Frankfurt, posibilul câştigător de pe urma Brexitului | Europa | DW | 21.07.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Frankfurt, posibilul câştigător de pe urma Brexitului

Multe bănci importante încearcă să decidă de unde vor desfăşura pe viitor marile afaceri. În urma Brexitului, locul Londrei ar putea fi luat de Frankfurt.

Frankfurtul pare să devină marele câştigător al Brexitului. Metropola financiară germană beneficiază momentan de cele mai multe confirmări din partea băncilor care, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, caută să relocheze o parte din afaceri de la Londra către un alt centru financiar. Băncile din afara Europei sunt obligate să facă acest pas, pentru că în lipsa unui sediu în Uniunea Europeană nu pot primi permisiunea de a desfăşura afaceri în spaţiul comunitar. În context, se înmulţesc zvonurile conform cărora inclusiv banca Citigroup din Statele Unite ar prefera ca locul Londrei să fie luat de Frankfurt.

Se pare că americanii vor să mute afacerile cu acţiuni şi derivate în Frankfurt şi să pună pe picioare un sediu suplimentar în Europa în acelaşi scop. Dacă informaţiile se vor confirma, la Frankfurt ar urma să apară între 150 şi 200 de noi locuri de muncă. În schimb, afacerile cu obligaţiuni ar putea fi gestionate de la Dublin. Hubertus Väth, directorul asociaţiei de lobby Frankfurt Main Finance, salută aceste planuri şi crede că în metropola germană ar urma să apară 1000 de joburi noi. Actualmente, numărul băncilor străine cu reprezentanţă la Frankfurt este de 150, numărul de angajaţi fiind de aproximativ 75.000.

Citigroup nu este singura instituţie financiară atrasă de Frankfurt. Goldman Sachs intenționează să dubleze numărul locurilor de muncă de acolo, de la 200 la 400. De asemenea, JP Morgan Chase se pare că are în vedere mutarea conturilor bancare de investiții tot la Frankfurt. 4000 din cei 16.000 de angajați ai JP vor părăsi oraşul de pe Tamisa. În acest moment se vorbeşte despre un plan de mutare a sute de locuri de muncă la Frankfurt, Dublin și Luxemburg.

Bank of America ia considerare relocarea afacerilor atât la Frankfurt, cât și la Dublin. Trei bănci japoneze au optat pentru metropola financiară de pe Main. UBS ar vrea la rândul ei să îşi transforme reprezentanţa de la Frankfurt în sediu central pentru UE - se vorbeşte despre 1700 de noi locuri de muncă.

Conform analizelor efectuate de agenţia de presă Bloomberg, Frankfurtul are momentan confirmate 2850 de locuri de muncă. 1400 de posturi ar urma să fie create la Paris - dintre care 1000 doar de către HSBC - şi 150 la Dublin. Capitala irlandeză este considerată de specialişti drept cel mai important concurent al metropolei germane, atât datorită limbii engleze, cât şi a regulilor după care funcţionează băncile în Irlanda, similare cu normele din Marea Britanie.

Băncile ezită să facă paşi concreţi înainte de stabilirea modalităţii în care se va produce efectiv Brexitul, motiv pentru care, momentan, soarta altor 9000 de locuri de muncă este mai puţin clară. Cu toate acestea, pentru ca ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană să se poată desfăşura în condiţii tehnice optime, instituţiile financiare vor fi nevoite să îşi prezinte planurile în săptămânile care urmează.

Autoare: Brigitte Scholtes / vd