1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Franţa, Sarkozy şi extrema dreaptă

Ziarul francez de stânga Liberation titrează: Ascensiunea extremei drepte este o vină a lui Nicolas Sarkozy. "Fiecare al cincilea alegător ar putea fi tentat duminică să aleagă extrema dreaptă.

"Marine Le Pen nu a reuşit în campanie să confere credibilitate programului economic al Frontului Naţional, descalificându-se prin propunerea de ieşire din zona euro. Totuşi, faptul că formaţiunea de extremă dreaptă a putut să-şi desfăşoare campania electorală fără a stârni agitaţie, demonstrează că strategia de banalizare i-a reuşit. Este vina preşedintelui Sarkozy, care a ascultat de consilierii săi de dreapta şi a încercat să instrumentalizeze o temă cum ar fi imigraţia."

Tageszeitung din Berlin comentează decizia Comsiei Electorale din Egipt, de a le interzice celor mai importanţi trei candidaţi la preşedinţia ţării candidatura la alegeri. "Comisia i-a descalificat pe fratele musulman Kheirat al-Shader, pe salafistul Hazem Abu Ismail şi pe omul vechiului regim Omar Suliman, care pe vremea lui Mubarak era şef al serviciilor secrete. Toţi trei nu au îndeplinit criterii formale pentru a putea candida. Măsura a stârnit reacţii foarte diverse. Cum va reacţiona strada? Ce înseamnă decizia Comisiei pentru legitimitatea viitorului preşedinte? Acestea sunt doar două din numeroasele contradicţii cu care Egiptul trebuie să trăiască pe drumul transformării dintr-o dictatură într-o democraţie."

El Pais consacră editorialul scuzelor publice prezentate de regele Spaniei, Juan Carlos, după costisitoarea vânătoare de elefanţi la care a luat parte în Africa, în condiţiile în care supuşii săi suferă din greu de pe urma crizei economice. "Declaraţia lui Juan Carlos face cinste unui rege. Niciodată o autoritate politică din Spania nu a recunoscut atât de deschis comiterea unei erori. Monarhul a promis că aşa ceva nu se va mai repeta. Acum a venit rândul politicienilor, dar mai ales a guvernului, să stabilească în ce mod să fie modernizată Casa regală. Se impune de mai multă vreme armonizarea funcţionării monarhiei cu vremurile actuale. În context, critica la adresa unui membru al dinastiei sau a regelui însuşi nu trebuie confundată cu o dezbatere privind viitorul monarhiei, după cum propune presa de scandal."

Corriere della Sera din Milano analizează testul cu rachetă intercontinentală, capabilă să transporte focoase nucleare, efectuat de India. "Dorinţa de a se impune ca mare putere şi rivalitatea cu China silesc India să se lanseze într-o cursă a înarmării care stârneşte stupoare. Guvernul indian pleacă de la premiza că o economie în plin avânt trebuie să fie secondată de un important potenţial militar. În regiune pândesc realmente o serie de primejdii. În prezent, relaţiile cu China sunt bune, dar asta nu înseamnă că micile conflicte de frontieră ar lipsi. La New Dehi se observă cu îngrijorare politica expansivă a Beijingului în Oceanul Indian. Apoi, tensiunile cu Pakistanul se pot acutiza în orice moment. India este deci convinsă că rolul de putere regională nu poate fi câştigat decât prin forţă militară. În caz contrar se pune în joc însăşi dezvoltarea economică a ţării."

Tages Anzeiger, ziar care apare la Zürich, apreciază că limitarea imigraţiei din ţările răsăritene ale UE va agrava conflictul dintre Elveţia şi UE. "Climatul deja tensionat între Berna şi Bruxelles se va înrăutăţi. În cel mai rău caz, ţările din estul Europei vor solicita contramăsuri. Sigur este că bunăvoinţa arătată până acum Elveţiei de către europeni este pe cale de dispariţie. Cu toate acestea, executivul elveţian a luat o decizie justă prin încăpăţânarea sa de a da o nouă interpretare acordului de liberă circulaţie. Dacă Elveţia s-ar pleca în faţa presiunilor UE, s-ar vedea în scurt timp pusă în faţa unor probleme şi mai grave. Primejdia ca oamenii să-şi piardă încrederea în guvernanţi ar fi mare într-un atare caz. Ca o consecinţă, cetăţenii ar spune pe viitor NU la orice vot privind admiterea unor noi membri în spaţiul de liberă circulaţie a persoanelor."