Fundătura libiană

Americanii i-au urmat pe francezi, trimiţând şi ei mesageri în nordul Africii spre a-l contacta pe potentatul libian Muamar el Gaddafi. Întâlnirea, iniţial secretă, a avut loc la finele săptămânii trecute, la Tunis, cu participarea unor delegaţii compuse din 4 libieni şi 3 americani, în frunte cu fostul ambasador la Tripoli, Gene Cretz.

Mesajul american destinat publicului larg s-a dovedit, la prima vedere pe cât de clar pe atât de simplu. Washingtonul i-ar fi cerut lui Gaddafi să se retragă de la putere imediat.

Or, pentru un asemenea mesaj e greu de crezut că era nevoie să se cheltuiască banii contribuabililor de peste ocean şi să se trimită în Maghreb 3 diplomaţi.

Lapidară şi concisă, comunicarea cu pricina ar fi putut fi transmisă fără probleme şi de la Washington, de către şefa celor trei americani de la Departamentul de Stat. Care stăruie să afirme că America n-ar fi negociat cu Gaddafi, şi că întâlnirea de la Tunis n-ar fi servit decât "repetării cererii ultimative de a se retrage de la cârmă", adresate liderului libian de preşedintele Obama şi de şefa diplomaţiei americane, Hillary Clinton.

De cealaltă parte, libienii au confirmat contactul tunisian, afirmând că întâlnirea ar fi fost "un prim pas în amorsarea unui dialog între Gaddafi şi guvernul american". Libia, a spus purtătorul de cuvânt Mussa Ibrahim, "doreşte să-şi amelioreze relaţiile cu SUA şi celelalte state membre ale NATO".

În fapt, e clar că America se află angrenată în căutarea unei scurtături. Mai mult chiar decât Franţa, SUA ar vrea să pună capăt rapid implicării costisitoare a guvernului din Washington în conflictul maghrebin, înaintea debutului campaniei prezidenţiale a lui Obama. Dar ieşirea din fundătura libiană încă nu se întrevede.

E posibil ca oficialii din Washington să-i fi făcut oarece promisiuni lui Gaddafi, spre a-l convinge să renunţe de bunăvoie la putere.

Concomitent însă, America a amplificat presiunile asupra lui, recunoscând conducerea forţelor rebele ca reprezentantă legitimă a poporului libian, ceea ce le va permite adversarilor lui Gaddafi să-şi procure fonduri din cele îngheţate, aparţinând regimului de la Tripoli.

În ce măsură stratagema americană va avea succes rămâne de văzut.

Deşi ridiculizat de ex-ambasadorul Gene Cretz, retras de la postul său din Tripoli tocmai pentru că în depeşele date publicităţii de Wikileaks îşi bătuse joc de varii slăbiciuni ale lui Gaddafi, precum de pildă cea pentru o soră de caritate din Ucraina, liderul libian şi-a demonstrat abilitatea. De fapt, a făcut-o în repetate rânduri. Nu degeaba e Gaddafi cel mai longeviv şef de stat de pe continentul negru. Încât "patul" libian riscă să mai continue mult.

Autor: Ralph Sina/ Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident