1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Gazprom intenţionează să pătrundă pe pieţele din Europa de Sud- Est

15 ianuarie 2004
https://p.dw.com/p/B2jl
Întreprinterea de comercializare a gazelor naturale ZGG, o ramură germană a concernului rusesc Gazprom, şi-a mărit considerabil cifra de afaceri în 2003, la fel şi profiturile. Conform unor calcule preliminarii, beneficiile ZGG au crescut cu 32 %, reprezentând 153,7 milioane de euro. Aceeaşi statistică arată că cifra de afaceri a sporit de la 1,1 miliarde de euro la 1,9 miliarde. În următorii ani, ZGG intenţionează să-şi mărească livrările de gaze naturale înspre Marea Britanie şi să-şi extindă afacerile în Europa de Sud-Est. Şeful firmei, Hans-Joachim Gornig, a precizat că este posibilă pătrunderea Gazprom pe pieţele din România, Bulgaria sau Turcia, declarând totodată că întreprinderea sa va efectua investiţii în valoare de 2 miliarde de euro pe parcursul următorilor 15 ani. ZGG a fost înfiinţată în 1990, are 50 de angajaţi şi a primit mandat din partea Gasprom să deţină acţiuni la întreprinderile Wingas, WIEH, WIEE şi VNG.