1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Franţa intră în grevă

Navetiştii şi turiştii au avut o zi de coşmar

Navetiştii şi turiştii au avut o zi de coşmar

Transportul în Franţa este astăzi paralizat de greva sindicatelor din acest domeniu. După ce garniturile de metrou, trenurile şi o parte din avioane au fost oprite, autostrăzile sunt supraaglomerate, iar navetiştii şi turiştii sunt nevoiţi să găsească alte modalităţi de transport. Pe lângă transportatori, la acţiunea de protest iau parte profesorii, angajaţii poştei, angajaţii din sfera serviciilor şi o parte din angajaţii din sectorul privat. Greva de o zi, a fost declanşată din cauza nemulţumirii faţă de politica dusă de guvernul conservator de la Paris în domeniul economic şi al muncii, chiar în ziua în care membrii legislativului francez s-au întors din vacanţa parlamentară. Este primul test major căruia trebuie să-i facă faţă guvernul premierului Dominique de Villepan. Din cauza grevei din Franţa, compania aviatică Luthansa a decis anularea mai multor zboruri cu destinaţia Paris. Potrivit autorităţilor franceze, 175 de zboruri, programate pe aeroportul Orly vor fi anulate, la care se adaugă alte 212 zboruri de pe Charles de Gaulle.
  • Data 04.10.2005
  • Autoare/Autor Bogdan Bighiu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2Hf
  • Data 04.10.2005
  • Autoare/Autor Bogdan Bighiu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2Hf