1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Gaz de France şi Suez împotriva italienilor de la Enel

În controversatele planuri de preluare forţată a companiei franceze de gaz de către Enel, Suez beneficiază de sprijinul celor de la Gaz de France.

Managerii de la Gaz de France dau dovadă de patriotism

Managerii de la Gaz de France dau dovadă de patriotism

Deşi nu au luat încă legătura cu concernul mamă, italienii de la Enel au anunţat că intenţionează să preia 98, 6 la sută din acţiunile firmei de electricitate belgiene Electracabel, care face parte din grupul Suez. Preţul stabilit de italieni este, potrivit presei din Peninsulă, de 38 de miliarde de eruo. Fuziunea este însă respinsă de francezi, care nu sunt de acord nici cu preţul şi nici cu modul speculativ prin care Enel intenţionează să intre în posesia pachetului de acţiuni. De altfel, scandalul a ajuns şi la nivel politic. Într-o convorbire telefonică recentă dintre Premierul italian Silvio Berlusconi şi cel al Franţei, Dominique de Villepin a fost abordat subiectul. Dacă Berlusconi a preferat să declare că va continua dialogul pe această temă cu guvernul parizian, de Villepin a respins planurile de fuziune, potrivit presei locale, considerând că aceasta ar fi forţată şi nu ar reprezenta în nici un caz interesele firmelor franceze.

Reamintim că Gaz de France deţine în România compania Distrigaz Sud, câştigată în urma licitaţiei organizate anul trecut de guvernul de la Bucureşti.
  • Data 24.02.2006
  • Autoare/Autor Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2B4
  • Data 24.02.2006
  • Autoare/Autor Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2B4