1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Franţa după seria de atentate

Solidaritatea cu Franţa, supusă unei grele încercări în urma seriei de atentate teroriste de vineri, creşte. Preşedintele Francois Hollande a decretat trei zile de doliu naţional.

Vineri, 13 noiembrie:

Paris. În urma unei serii de atentate au murit cel puţin 128 de persoane şi alte câteva sute au fost rănite. 100 de victime s-au înregistrat numai la sala de concerte Bataclan. În sala cu o capacitate de 1500 de locuri era programat concertul trupei americane "Eagles of Death Metal". Cel puţin patru bărbaţi înarmaţi au pătruns înăuntru şi au deschis focul. A urmat o luare de ostatici. Ulterior, mai mulţi atacatori au comis atentate sinucigaşe.

Jurnalistul Julien Pearce de la postul de radio Europe 1, aflat la faţa locului, a relatat: "A fost un atac extrem de violent. Oamenii au intrat în panică. Toţi au fugit către scenă. Făptaşii au avut timp să reîncarce armele de cel puţin trei ori. Nu erau mascaţi. Păreau stăpâni pe ei şi erau foarte tineri." Sala de concerte de află la distanţa de doar 200 de metri de redacţia publicaţiei "Charlie Hebdo", atacată în luna ianuarie de către islamişti.

Aproape concomitent cu atentatele de la sala Bataclan, în timpul meciului amical Franţa-Germania, au avut loc două explozii în apropierea stadionului Stade de France. Din tribuna oficială asistau la meci preşedintele Francois Hollande şi şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier.

Infografik Karte Anschläge in Paris Englisch

Rue de la Fontaine au Roi. La numai câteva sute de metri de sala Bataclan se află o pizzerie - altă ţintă a atacurilor de vineri, 13 noiembrie. Cinci oameni au fost ucişi cu focuri de armă, la întâmplare, pe terasa localului "La Casa Nostra". Surse apropiate anchetatorilor relatează că un atentat sinugigaş ar fi avut loc pe bulevardul Voltaire. 14 victime decedate s-au înregistrat şi în urma atacului de la terasa restaurantului "Le Petit Cambodge". Scene similare au avut loc şi în estul Parisului unde au fost atacate o cafenea şi un local cu specific japonez.

Preşedintele Francois Hollande a decretat starea de urgenţă.

Sâmbătă, 14 noiembrie:

Organizaţia "Statul Islamic" (SI) a publicat un material video în care îndeamnă la comiterea de atentate în Franţa. Francezii musulmani sunt încurajaţi să recurgă la violenţă: "Atâta timp cât ne bombardaţi, nu veţi trăi în pace", spune bărbatul din înregistrare, referindu-se la atacurile aeriene ale trupelor franceze asupra celulelor SI din Siria. În răstimp, prin intermediul unui comunicat oficial, Statul Islamic a revendicat atacurile din Franţa.

Preşedintele francez Francois Hollande, care a acuzat din start SI de comiterea atacurilor, a decretat 3 zile de doliu naţional. "Franţa a fost atacată şi va reacţiona cu toată duritatea", a afirmat preşedintele. Conform Palatului Elysee, 1500 de soldaţi au fost mobilizaţi pentru sporirea măsurilor de securitate în capitala ţării. De asemenea, Franţa a anunţat înăsprirea controalelor la graniţe.

Nach Attentaten von Paris Deutscher Bundestag EU Flaggen

Cladirea Bundestagului, 14 noiembrie 2015

În semn de solidaritate cu poporul francez, Ministerul federal de Interne a anunţat arborarea în bernă a drapelului naţional în întreaga Germanie. Poarta Brandenburg de la Berlin va fi luminată în culorile Franţei, a anunţat primarul social-democrat Michael Müller .

Cancelara Angela Merkel va purta convorbiri cu miniştrii cabinetului său pe marginea situaţiei din ţara vecină. "Este o lovitură împotriva libertăţii. Nu este numai un atac asupra Parisului, ci asupra noastră, a tuturor", a afirmat Merkel.

Vă mai recomandăm