Funcţionarul public: fericit sau obidit?

Intrat în biroul unui funcţionar public, spatele cetăţeanului se apleacă nu sub influenţa respectului, ci sub cea a puterii birocratice. Un adevărat preot al statului, funcţionarul este uleiul care unge rotiţele unui uriaş mecanism generator de bani publici.

„Pleava rămâne să ne distrugă nervii”

Cântărit în termenii percepţiei publice, funcţionarul apare ca un individ sastisit, de cele mai multe ori incompetent şi întotdeauna arogant. Ministrul Interimar al Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, i-a ameninţat deja pe „băutorii de cafele” din ministere, birocraţii ineficienţi şi, din păcate, destul de numeroşi.

O explicaţie a epidemiei de incompetenţă printre funcţionarii publici este oferită de către Dragoş Dincă, directorul Institutului Naţional de Administraţie, care a precizat într-un interviu pentru EurActiv că:

„Fluctuaţia de personal în administraţia publică este destul de mare. Anual, aproximativ 25% dintre angajaţi se schimbă: veniri-plecări în sectorul privat şi mişcări în interiorul sistemului administraţiei publice. Anul acesta am sesizat o tendinţă de migrare a unor funcţionari foarte buni către sectorul privat, motivul fiind diminuarea salariului. Cei capabili se descurcă foarte bine şi în mediul privat şi îşi găsesc foarte repede un job. "Pleava" din instituţiile publice nu este atractivă pentru sectorul privat şi rămâne să ne distrugă nervii în continuare”.

Salariu pe măsura telefonului

Lanţul trofic dintr-un minister se derulează de-a lungul firelor de telefon. Cel mai important telefon este desigur cel al ministrului, iar salariile demnitarilor sunt, firesc, consistente prin raportare la salariul mediu pe economie.

Însă scheletul birocraţiei este alcătuit din personalul administrativ. Astfel, un şef de serviciu din cadrul Ministerului Agriculturii câştiga în 2007 aproximativ 3200 lei lunar, în timp ce venitul unui inspector atingea aproximativ 2600 lei pe lună.

Coborând către telefoanele mai puţin importante din ministere, aflăm că un expert al Ministerului Sănătăţii câştiga 1800 lei lunar în timp ce un expert de la Ministerul Culturii era nevoit să se mulţumească cu 1400 lei lunar.

În prezent, în administraţia locală veniturile salariale sunt minuscule, un tânăr consilier de prefectură fiind recompensat cu 1200 lei lunar.

Funcţionarii tobă de carte

Sistemul de salarizare din administraţia locală este extrem de rigid. Veniturile salariale sunt fixe, fiind stabilite prin ordonanţă guvernamentală. Nu performanţa este criteriul hotărâtor al mărimii veniturilor unui funcţionar, ci vechimea sa, postul pe care a fost încadrat şi sporurile dobândite.

De aceea există în ministerele României o inflaţie de doctori în ştiinţe, calitate care asigură un spor salarial permanent. Nu rare sunt cazurile în care funcţionarii tineri sunt aceia care, deşi depun cel mai mare travaliu, beneficiază de cele mai mici satisfacţii financiare.

Călduţ, călduţ...

Există şi avantaje importante. Prevederile legale fac foarte dificilă demiterea unui funcţionar public. Cât despre programul de lucru, cu flexibilitatea acestuia s-au confruntat mai toţi cetăţenii români care au avut nevoie, la un moment dat, de serviciile birocraţilor.

Sunt create astfel toate condiţiile pentru existenţa unui cotlon călduţ în care apatia este o virtute iar profesionalismul un viciu.

Învingători la puncte: băutorii de cafele

Creşterea eficienţei în administraţia publică este condiţionată de o mărire a veniturilor personalului inferior ierarhic, dar esenţial din punct de vedere funcţional.

Mai importantă este însă o redesenare legislativă a statului funcţionarului public, care să stimuleze creativitatea şi să recompenseze volumul de muncă depus. Pentru că în prezent, singurii care câştigă sunt “băutorii de cafele”.