1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Franţa şi Germania în căutarea unei soluţii pentru Grecia

17 iunie 2011

Astăzi are loc la Berlin o întrevedere între cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. Discuţiile se vor concentra pe preconizatul faliment al Greciei.

https://p.dw.com/p/11czz
Imagine: AP

O privire aruncată zilele acestea în presa franceză şi în cea germană i-ar fi fost de ajuns oricui să constate imediat că, în chestiunea soluţionării crizei elene, Franţa şi Germania au puncte de vedere diferite. În timp ce ziarele germane vorbeau despre o blocadă a multor miniştri din cabinetul Merkel care, în parte, chiar ar fi refuzat întâlnirea, cele în limba lui Voltaire aminteau despre reţinerile manifestate de ministrul federal al finanţelor, Wolfgang Schäuble, care ar fi "condamnat" reuniunea la eşec.

În orice caz, Nicolas Sarkozy a lăsat limpede să se înţeleagă că el e omul compromisurilor: "Avem nevoie de consens mai mult ca oricând. Disputa între anumite ţări trebuie să ia sfârşit. De aceea lansez un apel la responsabilitate şi la compromis."

În cazul salvării Greciei de la faliment, calea de mijloc va trebui găsită până cel târziu la summit-ul european de săptămâna viitoare. Dacă partenerii comunitari nu vor ajunge la un numitor comun, Fondul Monetar Internaţional ar putea refuza participarea sa cu 12 miliarde de euro la atenuarea crizei. Grecia în faliment? O situaţie de neconceput pentru preşedintele Franţei.

Finanzminister beraten über Euro-Krise
Imagine: picture alliance / dpa

"Trebuie să ne apărăm moneda comună şi instituţiile europene. Este obligaţia noastră să facem totul pentru menţinerea stabilităţii în zona euro, fiindcă fără stabilitate nu există creştere economică", a afirmat Sarkozy.

Candidatura unui francez la conducerea FMI

Ceea ce n-a amintit Sarkozy este faptul că Franţa nu împărtăşeşte dorinţa Germaniei de a-i obliga şi pe creditorii particulari (bănci, asigurări şi fonduri de investiţii) să participe la pachetul de salvare a Greciei. Parisul şi Banca Centrală Europeană, care se găsesc de aceeaşi parte a baricadei, pledează pentru liber arbitru.

Chiar dacă presa vorbeşte despre neînţelegeri de durată între Paris şi Berlin, există şi aspecte asupra cărora cele două părţi împărtăşesc un singur punct de vedere, cum ar fi candidatura ministrului francez al economiei, Christine Lagarde, la conducerea FMI.

Pe lângă Grecia, alte subiecte sensibile mai sunt Libia şi energia nucleară. În calitate de proprietar al constructorului de centrale atomice Areva şi de acţionar majoritar al concernului energetic EDF, Franţa nu înţelege planurile Germaniei de a renunţa la acest tip de energie.

Autori: Johannes Duchrow, Claudia Ştefan
Redactor: Medana Weident