1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Fraudarea alegerilor din Afganistan a scindat misiunea ONU

Secretarul general ONU, Ban Ki Moon, l-a demis pe emisarul adjunct al Naţiunilor Unite în Afganistan, americanul Peter Galbraith.

default

Preşedintele afgan Hamid Karzai

Peter Galbraith are reputaţia de a fi foarte sincer, dar tocmai această trăsătură de caracter l-a costat o funcţie înaltă. Fostul emisar adjunct al ONU în Afganistan a fost revocat, fără ca motivele să fie făcute publice, în mod oficial. Se pare că cel mai înalt reprezentant al Statelor Unite din cadrul misiunii ONU de la poalele munţilor Hinducuş a pierdut lupta pentru putere pe care o purtase împotriva şefului său, Kai Eide, pe marginea acuzaţiilor de fraudă aduse preşedintelui afgan Hamid Karzai.

"În opinia mea, Naţiunile Unite au avut misiunea de a sprijini organizarea unor alegeri libere, corecte şi transparente, ceea ce ne obligă, din păcate, să deschidem subiectul fraudei electorale", a declarat Galbraith pentru BBC.

Întrebarea, cum ar trebui să reacţioneze ONU la neregulile care au fost semnalate la alegerile prezidenţiale din august, a generat controverse aprinse cu şeful misiunii ONU din Afganistan, Kai Eide, a afirmat Galbraith:

"Eide nu a vrut ca reprezentanţii ONU să vorbească despre acest subiect. De pildă, el nu a dorit ca problemele legate de participarea la vot să fie menţionate în prezenţa ambasadorilor din Kabul. Am ştiut că în sudul ţării s-au prezentat foarte puţine persoane la urne, în schimb, autorităţile afgane au anunţat că participarea la scrutin ar fi fost deosebit de mare tocmai în această regiune. Când dovezile au devenit tot mai clare, Eide a acceptat să vorbească despre ele, dar a preferat mereu să minimalizeze importanţa lor."

Galbraith: "Liderul misiunii ONU din Afganistan îl sprijină pe preşedintele Hamid Karzai"

Peter Galbraith a afirmat că a fost martorul unor nereguli la scrutinul din 20 august şi că a prezentat aceste informaţii unei comisii de plângeri electorale, sprijinite de Naţiunile Unite. În schimb, Kai Eide nu a dorit ca aceste date să devină publice.

Conform declaraţiilor lui Galbraith, şeful misiunii ONU în Afganistan l-ar fi sprijinit pe preşedintele afgan Hamid Karzai, motiv pentru care i-a împiedicat pe colaboratorii săi din cadrul Naţiunilor Unite să ia măsurile necesare pentru a limita dimensiunile fraudei electorale.

"Este cât se poate de îngrijorător că Naţiunile Unite au înlăturat un oficial din motivul că acesta se arată preocupat de fraudarea unor alegeri organizate şi finanţate de ONU", a apreciat Galbraith.

Potrivit observatorilor din Uniunea Europeană, aproximativ un sfert din voturile înregistrate la scrutinul prezidenţial afgan sunt rezultatul unor nereguli. Deloc întâmplător, aproape toate dintre ele îl favorizează pe preşedintele Hamid Karzai.

În prezent, acuzaţiile de fraudă sunt investigate. În funcţie de rezultatele acestor analize, se va stabili dacă actualul preşedinte a obţinut într-adevăr o majoritate absolută sau dacă va fi nevoie de un al doile tur de scrutin.

Autori: Sabine Matthay / Alexandra Sora
Redactor: Rodica Binder