1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Francisc I - un Papă de tranziţie?

Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a devenit cel de-al 266-lea Suveran Pontif. Va fi Francisc I, doar un Papă de tranziţie?

Încă o dată am aflat cât de adevărată este zicala: "cine intră ca Papă în conclav, iese cardinal" (entrare Papa e uscire cardinale).

Nici unul dintre favoriţi nu a fost ales. Balanţa s-a înclinat în favoarea unui slujitor al Bisericii, recunoscut pentru un stil de viaţă simplu şi pentru angajamentul său în acţiuni umanitare. Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio este cel de-al treilea Papă al mileniului trei. Francisc I se defineşte ca fiind iezuit. În patria sa a dovedit că ştie să fie aproape de oameni, că le cunoaşte durerile şi nevoile. Pentru catolicii din Favelas, slumuri şi suburbii, din taberele de refigiaţi, numirea unui asemenea Suveran Pontif este tocmai semnalul aşteptat. În America Latină, credincioşii îşi doreau un călăuzitor din rândul lor.

Şi acest urmaş al Apostolului Petru este un conservator şi nimeni nu se mai miră: predecesorii săi din ultimii 35 de ani proveneau tocmai din rândul cardinalilor conservatori. Francisc I nu va fi, aşadar, Suveranul modern pe care şi-l doreau mulţi dintre criticii actuali ai Bisericii Catolice. Iezuitul a folosit numeroase ocazii pentru a condamna în mod clar nedreptăţile sociale, deşi este un apropiat al ultra-conservatorilor din cadrul "Comunione e Liberazione". Teologia eliberării i-a dat multe bătăi de cap. Va reuşi un asemenea Papă să schimbe importante percepte ale religiei catolice? Sarcinile şi problemele care îl aşteaptă pe Suveranul Pontif, în vârstă de 76 de ani, sunt imense.

Înainte de toate el va trebui să recâştige încrederea oamenilor. Scandalurile generate de abuzurile sexuale comise împotriva minorilor de clerici au zdruncinat grav imaginea Biserici Catolice, căreia, cu precădere în occident, tot mai mulţi credincioşi îi întorc spatele.

Francis I ar trebui să se apuce rapid de reformarea internă a Bisericii Catolice. Aici se impune desfiinţarea diferenţelor imense dintre preoţi şi slujitorii de rang inferior, cărora trebuie să li se recunoască meritele. Femeile, care duc greul în muncile de jos din cadrul parohiilor, ar trebui să avanseze în ierarhia bisericească. Un dialog deschis pe tema celibatului se impune cât de repede posibil, întocmai ca şi o regândire a situaţiei celor divorţaţi care vor să îşi unească destinele în faţa lui Dumnezeu. Relaţia cu celelalte culte, mai ales cu protestanţii ca şi continuarea dialogului inter-religios se află, de asemenea, pe lista priorităţilor. Şi lista ar putea continua.

Dar şi în interiorul Vaticanului se impun corecturi urgente. Afacerea Vatileaks, pe marginea documentelor confidenţiale care au ajuns în mâinile presei, jocurile de putere de dincolo de culise, toate acestea au întârit impresia generală că fostul Suveran nu mai avea nici un fel de control asupra supuşilor săi.

Nu, noul Papă nu trebuie invidiat pentru numirea sa în fruntea a 1,2 miliarde de credincioşi. Vârsta înaintată ridică multe semne de întrebare referitor la capacitatea lui de a se adapta cerinţelor viitorului. Tot mai multe sunt vocile care susţin că avem de-a face cu încă un papă de tranziţie şi în nici un caz cu un reformator. Dată fiind situaţia actuală a Bisericii Catolice, conclavul pare a fi ratat o şansă. Dar, uneori, credinţa mută munţii.