Freud - cu voie de la poliţia politică sau Rolul fostului ofiţer de Securitate Heinz Stănescu

Pentru activiştii de partid din perioada stalinismului, psihanaliza constituia o pseudoştiinţă care trebuia nu numai combătută, ci şi interzisă. În consecinţă, în articole şi studii, tributare ideologiei "luptei de clasă", părintele psihanalizei, Sigmund Freud (1856-1939) era descris ca un reprezentant al burgheziei decadente, iar scrierile sale erau puse la index.

Nici după moartea lui Stalin, în 1953, cînd „dezgheţul“ se făcea simţit în întregul „lagăr socialist“, tabuizarea lui Freud nu a încetat.

În 1965 apare, în mod suprinzător, în numărul din iunie al revistei Uniunii Scriitorilor din România, „Neue Literatur“, un articol intitulat: „Unbekannte Briefe des jungen Sigmund Freud an einen rumänischen Freund“ („Scrisori inedite ale tînărului Sigmund Freud către un prieten român“, cf. Neue Literatur, anul 16, Nr. 3, 1965, pp. 123-129). Textul, semnat de Heinz Stănescu, este însoţit şi de o scrisoare a lui Freud pe care acesta a adresat-o pe data de 22 august 1874 lui Eduard Silberstein din Brăila. Din explicaţiile cuprinse în articolul lui Stănescu, cititorii află că Freud a fost coleg de şcoală cu juristul Silberstein care a decedat în anul 1928 la Brăila, şi că, în arhiva acestuia, s-au păstrat 70 de scrisori.

Explicaţiile oferite cititorilor revistei „Neue Literatur“ au fost furnizate însă de către Heinz Stănescu şi Securităţii. Ceea ce nu constituia o excepţie. Cam tot ce a publicat lectorul Stănescu de la facultatea de Germanistică a Universtăţii din Bucureşti, între anii 1953 şi 1976, a fost prezentat, în prealabil, „experţilor“ de la Securitate. Prin urmare şi scrisorile inedite ale lui Freud de care a ajuns să se ocupe, în ultimă instanţă, generalul Evghenie Tănase, în speranţa că aceste epistole ar putea aduce anumite beneficii. (Cf. Notă, 18 octombrie 1965, nesemnată, ACNSAS, R 48661 vol. 1, ff. 134-135; Notă raport, din 27 octombrie 1965, semnată de general-maior Tănase Evghenie şi lt. col. Anculia Mioc, ibid., ff. 127-129. Detalii privind biografia acestui general-maior în: Anisescu, Cristina / Moldovan, Silviu B. (ed.): Pseudomemoriile unui general de Securitate, Bucureşti, 2007.)

Faptul că Heinz Stănescu discuta, înainte de a publica ceva, cu ofiţerii de Securitate despre intenţiile sale publicistice, constituia mai mult decît o simplă măsură de precauţie. Aproape pentru toate textele apărute în volmul intitulat „Rapoarte“ (Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1967) se pot depista echivalenţe, transformate în note informative. Acestea se găsesc în diversele dosare din arhiva CNSAS. Între studiile literare ale lui Heinz Stănescu, destinate publicului, şi între notele pentru Securitate, există doar o minimă diferenţă stilistică.

Heinz Stănescu (de fapt: Rottenberg) s-a născut la 19 septembrie 1921 la Viena. Tatăl său, care era directorul unei firme, s-a mutat mai tîrziu la Brăila, unde Heinz a urmat liceul. A activat în cercuri apropiate stîngii comuniste, a scăpat de deportarea în Transnistria (după o intervenţie directă a unei mătuşi, nelipsită de o anumită picanterie, la ministrul de interne, generalul Piki Vasiliu, executat în 1946 pentru crime de război), fiind internat mai tîrziu în lagărul de la Tg. Jiu. După 23 august 1944 devine membru de partid şi comisar la Siguranţa din Brăila. În această perioadă urmează şi cursurile Facultăţii de Litere din Bucureşti. În 1947 este transferat în capitală, la Direcţia Generală a Poliţiei - Corpul Detectivilor.

După înfiinţarea Securităţii, în 1948, este încadrat cu gradul de căpitan în structurile poliţiei politice - în cadrul Direcţiei 1 care răspundea de combaterea şi anihilarea opoziţiei interne. Căpitanul Stănescu face o carieră fulgerătoare, devenind unul dintre cei 4 adjuncţi ai şefului direcţiei 1, col. Gavril Birtaş. Stănescu răspunde direct de reprimarea cultelor. Urmele activităţii sale pot fi găsite în numeroasele dosare întocmite în acea vreme (de exemplu în cel al „lotului” episcopului catolic Augustin Pacha, condamnat în 1951 ca spion al Vaticanului, cf. William Totok, Episcopul, Hitler şi Securitatea. Procesul stalinist împotriva »spionilor Vaticanului« din România", Iaşi, 2008, pp. 49-50, 124).

Cariera de ofiţer activ, avansat rapid la gradul de maior, se încheie brusc în 1952, din cauza unor scandaluri de homosexualitate, care nu mai puteau fi muşamalizate. Întreaga afacere se se soldează, în 1952, cu scoaterea lui din rîndurile cadrelor active şi cu o condamnare la un an de închisoare.

În perioada detenţiei, acceptă să devină colaborator neofical al Securităţii. Astfel, pînă la plecarea din ţară în 1976, Stănescu este conspirat în dosarele Securităţii sub 3 nume: „Abrud”, „Silviu” şi „Traian”.

În toţi aceşti ani, a furnizat Securităţii nenumărate rapoarte, note şi analize, „valoroase din punct de vedere operativ”.

După o călătorie în Occident, în 1976, Stănescu nu se mai întoarce în România, stabilindu-se în Germania.

Despre această decizie a fostului colaborator relatează „Moga” şi „Neamţu”, informînd Securitatea că Stănescu a transmis indicaţii „privind împărţirea lucrurilor sale” printr-o scrisoare, adresată redactorului şef adjunct al revistei „Neue Literatur”, Arnold Hauser. (Cf. Nota lui „Neamţu”, din 4.1. 1977, preluată de lt. maj. Palade N., ACNSAS, R 48661 vol. 1, ff. 115-115v; nota lui „Moga”, din 18.2. 1977, preluată de maiorul Gheorghe Preoteasa, ibid., ff. 117-117v; copia scrisorii dactilografiate către Arnold Hauser, intitulată „Lieber Arni”, semnată de Heinz Stănescu, din 29.11. 1976, ACNSAS, D 13381, vol. 11, f. 6.)

În 1977, cu prilejul unei călătorii în R.F. Germania, „Moga” se-ntîlneşte cu Heinz Stănescu la Hanovra. Acesta încearcă să-l convingă pe „Moga” să-i aducă anumite documente din arhiva sa personală, depozitată la „Neue Literatur”. „Moga”, bineînţeles, informează imediat Securitatea despre întîlnirea din Hanovra. (Notă, din 1.11.1977, redactată de mr. Gheorghe Preoteasa în urma discuţiei cu „Moga”, ACNSAS, D 013381, vol. 7, ff. 161-162)

Heinz Stănescu moare pe data de 13 mai 1994 în cursul unei vizite în Franţa.

Autor: William Totok
Redactor: Rodica Binder

Bibliografie

: ACNSAS, P 013978; R 48661, vol. 1-4; I 210846, vol. 1-4; D 013381, vol. 1-13, 23-36;