1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Gauck şi Mărieş

Se mai poate oare salva viaţa lui Teodor Mărieş? Şi de ce ne tratăm oare atât de jalnic reperele morale? Putem învăţa ceva din propulsarea pastorului Gauck la preşedinţia Republicii Federale?

default

Printre dosarele Securităţii, la Bucureşti

Schimbare de ştafetă la cârma Germaniei. În timp ce la Berlin se pregăteşte să preia funcţia supremă un disident anticomunist, devenit administrator-şef al arhivelor poliţiei politice în baza cărora au fost îndepărtaţi securiştii STASI din viaţa publică germană, în România alta e situaţia. În România încă mai e nevoie să se facă greva foamei pentru o lege de elementar bun simţ. Pentru legea lustraţiei.

Există însă oare vreo asemănare veritabilă între viitorul preşedinte al Germaniei şi un modest lider de asociaţie românească? Afirm că există. Şi unul şi altul reprezintă un esenţial jalon moral.

Totuşi, după 90 de zile de grevă a foamei, viaţa lui Teodor Mărieş e în pericol. Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie refuză de trei luni să se alimenteze în speranţa că forma lui extremă de protest va convinge în cele din urmă clasa politică românească să procedeze în fine la adoptarea unor legi extrem de importante pentru igiena morală a societăţilor postcomuniste.

E vorba de legea lustraţiei şi de cea a imprescriptibilităţii crimelor comuniste. Adoptarea ambelor reglementări fusese recomandată acum 6 ani de Raportul final de condamnare a crimelor comunismului, întocmit de un grup de istorici în frunte cu Vladimir Tismăneanu.

Iată ce scrie pe această temă eminentul istoric româno-american de la Universitatea Maryland:

„M-am gândit adeseori la semnificatia cuvintelor lui André Malraux: “O viata de om nu valoreaza nimic, dar nimic nu valoreaza cat o viata de om”. Unul dintre acesti oameni exemplari este Doru Maries, presedintele Asociatiei “21 Decembrie”, un lider al societatii civile reale, nu al celeia ostentative, contrafacute si stridente. Ion Iliescu nu-i poate ierta lui Doru Maries consecvenţa cu care cauta sa afle adevarul despre Revolutia din decembrie 1989 si despre mineriade. L-a atacat imund in repetate randuri, l-a numit “puslama” si “impostor”, ceea ce pentru Maries si prietenii sai este semnul, hartia de turnesol care probeaza ca ca fac ceea ce trebuie facut. Pana acum cateva zile nu stiam de noua greva a foamei declansata de Doru Maries, nu stiam ca i s-au asociat inca trei colegi. Nu pot citi toate ziarele si sursele de stiri, dar sunt uimit ca n-am vazut aproape nimic pe acest subiect, deloc banal, sa recunoastem“.

Utilitatea legii lustraţiei

În scopul edificării unei societăţi izbăvite de ipoteca sumbrelor decenii comuniste, cu toată hidoşenia crimelor şi demisiilor ei morale, n-a fost şi nu e nevoie de cuvinte mari, de patos, de vindictă, ură, sau de legi draconice. Nici de dosare de cadre de tipul celor aflate în uz şi la mare cinste în deceniile totalitare nu e nevoie într-o societate deschisă.

Dar o lege a lustraţiei e indispensabilă oricărei societăţi care, ieşită din deriva coşmarului totalitar, vrea să-şi înţeleagă, să-şi ispăşească şi să-şi depăşească trecutul muced care îi răpeşte aerul, pentru a putea apoi să purceadă spre un viitor respirabil.

Flash-Galerie Deutschland 60 Jahre Kapitel 5 1989 – 1999 Gauck-Behörde

Imagine similară, cu dosarele STASI din Berlin

Pare de neînţeles indiferenţa care însoţeşte în presa românească protestul, sacrificiul şi curajul ieşit din comun al unui Doru Mărieş.

Pare incomprehensibilă absenţa strigătului de revoltă al societăţii româneşti în faţa incapacităţii propriei elite politice de a pune capăt absurdului unei ţări europene postcomuniste şi post-totalitare, care nu e în stare să-şi ofere o lustraţie şi să-şi respecte propriile repere.

Fatalităţi

Or, aici avem de-a face de fapt cu un cerc vicios funest. Incapacitatea parlamentului de a adopta o autentică lege a lustraţiei care să reziste şi la Curtea Constituţională nu e decât expresia menţinerii unei mari părţi a elitei politice a ţării în mizeria propriului ei trecut.

Concomitent, în măsura în care există şi e autentică, societatea civilă, care ar trebui să lămurească şi să mobilizeze naţiunea în această chestiune, continuă să fie extrem de anemică în România.

Nu puţini politicieni mizează, vădit, pe această anemie şi pe impopularitatea unei legi a lustraţiei pe marginea căreia s-a dezinformat copios atât în epoca Iliescu şi Năstase, cât şi după ea.

Fatal e şi obiceiul multor alegători de a ignora sau de a dispreţui propriile valori şi pe cei ce le-ar putea servi drept model etic, obicei sugerându-le politicienilor că e avantajos pentru realegerea lor să facă uitată o sfântă datorie morală a oricărei societăţi deschise.

E momentul să se rupă acest cerc vicios. Chiar dacă pare o reglementare tardivă, legea lustraţiei îşi are încă rostul. E greu de întrevăzut de ce n-ar mai fi momentul să fie adoptată. Şi chiar dacă Teodor Mărieş nu trebuie neapărat ales preşedinte al României şi chiar de n-ar fi un reper, e imperativ să i se salveze viaţa. Istoria nu-i va ierte pe ce-i ce-l vor lăsa să moară.

Autor: Petre Iancu
Redactor: Rodica Binder