul rând cel american, resping cooperarea cu această instanţă.

O serie de executive refuză să-i aresteze pe făptaşi ori să-i extrădeze, ceea ce blochează adesea elucidarea juridică a unor genocide.

Rămâne de văzut dacă noul preşedinte al SUA va renunţa la sabotarea Tribunalului penal, transpunându-şi promisiunile de protejare a drepturilor omului pe baza criteriilor obligatorii stipulate de dreptul internaţional.

De obicei, punerea la îndoială a temeiului moral al convenţiei serveşte escamotării unor violări ale drepturilor omului. O face bunăoară regimul sudanez care continuă să susţină crimele comise de miliţiile proprii împotriva populaţiei civile din Darfur. Conflictul din regiune s-a soldat până acum cu 300.000 de victime. E vorba de oameni, de civili, ucişi prin violenţă, foamete şi boli pentru că regimul instigă la ură etnică, alimentând propagandistic litigiul. Pe bună dreptate, Tribunalul l-a pus acuzare pe preşedintele sudanez Omar al Bashir. Ceea ce a transformat însă chestiunea într-un contencios politic.

Atâta vreme cât diverse elite politice vor continua să recurgă fie şi doar retoric la violenţa etnică şi rasială convenţia va continuă să-şi păstreze utilitatea.