1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Gafă diplomatică sau semnal de la Washington?

Vitalie Călugăreanu, DW-Chișinău30 august 2016

Declarațiile „cât un gard de sârmă ghimpată pe Prut”, făcute de ambasadorul SUA în Republica Moldova, James Pettit, la postul public de televiziune, au generat marți proteste, concomitent, la Chișinău și București.

https://p.dw.com/p/1JsCH
Protestatari în fața ambasadei SUA din Chișinău
Protestatari în fața ambasadei SUA din ChișinăuImagine: C. Grigorita

Ambasadorul american a menționat, cu trei zile înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din Moldova (și în preajma sărbătorilor naționale Ziua Independenței și Limba Noastră cea Română), că unirea Moldovei cu România „nu este o alegere practică şi aceasta nu ar face lucrurile mai bune. (...) Moldova nu e România, are propria istorie şi este o ţară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite şi, desigur, mai este şi problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special…”, a spus diplomatul american.

Declarația ambasadorului SUA dă peste cap campania electorală

„Un interviu care dă lecţii de geopolitică Chişinăului şi spune la cine să se alăture şi la cine nu, dar nu pomeneşte nici măcar în treacăt de prezenţa trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova este cel puţin discutabil. A sugera un statut special pentru Transnistria în condiţiile ne-retragerii trupelor Federaţiei Ruse, înseamnă nu doar a îndemna la încălcarea legilor Republicii Moldova (Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005), ci şi la a încuraja transnistrizarea republicii”, a reacționat analistul politic român, Dan Dungaciu. „Ceea ce nu a luat în calcul ambasadorul SUA la Chişinău este efectul pervers al declaraţiilor sale. Prin acele declaraţii, James Pettit a stârnit o adevărată furtună pe ambele maluri ale Prutului. Și asta în ajun de campanie prezidenţială. S-a readus intempestiv în discuţie problema unionismului, România a fost reconectată la viaţa politică de la Chişinău. Geopolitica a învins, din nou, politica! Aducerea acestor teme identitare în discuţie va genera o recalibrare a agendei politice a R. Moldova în campania prezidenţială. E foarte semnificativ că astăzi aşa-numiţii candidaţi antisistem au ieşit din zona de interes public (Maia Sandu sau Andrei Năstase), nici unul neluând vreo poziţie. Dacă lucrurile continuă aşa şi se configurează polarizarea Unionism versus statalism/România versus Rusia ca linie majoră în campania prezidenţială, atunci tot ceea ce ştim sau ştiam până acum despre alegerile de la Chişinău va fi dat peste cap, atenționează Dungaciu. În opinia sa, partea română trebuie să clarifice urgent, prin canale specifice, dacă ambasadorul american a exprimat punctul personal de vedere sau aceasta este poziția Departamentului de Stat american, or „dacă aceasta este linia strategică a Departamentului de Stat, atunci această abordare va continua şi va produce consecinţe pentru regiune şi pentru România”.

Senatorul român Viorel Badea i-a transmis o scrisoare oficială secretarului de stat al SUA, John Kerry, în care menționează că sugerează că în lipsa unei reacţii a Departamentului de Stat al SUA, rezultă că James Pettit a exprimat poziţia oficială a Statelor Unite ale Americii cu privire la relaţiile dintre Republica Moldova şi România. „Românii care au luat act de declarațiile ambasadorului SUA nu pot să nu vadă cu amărăciune cum ambasadorul american are o poziție asemănătoare cu diplomația rusă, care de asemenea, le dă lecții cetățenilor din Republica Moldova despre limba vorbită, denumirea acesteia, despre manualele școlare de istorie și despre denumirea acestora și despre cum să interpreteze aceștia legăturile istorice cu România”, menționează în scrisoare Viorel Badea.

Atitudinea ambasadorului SUA amintește de strategia diplomației ruse

„Este profund regretabil că Excelența Sa face afirmații care, nu doar că lezează suveranitatea Republicii Moldova și dreptul cetățenilor de a-și decide singuri destinul, dar ne aduc în memorie strategia diplomației imperiale ruse, care, prin domnul ambasador Kuzmin (al Federației Ruse), de tristă amintire, intervenea în chestiunile identitare din Republica Moldova, spunând ce manuale ar trebui să folosim, ce limbă vorbim și, în general, cum să ne identificăm ca neam”, a reacționat liderul Partidului Liberal din Moldova, Mihai Ghimpu.

După izbucnirea scandalului, Ambasada SUA din Chișinău a difuzat o reacție în care susține că „SUA sprijină integritatea teritorială și suveranitatea Moldovei - aceasta a fost politica de lungă durată a SUA, iar Statele Unite ale Americii sunt și vor rămâne un partener în dezvoltarea democratică și economică a Republicii Moldova. SUA vor susține dorința Moldovei de a se integra în comunitatea euro-atlantică.

La rândul său, ex-premierul moldovean Ion Sturza l-a acuzat pe ambasadorul Pettit că, „după ce a aruncat Republica Moldova în brațele oligarhiei”, acum oferă și „lecții de identitate”: „Așa ceva și-au permis doar „prietenii” din Est. Lăsați-ne pe noi, cetățenii Republicii Moldova, să decidem cine suntem, în ce limbă vorbim, cu cine să prietenim. Pentru asta înaintașii noștri au luptat și au fost duși în Gulag. Dacă doriți o cortină de fier între Moldova și România, puteți să o faceți din camioanele americane, vechi de un veac, demonstrate în „țarcul independenței” de la Chișinău. Așa o „zonă verde” de stabilitate. Ca în „democrațiile” din Africa și America Latină”, a reacționat ironic Ion Sturza.

Istoria pe scurt pentru James Pettit

Moldova s-a unit cu Ţara Românească în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Actuala Republică Moldova (Basarabia) este un teritoriu românesc smuls în 1812, care a fost ulterior recuperat, pierdut, recâștigat și iar pierdut de către România, devenind, într-un final, prin destrămarea fostei Uniuni Sovietice, stat independent în 1991.

„Orice naţiune e construită nu pe un loc viran, ci pe o conştiinţă de sine, iar aceasta în cazul nostru este eminamente românească. De aceea Moldova, şi cea de est, şi cea de vest, este România, oricum ai da. Ca să supravieţuiască, Republica Moldova trebuie să reziste în faţa gerului care vine de la Moscova pentru a nu fi iar rusificată. Cale de mijloc nu-i, deoarece nu poţi perpetua un stat artificial clădit pe amintiri coloniale, pe coşmarul trăit în cuşca rusească”, susține publicistul Petru Bogatu.

Proteste cu cărți

Marți, Platforma Unionistă „Acțiunea 2012” a organizat acțiuni de protest la Chișinău și București împotriva declarațiilor ambasadorului SUA, James Pettit, cerând autorităților americane rechemarea diplomatului său. Protestatarii au venit în fața misiunii diplomatice a SUA din Chișinău cu manuale de istorie și le-au înmânat unui angajat al acesteia: „Una pentru ambasador, iar restul pentru ceilalți care mai sunt în Ambasadă. Să citească toată lumea - să înțeleagă care este istoria noastră adevărată”, au menționat protestatarii. „Noi nu avem nevoie de astfel de ambasadori care să ne învețe ce limbă vorbim, de unde venim și unde trebuie să mergem. Diplomații au altă misiune decât să rescrie istoria statelor unde au fost trimiși”, i-au mai spus protestatarii reprezentantului Ambasadei SUA care a primit cărțile de istorie.

Iar la București, în Piața Universității, unioniştii din „Acţiunea 2012” colectează cărţi de istorie pentru ambasadorul SUA din Chişinău. „Unioniştii vor sta non-stop în Piaţa Uniersităţii. Adunăm cărţi de istorie pentru ambasadorul american de la Chişinău și aşteptăm reacţii de la Ambasada de la Bucureşti şi de la Departamentul de Stat la scrisoarea deschisă adresată secretarului de stat John Kerry", a menționat preşedintele Platformei Unioniste „Acţiunea 2012”, George Simion. „Vă rugăm să luaţi notă de faptul că populația majoritară din Republica Moldova este românească (73%), are aceeași origine, aceeași istorie, aceeași cultură și aceeași limbă ca populația românească din România”, se menționează în mesajul unioniștilor adresat secretarului de stat al SUA, John Kerry.

Presedintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că afirmațiile ambasadorului SUA de la Chișinău privind România și Republica Moldova reiau „tezele lui Stalin” și produc îngrijorare. „Datorită gravității celor afirmate de ambasador, declarația ar necesita explicații suplimentare din partea autorităților americane”, susține Tăriceanu. „Am încă rezerve să cred, până la proba contrarie, că aceasta ar fi poziția oficială a Departamentului de Stat”, a mai spus oficialul român.

Invitat special al Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, a comentat declaraţia ambasadorului american la Chişinău, James Pettit. Potrivit lui Vershbow, „cele două ţări sunt state suverane şi ar trebui cu toţii să respectăm suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor ţărilor din Europa”. El a precizat că România şi Republica Moldova „au vechi legături istorice şi lingvistice şi fiecare ţară ar trebui să îşi decidă singură destinul”.

Potrivit Declarației de Independență a Republicii Moldova, „Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”.

Miercuri, 31 august, în Republica Moldova va începe oficial „perioada electorală” pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie.