1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

G8 - între poveste şi realitate

Ceea ce a început în 1975, ca discuţie la gura sobei, în castelul Rambouillet de lângă Paris, a devenit cu timpul punct central pe agenda politică mondială.

Demonstraţiile au început deja la Berlin

Demonstraţiile au început deja la Berlin

La începutul primăverii, şefii de stat şi de guverne din cele mai industrializate şapte state ale lumii şi Rusia se întâlnesc în cadrul unui summit economic. Lor li alătură reprezentanţii Chinei, ai Indiei, Africii de Sud, Braziliei şi Mexicului. Anul acesta, întâlnirea la nivel înalt este prezidată de Cancelarul german, Angela Merkel.

Heiligendamm - centrul lumii timp de trei zile

Staţiunea Heiligendamm va fi punctul de atracţie pentru comunitatea internaţională dar şi pentru protestatari, între 6 şi 8 iunie.

Bineînţeles, nici în acest an nu vor lipsi demonstraţiile în masă. De mai mult timp, întâlnirea tradiţională a şefilor de state şi de guvern din grupul G8 este însoţită de proteste, care degenerază, uneori, în manifestaţii violente. Guvernul federal a făcut tot posibilul pentru a asigura, pe de-o parte, buna desfăşurare a summitului dar şi pentru a garanta, pe de altă parte, dreptul fundamental de a demonstra. Bineînţeles, demonstraţiile sunt permise. Dar, la fel de bineînţeles, poliţia va interveni, dacă acest drept fundamnetal va depăşi graniţele legale. Atât demonstranţii, printre ei şi persoane cunoscute ca fiind violente, cât şi forţele de intervenţie s-au pregătit. Ar fi păcat ca discuţiile şi ecoul mediatic să fie umbrite de conflicte deschise.

Teme importante se află pe agenda întâlnirii. Speranţele participanţilor sunt mari. Nu economia mondială stă în centrul atenţiei, deşi participanţii şi-au propus să nu împiedice evoluţiile recente. Conjunctura favorabilă, de care profită nu doar statele industrializate, poate fi o cale pentru soluţionarea problemelor stringente.

Africa pe hârtie şi Africa reală

Ajutorul pentru dezvoltare poate şi trebuie să crească, iar promisiunile făcute la finalulul întâlnirilor anterioare trebuie respectate. Dar cel mai important este ca ajutoarele să ajungă la săraci.

De aceea, Africa se află, din nou, pe agenda summitului. Există şi veşti bune: numărul războaielor şi al conflictelor civile pe continentul negru a scăzut, în vreme ce din ce în ce mai multe state anunţă creşteri economice constante. În continuare însă, avem şi părţi negative. Cum ar fi regimul autocratic din Zimbabwe, neregulile raportate la alegerile din Nigeria sau, cel mai grav, nerespectarea crasă a drepturilor fundamentale ale populaţiei din Darfour. La acestea se adaugă un aspect nou: statele africane înglodate în datorii au acum obligaţii financiare şi faţă de China.

Evident: Africa este dependentă în continuare de ajutor. Şi mai importante decât noi promisiuni sunt măsurile de uşurare a schimburilor comerciale. Şi mai este ceva vital: oamenii din Africa au nevoie de perspective. Aici şi Europa are partea ei de interes, pentru că lipsa perspectivelor stă la baza migraţiei masive. Dacă problemele din Africa nu vor fi rezolvate curând, tot mai mulţi africani vor emigra spre Europa, ori europenii nu îi doresc lângă ei.

Protecţia climei, după voinţa Angelei Merkel

Dacă ar fi după voinţa Angelei Merkel, atunci progresele concrete nu s-ar limita doar la Africa, ci şi la protecţia climei. Dar este clar că preşedintele american George W. Bush ca şi liderii chinezi nu sunt dispuşi să îşi asume obligaţii privind îngrădirea emisiilor de noxe. Important este ca şansele să fie folosite, în directă legătura cu atitudini comune. Altfel, marile probleme nu vor fi rezolvate, ceea ce se aplică nu doar în cazul mediului înconjurător.

Nu doar politica poate decide împărţirea în mod egal a succesului globalizării. Cancelarul german a decis sa summitul să se desfăşoare sub deviza „Dezvoltare şi Responsabilitate”. Economia se dezvoltă, Germania a revenit în fruntea economiilor din Uniunea Europeană şi printre primele şapte economii din lume. Acum contează transferul responsabilităţii şi asupra statelor în curs de dezvoltare. Summitul celor opt state industrializate, plus cinci în curs de dezvoltare, oferă o scenă bună pentru a trece de la vorbe la fapte.

  • Data 01.06.2007
  • Autoare/Autor Karl Zawadzky / Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1CN
  • Data 01.06.2007
  • Autoare/Autor Karl Zawadzky / Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1CN