Garduri şi vecini - un reportaj de la Dunăre

România şi Bulgaria nu sunt despărţite de un zid de felul celui berlinez, din epoca războuiului rece. Dar cei aproape 500 de kilometri de frontieră danubiană joacă un rol similar partiturii atribuite de comuniştii estgermani faimoasului zid al Berlinului. Deşi românii şi bulgarii au trăit multă vreme în acelaşi imperiu, deşi au făcut parte, vreme de 4 decenii, din acelaşi bloc comunist, iar liderii regimurilor staliniste de la Bucureşti şi Sofia petreceau uneori împreună în aceleaşi vile şi palate, popoarele celor două ţări continuă să-şi fie mutual străine. „Ne suspectăm reciproc, ceea ce face dificilă comunicarea dintre noi”, a admis un bulgar, în timp ce o româncă a evocat prejudecăţile curente, potrivit cărora bulgarii ar fi „cam proşti”. Unii turişti occidentali care traversează cele două state recepţionează cîteodată avertismente asemănătoare de ambele părţi ale frontierei, spunîndu-li-se de pildă să fie atenţi ca în ţara vecină să nu se lase tîlhăriţi în tren.

Că necunoaşterea reciprocă alimentează astfel de prejudecăţi e clar. La fel de clar e că Dunărea, care ar putea constitui o arteră vitală, facilitînd schimburile culturale şi comerciale, nu îndeplineşte această misiune în raporturile dintre cele două naţiuni. Unite de geografie, România şi Bulgaria se văd divizate în multiple alte domenii. Potrivit ziaristului Marian Chiriac, directorul pentru România al Reţelei Balcanice de Investigaţii Media, acest lucru se datorează îndelungatei istorii de conflicte economice şi politice bilaterale. Potrivit lui, „diferenţele s-au făcut simţite şi în epoca socialistă, deşi ambele ţări erau conduse de regimuri dictatoriale comuniste dure şi aparţineau ambele de Tratatul de la Varşovia. Lui Ceauşescu îi plăcea să facă declaraţii ditirambice despre prietenia româno-bulgară, iar omologul său sofiot, Todor Jivkov construise o întreagă aripă de clădire, pe care o adăugase palatului său de la Ruse, doar pentru familia Ceauşescu. Dar bunele relaţii erau doar mimate, iar fraternitatea a luat sfîrşit subit, după decembrie 89, cînd ambele ţări s-au descotorosit de sistemele totalitare de tip sovietic”. In anii 90, vechile dispute au reapărut, susţine Marian Chiriac, amintind de chestiunea poluării provocate de fabricile, aparţinînd în special industriei chimice, care funcţionează de-a lungul Dunării.

In mod semnificativ, în ciuda apreciabilei lungimi a frontierei comune, nu există decît un singur pod care, de la începutul anilor 50 încoace, leagă cele două ţări, şi anume cel zis „al Prieteniei”, edificat între Giurgiu şi Ruse. Or, deşi e unica legătură terestră, podul e departe de a fi plin de vehicule şi călători. Pentru că de ambele părţi ale graniţei, autorităţile pretind taxe pipărate de la cei ce doresc să treacă de partea celalată sau vin de dincolo de ea. Aşteptări interminabile îi descurajează pe ce doresc să treacă în România sau Bulgaria, traficul frontalier în propria maşină costîndu-i pe şoferi circa 50 de euro, plătibili în diversele monede naţionale.

Există însă şi cetăţeni care nu vor să se împace cu această situaţie. Mimi Kurajeva, de pildă, încearcă s-o schimbe, în calitatea ei de directoare a Centrului Interuniversitar European Bulgaria-România. Centrul pe care-l conduce a lansat un efort comun, interuniversitar, de ameliorare a legăturilor şi cooperării reciproce, în special în rîndul tinerilor. In ciuda frustrărilor pe care le resimt cei ce militează pentru intensficarea raporturilor mutuale, în special la nivelul populaţiilor celor două ţări, se semnalează unele progrese, mai ales la nivelul celor tineri, care nu împărtăşesc vechile prejudecăţi. Un important pas înainte s-a realizat şi datorită aprobării, la insistenţele UE, a construcţiei noului pod de peste Dunăre, care urmează să lege Calafatul de Vidin. Construcţia lui urmează să înceapă anul viitor, pentru ca lucrările să fie finalizate în 2009. La Bruxelles se speră ca aprobarea acestui proiect să se soldeze cu accelerarea dezvoltării economice a uneia dintre cele mai sărace regiuni din Europa. De altfel, în ambele ţări, peste două treimi din cetăţeni se pronunţă în favoarea aderării la Uniune. Şi în amîndouă îşi face loc încet dar sigur convingerea că e mai profitabilă cooperarea decît suspiciunea, astfel încît apropierea dintre cele două state se află pe drumul cel bun.