1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Gazprom vânează sistemul centralizat de încălzire al Moldovei

Locuitorii oraşului Chişinău se bucură începând de astăzi de căldură în apartamente după ce au fost lăsaţi să îngheţe la temperaturi de minus 5 grade ca urmare a unor neînţelegeri politice

default

Problema a fost soluţionată provizoriu după un scenariu anticipat de primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă: „Prin voinţa, cu totul nepotrivită în acest moment, a Guvernului a fost oprită livrarea căldurii în municipiul Chişinău şi, iată, tot prin voinţa lor (a guvernanţilor comunişti – n.n.) este pornită”.

De fapt, Guvernul a oferit Primăriei un împrumut în valoare de 70 milioane lei pe un termen de două luni, ca să-şi plătească o parte din datore către SA „Moldova-Gaz”. Gestul a fost urmat de o declaraţie a purtătorului de cuvânt al Guvernului: „Guvernul Republicii Moldova nu poate aştepta până când conducerea Primăriei municipale va atinge nivelul corespunzător de competenţă şi profesionalism”.

Altfel spus, susţine consilierul municipal liberal-democrat Alexandru Tănase: „Guvernul deliberat a lăsat situaţia să degradeze până la acest punct când oamenii îngheaţă în case ca astăzi să facă pe „Prometeu” care aduce focul în casele oamenilor. Lumea este suficient de informată şi matură şi îi va taxa...”.

Problemele vor reapărea de Revelion când Primăria va trebui nu doar să ramburseze creditul Guvernului, dar şi să aplice un tarif majorat la căldura livrată populaţiei. Prevederile se conţin într-un Memorandum semnat între SA „Moldova-Gaz” şi Consiliul Municipal Chişinău. Imposibilitatea respectării acestui Memorandum înseamnă, în opinia preşedintelui Partidului Liberal, Mihai Ghimpu: „Acesta este un pas pentru a trece în proprietatea „Gazprom” magistralele SA Termocom”.