1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Generale, unde ţi-e onoarea?

Aceasta e o scrisoare deschisă. E deschisă, înainte de orice, pentru că o scriu în memoria celui ce deschidea drumul coloanei tale şi al cărui drum s-a închis pe veci, la 28 de ani. Aş vrea să nu se fi închis degeaba.

Vicepremierul şi ministrul de interne al României, generalul Gabriel Oprea

Vicepremierul şi ministrul de interne al României, generalul Gabriel Oprea

E deschisă, deşi, în sufletul meu mi-am închis de mult socotelile cu premierii, vicepremierii, potentaţii şi cu tot felul de alţi "doctori" plagiatori. Nu cred că ne putem acorda, ca să fiu sincer, timp excesiv de mult spre a-l pierde spunând evidenţa: că n-ar trebui să existe pentru nimic în lume, într-un guvern, inşi care nu şi-au binemeritat titlurile, gradele şi funcţiile. Că-i detest pe traseişti, pe unii care şi-au câştigat tresele servind ca bodyguarzi unor infractori, extremişti sau criminali politici, ori de duzină.

Îţi par toate acestea un mizilic? Dar te asigur că nu sunt defel, când în cauză e o capitală terorizată de sirenele şi girofarurile unor politicieni care, ca tine, îşi măsoară autoritatea prin înregistrarea obsesivă a intensităţii cu care le tremură genunchii subalternilor. Prin trecerea în revistă aşarnată a manifestărilor de teamă ale slugilor care au nenorocul de a fi în preajma tartorului, a stăpânului cel mare. Unul, a cărui unică îndreptăţire de a se găsi la cârmă rezidă parcă într-o lungă carieră sulfuroasă, în rezistenţa la mirosul de pucioasă al serviciilor prestate în structuri obscure, comuniste, ori postcomuniste.

Nu, nu sunt un mizilic, generale, când în joc este o ţară şi un neam, conduse ca vai de lume într-un timp care, mai mult decât oricând, e doldora de riscuri reale şi nu inventate, cerând lideri cu o competenţă indiscutabilă, cu o autoritate întemeiată pe merite, dotaţi cu un curaj adevărat, iar nu grevaţi de o imensă laşitate!

Dacă n-ai fi fost un general făcut pe puncte, dacă ai fi văzut frontul, dacă, vorba cântecului, ai fi "murit o sută de morţi" văzând cum îţi mor camarazii pe câmpul de luptă, nu ţi-ai fi permis, sunt sigur, să te joci cu viaţa poliţiştilor din subordinea ta! Nu generale, nu ţi-ai fi permis.

Acum ţi se cer precizări. Vlad Petreanu, de pildă, îţi solicită, pe blogul său, să ai bunătatea de a specifica de pildă care este articolul de lege în baza căruia ai revendicat și beneficiat de coloană oficială? În baza cărei legi ai primit dreptul la antemergător şi închizător? Care era urgenţa de marţi seară care a impus folosirea unei coloane oficiale?

Doliul şi tristeţea indicibilă care mă-ncearcă la gândul curmării inutile, absurde, în primul rând din vina ta, dar şi a celor care nu repară străzile bucureştene, a vieţii unui tânăr, văd că nu izbutesc să curme avalanşa de întrebări pe care le-aş avea şi eu de pus. Circuli într-un oraş cu trafic greu cu 100 de kilometri pe oră? Dar pentru numele Cerului, de ce? Doar ca să-ţi manifeşti plenar dispreţul faţă de bucureştenii nevoiţi să se lipească de borduri pentru că treci tu? Doar ca să te dai mare faţă de bucureşteanca de rând, care întorcându-se acasă de la muncă, încărcată cu plase de la târguieli, se târăşte zdrobită către bucătărie, în viteza melcului?

De ce taci de zile în şir în replică la întrebări de ziarişti? De ce nu dai dovadă de un minim respect şi de o elementară transparenţă, lămurind lucrurile fără să te fi întrebat nimeni nimic? Chiar e posibil să nu fi oprit instantaneu coloana, să nu fi ieşit să-i dai primul ajutor puştiului care a murit la o aruncătură de băţ de tine, să nu-i fi ţinut mâna când îşi dădea duhul, murind pentru ca tu să-ţi poţi îngurgita cât mai rapid cartofii-pai, să-i poţi înfuleca mult înainte de a se răci?

De ce a tăcut, minţit şi ascuns adevărul preţ de vreo două zile şi poliţia, tocmai poliţia care cere imperativ, când anchetează, să i se spună adevărul, să nu se depună mărturie mincinoasă şi să nu se escamoteze realitatea? Să fie oare posibil ca poliţiei, jandarmeriei, autorităţilor române din subordinea ministerului tău de interne să le fie atât de frică de tine, generale, încât să tănuiască realitatea?

Dar atunci biata Românie cu ce e oare ea un stat mai bun şi mai de drept decât republicile bananiere?Cu nimic. Căci pare că te-ai folosit de poziţia ta în cabinet, pentru ca, prin ordonanţă, culmea, “de urgenţă”, cabinetul Ponta să mai facă o nefăcută. Să schimbe legea în doi timpi şi trei mişcări. Şi să publice o nouă reglementare în monitorul oficial, spre a-ţi justifica legal intempestiva călătorie, cea de nejustificat, soldată cu tragedia nesfârşită a familiei unui poliţist. Aşa-i?

Ştiu, unii zic că i-ai fost de folos preşedintelui Iohannis, că ţi-ai fi dovedit utilitatea în numirea noului şef al serviciului secret intern, în alte demersuri de consolidare a alianţelor ocidentale ale României. Ei bravo. Să te lăudăm pentru gestul elementar de a nu trăda cu totul "interesul naţional"?

Generale, ştiu că eşti tare. Preşedintele, prost sfătuit, nu înţelege că e politic contraproductiv să se mai bizuie pe tine. Nu pare a pricepe câtă revoltă ai stârnit şi vei stârni când toţi vor înţelege ce-ai făcut, căci, până acum nu a crâcnit, nu ţi-a cerut demisia şi n-a luat, vai, poziţie. Pare a crede că nu se poate atinge nici cu o floare de nesimţirea cu care îţi exerciţi funcţiile, fără a-şi periclita poziţia sa de şef de stat, tot mai precară în sfera popularităţii.

Eşti tare însă nu doar politic. Îţi trebuie poate un copac întreg? E cert că ai nevoie de o enormă cantitate de hârtie că să-ţi poţi întocmi o simplă declaraţie de avere, ce mie mi se pare interminabilă chiar numai la citit. Se întinde, ca să fiu precis, pe nu mai puţin de 17 pagini mari şi late - şaptesprezece pagini ca să fim exacţi. E drept însă că nu este o vină a fi bogat. Ori a ajunge la putere.

La asemenea succes, putere şi avere consideri însă, poate, în conformitate cu tradiţiile unui machism balcanic şi cu obiceiuri bizantine înrădăcinate adânc, că-ţi poţi permite să intimidezi guvernul, preşedinţia, un minister, o presă care se fereşte să transmită înmormântarea unui tânăr poliţist, o ţară care, totuşi, se vrea europeană.

Eu deci nu te mai întreb, timid şi timorat, decât atât: Nu realizezi că desconsiderarea poporului în fruntea căruia te afli, ca vicepremier, a devenit insuportabilă? De ce nu ţi-ai dat oare, încă, demisia de onoare? Poate pentru că nu ai onoare?