Gen-Pharming
14 iunie 2004Echipa de specialişti condusă de Gottfried Brem de la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena a prezentat în literatura de specialitate viţei născuţi ca urmare a unei intervenţii genetice, care produc cantităţi importante dintr-un anticorp eficient în combaterea cancerului pielii.
Geneticienii au compus mai întîi în laborator din mai multe fragmente genetice planul de construcţie pentru anticorpul “r28M”. Apoi, informaţia genetică nou combinată a fost introdusă în celule ale ţesutului conjunctiv.
Nucleele acestor celule au fost injectate în ovule din care a fost scos în prealabil propriul nucleu. Ovulele astfel transformate au fost introduse la rîndul lor în uterul unor vaci.
În staulele firmei “Agrobiogen” din Hilgertshausen / Bavaria, vacile au născut 9 viţei, ale căror celule sanguine produc anticorpul "r28M".
Prin metoda descrisă – cunoscută sub denumirea de “Gen-Pharming” – pot fi obţinute mai ieftin decît prin metodele convenţionale cantităţi mari de anticorpi confecţionaţi după necesităţi.
Autorii procedeului au pus în evidenţă o zecime de gram de anticorpi într-un litru de sînge de la viţei. În culturi de celule, anticorpii astfel produşi au distrus aproape toate celulele de melanom din probele de sînge uman.