1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

G-8 şi democraţia în Orientul Apropiat şi Mijlociu

Summitul G-8 de la Sea Island în SUA abordează nu numai preţul petrolului şi, corelat scumpetei aurului negru, relansarea economică mondială ci şi, cu precădere, iniţiativa americană de democratizare a lumii arabe şi islamice. Ce şansă are această iniţiativă?

Drapelele celor 8 state puternic industrializate şi al Uniunii Europene. Va fi oare coborât în bernă steagul democratizării lumii arabe?

Drapelele celor 8 state puternic industrializate şi al Uniunii Europene. Va fi oare coborât în bernă steagul democratizării lumii arabe?

Intitulată iniţial Greater Middle East Initative, proiectul de democratizare progresivă a statelor arabe şi islamice din Orientul Apropiat şi Mijlociu şi-a schimbat recent denumirea. La insistenţele europenilor, care s-au temut să le calce prea rău pe bătături despoticelor regimuri din Magreb şi Orientul Mijlociu, strategia de abordare a lumii islamice a fost rebotezată. Din "Iniţiativă asupra Marelui Orient Mijlociu", ea va fi desemnată în declaraţia G-8 drept "Iniţiativă privind nordul Africii şi Orientul Mijlociu extins". Sau "lărgit".

Avem de-a face aici cu o despicare a firului de păr în 4? Da şi nu. Da, pentru că ţelul acestui efort rămîne dincolo de vorbe şi titulaturi acelaşi. Nu, pentru că această rebotezare a iniţiativei reflectă potenţial grave disensiuni transatlantice ( în discordie faţă de înţelegerea survenită între marile puteri asupra rezoluţiei irakiene a Consiliului de Securitate), disensiuni riscînd să compromită atingerea obiectivului istoric urmărit de americani.

Obiectiv care e lesne de ghicit. Războiul global declanşat de atentatele teroriste islamice de la 11 septembrie 2001, război pe care americanii s-au văzut nevoiţi să-l poarte împotriva talibanilor, al Quaidei şi a regimului condus de Saddam Hussein au reliefat necesitatea unei abordări active a universului musulman. Conform conducerii americane această abordare ar urma să se materializeze printr-o activă promovare a democratizării statelor din regiune. Ar fi urmat să se aplice un program de acţiune apt să aducă zonei libertate, educaţie, prosperitate economică şi deci stabilitate. Or, europenii au optat în favoarea posturii lui Toma necredenciosul. Pe bătrânul continent mulţi politicieni se declară convinşi că teoria dominoului nu ar funcţiona.

Teoria, inclusă în calculul intervenţiei în Irak de conducerea neoconservatoare de la Washington, porneşte de la premiza că succesul democratizării Irakului va provoca succesiva cădere a dictatorialelor regimuri arabe şi islamice, deschizînd drumul reformelor politice în Magreb şi Orientul Apropiat şi Mijlociu. Or, Franţa, Germania şi Rusia s-au grăbit să se arate sensibile la susceptibilităţile arabe şi musulmane, formulînd obiecţii la strategia americană. Nici Japonia nu manifestase vreun entuziasm faţă de energica iniţiativă a Statelor Unite, care, provocând mânia despoţilor arabi de pretutindeni, riscă să şi coste foarte mult. Nu trebuie uitat că, deşi invitaţi la summitul G-8 de la Sea Island, atît potentatul egiptean Hosni Mubarak, cât şi omologul său saudit au refuzat să se deplaseze în SUA. La întrunirea la vârf a celor 7 mari şi a Rusiei vor participa în schimb reprezentanţii Algeriei, Bahreinului, Iordaniei, Iemenului, Afganistanului şi Turciei. Dar supărarea şi teama de a proiectele americane marchează şi atitudinea celorlalţi monarhi şi preşedinţi magrebini şi orientali, fiind împărtăşite din Maroc şi pînă în Iran. Potrivit criticilor ei, iniţiativa SUA ar echivala cu siluirea statelor şi naţiunilor artabe şi musulmane, obligate să accepte o democraţie impusă din exterior.

Dat fiind sprijinul european şi internaţional de care Washingtonul are nevoie în Irak şi de virulentul antiamericanism manifestat în lumea islamică SUA au dat întrucîtva înapoi, acceptînd atenuarea nu doar a limbajului ci şi a substanţei inmiţiativei propuse de preşedintele George W. Bush. Declaraţia finală a grupului G-8 va stipula în consecinţă doar crearea unui consiliu menit să coordoneze eforturile americano-europene de susţinere a organizaţiilor democratice, nonguvernamentale din regiune. In plus textul ei ar putea include o referire nu tocmai salutară pentru israelieni, dar fierbinte revendicată de arabi conform căreia conflictul cu palestinienii ar constitui o premiză esenţială a reformării orientul Apropiat şi Mijlociu. Ca şi cum statul evreu ar fi împiedicat eliberarea arabilor de proprii lor satrapi.

Dar chestiunea democratizării lumii arabe va fi oricum repusă pe tapet la apropiatul summit NATO de la Istambul. Problema e, că prea puţine puteri din afara continentului american sprijină iniţiativa SUA. Alimentând argumentele conservatorilor americani, potrivit cărora europenii s-au obişnuit să facă sluj în faţa lumii arabe, Uniunea Europeană se mulţumeşte în genere să atragă atenţia asupra dialogului mediteranean. Or aşa-numitul proces de la Barcelona, care constituie în esenţă un instrument de ajutorare financiară, economică şi culturală a statelor arabe riverane Mediteranei nu-şi propune să promovoeze democratizarea Orientului Apropiat şi Mijlociu şi nici să impună reforme politice. Incă şi mai puţin pare să vrea să facă Rusia. Decizia preşedintelui Putin de a nu participa la summitul NATO de la Istambul reflectă hotărîrea Moscvoei de a nu ajuta SUA să-şi impună valorile occidentale în regiune. Pare clar că Rusia încearcă să extrag un profit maxim de pe urma problemelor întâmpinate de americani spre a se profila ca principal partener economic al lumii arabe şi islamice. Rămâne de văzut dacă americanii vor avea forţa necesară să contracareze aceste tactici şi, mai cu seamă, extinsul scepticism arabo-european.

  • Data 08.06.2004
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1g5
  • Data 08.06.2004
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1g5