1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Franţa deschide parţial piaţa muncii

Guvernul de la Paris intenţionează să deschidă parţial piaţa muncii pentru viitoarele atate membre ale Uniunii Europene, România şi Bulgaria.

Franţa necesită forţă de muncă în agricultură

Franţa necesită forţă de muncă în agricultură

Cetăţenii celor două ţări vor avea dreptul să lucreze în 62 de branşe de la 1 ianuarie 2007, a anunţat ministrul francez al muncii Gerard Larcher. În acest caz este vorba de o deschidere treptată şi controlată a pieţei muncii aşa cum a fost practicată şi în mai 2004, pentru opt din cele zece noi state care au aderat atunci la Uniunea Europeană, a declarat ministrul.

Îngrijorarea francezilor că vor fi confruntaţi cu o supraofertă de forţă de muncă din România şi Bulgaria a fost respinsă de minsitru. „Nu am observat în ultimile şase luni nici un fel de invazie”, a declarat el. Larcher a precizat că cererile de permise de lucru în Franţa au crescut din luna mai până în luna octombrie 2006 cu 45% dar în total au fost eliberate doar aproximativ 1.540 de astfel de permise.

Decizia executivului de la Paris este corelată cu branşele în care în Franţa domină o lipsă acută de forţă de muncă, precum în industria hotelieră, domeniul construcţiilor şi agriculturii.

  • Data 29.12.2006
  • Autoare/Autor Maria Pascu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1yf
  • Data 29.12.2006
  • Autoare/Autor Maria Pascu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1yf