1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Funeralii naţionale după cutremurul din Italia

Autorităţile italiene au decretat vineri zi de doliu naţional în memoria victimelor cutremurului devastator care s-a produs luni în regiunea Abruzzo.

default

Arhiepiscopul Giuseppe Molinari îi consolează pe sinistraţi

Slujba din localitatea L'Aquila a fost oficiată de cardinalul Tarcisio Bertone, considerat "mâna dreaptă" a Suveranului Pontif Benedict al XVI-lea. Ceremonia religioasă în memoria victimelor seismului a fost transmisă în direct de toate posturile radio-tv din Italia.

La ceremonie au participat premierul Silvio Berlusconi şi preşedintele Giorgio Napolitano. La slujbă, s-au rostit şi câteva rugăciuni islamice, în amintirea celor şase victime de credinţă musulmană.

Arhiepiscopul din L'Aquila, Giuseppe Molinari, care a oficiat slujba alături de înaltele feţe bisericeşti de la Vatican, a organizat deja în ultimele zile mai multe ceremonii religioase pentru supravieţuitorii adăpostiţi în corturi.

"În faţa unei asemenea tragedii, nu pot rosti cuvinte docte. Singura consolare pe care le-o pot oferi acestor oameni, este să le aduc aminte că domnul nostru, Iisus Hristos, a înviat din morţi", a mărturisit arhiepiscopul, citat de agenţia AFP.

Papa Benedict al XVI-lea urmează să viziteze regiunea după Paşte, pentru a-i încuraja pe sinistraţi.

Numeroase replici seismice au avut loc în toate aceste zile în oraşul L'Aquila. Echipele de salvare caută în continuare supravieţuitori sub dărâmături.

Aflat în zona afectată de cutremur, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a vorbit despre "iresponsabilitatea" cu care au fost edificate multe clădiri moderne din regiune, motiv pentru care acestea nu au rezistat la cutremur.

"Cum este posibil ca standardele de bază să nu fie aplicate şi de ce nu au fost efectuate inspecţiile necesare?" a declarat preşedintele, citat de agenţia AFP, adăugând că responsabilii vor fi pedepsiţi.

Agenţia germană de presă DPA îl citează pe expertul Jochen Schwarz din Turingia, care a afirmat că este inadmisibil ca atâtea clădiri să se prăbuşească în urma unui cutremur de numai 5,8 pe scara Richter, declarând că normele moderne de construcţie nu au fost respectate în regiunea italiană.

Potrivit guvernului italian, costurile reconstrucţiei se vor ridica la aproximativ 1,3 miliarde de euro. Pentru a-i ajuta pe oamenii din regiunea sinistrată, guvernul a promis o serie de avantaje fiscale şi ajutoare financiare directe pentru cei care şi-au pierdut gospodăriile, dar criticii susţin că aceste măsuri nu sunt suficiente.

Autor: AFP / DPA / Alexandra Sora

Editor: Ioachim Alexandru