1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Gauck şi libertatea

Ce anume exprimă opţiunea elitei politice germane în favoarea lui Joachim Gauck? Ce ascunde ea? Ce ne spune ea despre starea în care se află Europa?

Noul preşedinte al Germaniei, Joachim Gauck

Noul preşedinte al Germaniei, Joachim Gauck

Se ştie că liderii micului partid liberal german i-au forţat mâna şefei executivului de la Berlin, condiţionând perpetuarea alianţei guvernamentale de propulsarea lui Joachim Gauck în funcţia supremă.

Angela Merkel ar fi preferat o personalitate creştin-democrată cu pronunţate însuşiri integratoare şi mare influenţă la stânga spectrului politic, în speţă pe fostul ministru al ecologiei, Klaus Töpfer. Pragmatismul şi fragilitatea propriei coaliţii guvernamentale au silit-o pe Merkel, în cele din urmă, să cedeze.

Anterior, cancelarul îşi petrecuse primii ani care au urmat victoriei formaţiunilor de centru-dreapta în alegeri întorcând în sensul dorit de stânga mai tot ce promisese în campania electorală.

Făgăduise Merkel bunăoară prelungirea dreptului la existenţă a centralelor nucleare şi revenirea la autonomia energetică germană, distrusă de guvernarea de stânga, care propusese înlocuirea atomului nu doar cu surse de energie curată ci şi cu masive importuri de gaze ruseşti?

Cancelarul se prevalase de Fukushima şi de teama generală iscată în Germania de catastrofa niponă, spre a se răzgândi şi a se înclina în faţa revendicărilor stângii. Conştientă de avantajele electorale ale demersului, Merkel semnase condamnarea la moarte a reactoarelor germane.

Spre a-şi amplifica popularitatea, Merkel a simţit de asemenea nevoia să se pronunţe în favoarea controversatei taxe Tobin.

Or, observatorii avizaţi ştiu bine că acest impozit pe tranzacţii financiare, revendicat cu mult tam tam de stânga, de toţi detractorii de stânga şi de dreapta ai capitalismului nu-i va arde la buzunare pe bancheri, aşa cum eronat se crede îndeobşte, ci pe oamenii de rând.

Dar înainte de a vota şi de a plăti, unii oamenii de rând nutresc iluzii, pe care a le contrazice, poate fi periculos pentru cariera politicienilor activi.

Că şefa Uniunii Creştin-Democrate, Angela Merkel, un om politic dotat, aparent, cu un instinct infailibil al puterii şi al oportunităţilor şi imperativelor politice ale momentului, a simţit nevoia să se deplaseze atât de mult spre stânga spune multe despre "Zeitgeist". Starea de spirit a timpului, starea de spirit descrisă de ascensiunea diverselor mişcări anti-globalizare şi anti-capitaliste care au ajuns să ocupe ori se străduiesc să ocupe poziţii centrale în discursul public e în Europa, de-o bună bucată de vreme, de stânga.

Importantă pentru această stare de spirit nu e libertatea individului. Esenţială e, dimpotrivă, ceea ce anticapitaliştii, socialiştii, neomarxiştii, neofasciştii şi toţi colectiviştii contemporani numesc, resentimentar, „justiţia socială”. E vorba de o noţiune mai puţin încărcată, şi ca atare mai acceptabilă decât „dictatura proletariatului”, care se bazează însă pe aceiaşi invidie socială din care s-a născut cândva şi barbaria sistemului totalitar comunist.

Nu întâmplător, mare parte din partizanii contemporani ai „justiţiei sociale”, şi sunt mulţi şi influenţi, în Europa şi Germania, opun acest concept noţiunii de libertate. Ca şi cum ar putea exista dreptate veritabilă fără libertate.

Intr-un text important cu ale cărui concluzii nu sunt într-u totul de acord, intitulat „Din nou despre neoliberalism şi bolşevism”, apărut în „22”, la 13 martie curent, Ion Vianu face o afirmaţie la care subscriu integral. „Pentru mine”, - scrie autorul acestui text - „libertatea este mai importantă decât justiţia, fiindcă în lipsa libertăţii, justiţia se preface în nedreptate. Dar asta nu înseamnă că dreptatea trebuie aruncată la gunoi”.

Criticat intens, în ultimele zile, de adepţii "justiţiei sociale" pentru că şi-ar fi asumat "monoman" subiectul libertăţii, Joachim Gauck a devenit simbolul libertăţii, un reprezentant credibil al societăţii deschise, liberale şi totodată al est-europeanului auto-izbăvit de coşmarul comunist. A luptat pentru libertate, cum s-a priceput mai bine, sub regim totalitar, în Germania de Est, comunistă, înaintea anului de graţie 1989, Iar ca şef al "Oficiului Gauck" pentru studierea arhivelor poliţiei secrete redegiste STASI, i-a rămas libertăţii un articulat slujitor şi prieten şi după căderea Cortinei de fier.

Acestea fiind spuse, opţiunea elitei politice germane în favoarea lui nu pare doar conjuncturală şi dictată de nevoia recuperării unei credibilităţi distruse de predecesorul actualului şef al statului. Ea pare a lansa un semnal. Pare a exprima o declaraţie şi un apel adresat societăţii, de aderenţă necondiţionată la ideea de libertate, de democraţie, de stat de drept, în condiţiile în care această idee s-a erodat primejdios în ultimii ani, sub loviturile terorismului islamist şi ale diverselor crize financiare şi economice.

Cu noul ei preşedinte, ca promotor al libertăţii, Germania are şansa de a-şi ameliora net imaginea externă, una extrem de importantă, dat fiind rolul european cheie al Republicii Federale.