1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Gafe grave, rateuri păguboase, un război interminabil

Sfruntata insolenţă cu care premierul Orban taxează clasa politică germană, rateul proiectului militar Euro Hawk, permanentizarea războiului din Siria suscită interesul şi îngrijorarea editorialiştilor

Celor care nu au urmărit îndeaproape progresiva alterare a relaţiilor dintre Bruxelles şi Budapesta,

datorată cerbiciei cu care premierul Orban şi guvernul său sfidează principiile de bază ale Uniunii Europene, celor care au bagatelizat gravitatea derapajelor, recentele afronturi ale aceluiaşi Orban la adresa Berlinului, ca şi reacţiile ce nu au întîrziat, li s-ar putea părea o simplă furtună într-un pahar cu apă. In realitate, situaţia este mult mai gravă deşi duelul verbal poate fi dezamorsat. Fiindcă, explică NEUE WESTFÄLISCHE,

cu premierul Orban în fruntea guvernului de la Budapesta, Ungaria a apucat-o pe un drum primejdios .In ultima perioadă în statul care este membru al Uniunii Europene au fost adoptate legi incompatibile cu principiile democratice ale Europei. Este de datoria, dacă nu chiar de obligaţia celorlalţi şefi de guvern de pe continentul unde s-a născut democraţia , să-l readucă pe Orban la ordine. Mai ales după ce acesta a făcut o analogie între actuala politică a Germaniei şi cea a lui Hitler care a intrat cu tancurile în Ungaria, jignind puternic liderii politici ai celui mai de nădejde partener al acesteia, completează ideea cotidianul maghiar NEPSAVA.

Teoretic, reeducarea lui Orban nu ar fi atît de dificilă. Practic însă, lucrurile sunt ceva mai complicate, rezultă şi dintr-un nou articol amplu asupra situaţiei din Ungaria, editat în portalul electronic al revistei DER SPIEGEL. Intitulat Uniţi împotriva lui Orban, textul aminteşte că împotriva Ungariei, care a încălcat deja cîteva din prevederile legislaţiei europene, se află pe rol mai multe proceduri penale. După care autorul articolului intră în subtilităţile conflictelor de interese care se profilează: formaţiunea politică a lui Viktor Orban face parte din Partidul Popular European, ceea ce explică de ce atitudinea Angelei Merkel faţă de obrăzniciile liderului de la Budapesta este mai clementă decît şi-ar dori-o ecologiştii şi social-democraţii din Parlamentul European. PPE nu-şi poate permite să renunţe la deputaţii unguri ai partidului FIDESZ, fiindcă şi-ar pierde majoritatea. Deşi un divorţ de FIDESZ este foarte puţin probabil, se face auzit că Orban a început să sondeze cu cine s-ar putea alia la nevoie, deputaţii săi în Parlamentul European dacă ar ieşi din Partidul Popular.

Mai multă bătaie de cap şi sînge rău decît insolenţele lui Orban pare a-i pricinui Berlinului rateul unui nou mega-proiect, de astă dată militar, pagubele bugetare cifrîndu-se între 500 de milioane şi un miliard de euro. DIE WELT întrevede în proiectul Euro Hawk , de elaborare a intens controversatelor drone,care oricum nu au permisiune de zbor în Europa, o continuitate a eşecurilor, citînd exemple precedente, cum ar fi cel al tancurilor HS 30 sau afacerea Lokkheed/Starfighter din anii 60. Noul scandal îşi are originea în măsurile premergătoare aprobării proiectului.I se recomandă Bundestagului să meargă pînă în pînzele albe cu investigarea cazului, să fie imparţial şi străin de orice interese partinice.

Despre războiul din Siria s-a afirmat că ar suplini mai multe conflicte, acesta fiind probabil şi unul din motivele pentru care el nu se lasă deocamdată nici soluţionat nici terminat, crede tot DIE WELT. Ziarul citează opinia istoricului Golo Mann care a întrevăzut în atentatul de la Sarajevo catastrofa originară a seco lului XX după care avansează impresia că şi războiul din Siria ar avea un potenţial asemănător de nenorociri şi dezastre. Rusia, sprijinitoarea regimului lui Assad deşi a trimis în Mediterana nave de război nu doreşte să intre în conflict armat direct cu trupele NATO în eventualitatea în care acestea ar interveni. Dar vor cu adevărat ţările membre ale Alianţei Nord Atlantice să-şi trimită fiii să moară în Siria – se întreabă ziarul citat înainte de a ajunge la amara concluzie: Există situaţii în care orice opţiune este una nefericită.

Sfruntata insolenţă cu care premierul Orban taxează clasa politică germană, rateul proiectului militar Euro Hawk şi permanentizarea războiului din Siria suscită interesul şi îngrijorarea editorialiştilor

Celor care nu au urmărit îndeaproape progresiva alterare a relaţiilor dintre Bruxelles şi Budapesta, datorată cerbiciei cu care premierul Orban şi guvernul său sfidează principiile de bază ale Uniunii Europene, celor care au bagatelizat gravitatea derapajelor, recentele afronturi ale aceluiaşi Orban la adresa Berlinului, ca şi reacţiile ce nu au întîrziat, li s-ar putea părea o simplă furtună într-un pahar cu apă. In realitate, situaţia este mult mai gravă deşi duelul verbal poate fi dezamorsat. Fiindcă, explică NEUE WESTFÄLISCHE, cu premierul Orban în fruntea guvernului de la Budapesta, Ungaria a apucat-o pe un drum primejdios. In ultima perioadă în statul care este membru al Uniunii Europene au fost adoptate legi incompatibile cu principiile democratice ale Europei. Este de datoria, dacă nu chiar de obligaţia celorlalţi şefi de guvern de pe continentul unde s-a născut democraţia, să-l readucă pe Orban la ordine. Mai ales după ce acesta a făcut o analogie între actuala politică a Germaniei şi cea a lui Hitler care a intrat cu tancurile în Ungaria, jignind puternic liderii politici ai celui mai de nădejde partener al acesteia, completează ideea cotidianul maghiar NEPSAVA.

Teoretic, reeducarea lui Orban nu ar fi atît de dificilă. Practic însă, lucrurile sunt ceva mai complicate, rezultă şi dintr-un nou articol amplu asupra situaţiei din Ungaria, editat în portalul electronic al revistei DER SPIEGEL. Intitulat Uniţi împotriva lui Orban, textul aminteşte că împotriva Ungariei, care a încălcat deja cîteva din prevederile legislaţiei europene, se află pe rol mai multe proceduri penale. După care autorul articolului intră în subtilităţile conflictelor de interese care se profilează: formaţiunea politică a lui Viktor Orban face parte din Partidul Popular European, ceea ce explică de ce atitudinea Angelei Merkel faţă de obrăzniciile liderului de la Budapesta este mai clementă decît şi-ar dori-o ecologiştii şi social-democraţii din Parlamentul European. PPE nu-şi poate permite să renunţe la deputaţii unguri ai partidului FIDESZ, fiindcă şi-ar pierde majoritatea. Deşi un divorţ de FIDESZ este foarte puţin probabil, se face auzit că Orban a început să sondeze cu cine s-ar putea alia la nevoie, deputaţii săi în Parlamentul European dacă ar ieşi din Partidul Popular.

Mai multă bătaie de cap şi sînge rău decît insolenţele lui Orban pare a-i pricinui Berlinului rateul unui nou mega-proiect, de astă dată militar, pagubele bugetare cifrîndu-se între 500 de milioane şi un miliard de euro. DIE WELT întrevede în proiectul Euro Hawk, de elaborare a intens controversatelor drone, care oricum nu au permisiune de zbor în Europa, o continuitate a eşecurilor, citînd exemple precedente, cum ar fi cel al tancurilor HS 30 sau afacerea Lokkheed/Starfighter din anii 60. Noul scandal îşi are originea în măsurile premergătoare aprobării proiectului. I se recomandă Bundestagului să meargă pînă în pînzele albe cu investigarea cazului, să fie imparţial şi străin de orice interese partinice.

Despre războiul din Siria s-a afirmat că ar suplini mai multe conflicte, acesta fiind probabil şi unul din motivele pentru care el nu se lasă deocamdată nici soluţionat nici terminat, crede tot DIE WELT. Ziarul citează opinia istoricului Golo Mann care a întrevăzut în atentatul de la Sarajevo catastrofa originară a secolului XX după care avansează impresia că şi războiul din Siria ar avea un potenţial asemănător de nenorociri şi dezastre. Rusia, sprijinitoarea regimului lui Assad deşi a trimis în Mediterana nave de război nu doreşte să intre în conflict armat direct cu trupele NATO în eventualitatea în care acestea ar interveni. Dar vor cu adevărat ţările membre ale Alianţei Nord Atlantice să-şi trimită fiii să moară în Siria – se întreabă ziarul citat înainte de a ajunge la amara concluzie: Există situaţii în care orice opţiune este una nefericită.