1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Frână puternică pentru România şi Bulgaria

Astfel îşi subtitrează Neue Zuercher Zeitung relatarea de pe prima pagină, referitoare la decizia franco-germană de amânare a intrării celor două ţări în spaţiul Schengen.

default

Ziarul elveţian scoate în evidenţă deopotrivă cauzele acestui recul, modul în care şi-au motivat hotărârea francezii şi germanii, precum şi reacţiile diferite iscate la Sofia şi Bucureşti de această decizie.

„În special capacitatea justiţiei celor două ţări de a combate corupţia şi crima organizată e insuficientă”, au avertizat, potrivit cotidianului din Zuerich, „miniştrii de interne ai guvernelor de la Berlin şi Paris, de Maiziere şi Hortefeux”.

În timp ce Sofia a promis să-şi sporească eforturile în vederea ameliorării situaţiei în acest domeniu, conducerea de la Bucureşti a reacţionat la scrisoarea franco-germană manifestându-şi indignarea.

Citim în ziar: „Aderarea la spaţiul Schengen pare să fie considerată la Bucureşti un drept ce poate fi reclamat. Doar astfel se poate explica declaraţia preşedintelui Băsescu, potrivit căreia România e, vădit, discriminată”.

Ziarul din Zuerich respinge categoric această opinie. „Ţările care au adoptat o atitudine critică faţă de rapida cooptare a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, consideră mai importantă eliminarea riscurilor la adresa securităţii lor interne decât ocazia de a face un favor politic”, scrie Neue Zuercher Zeitung textual.

Subiectul e pe larg analizat şi în toate marile ziare germane. Care se ocupă concomitent, nu doar de nesperatul succes politic extern al administraţiei Obama, aptă să convingă o parte a opoziţiei republicane să accepte ratificarea tratatului de dezarmare, Start, încheiat cu Moscova, ci şi de reşuta în autoritarism a Ungariei.

În contextul botniţei puse de executivul de la Budapesta presei cândva libere a Ungariei, şi a deciziei de amânare a includerii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, Frankfurter Allgemeine Zeitung şi ziarul berlinez Die Welt, publică editoriale edificatoare.

Cel apărut pe prima pagină a ziarului din Frankfurt e semnat de Georg Hefty. Potrivit autorului, „UE e o invenţie occidentală. Ţările vest-europene i-au stabilit spiritul şi setul de măsuri pe care ar trebui să le respecte toate statele membre. E clar ce se aşteaptă în apus de la ţările care au aderat de-a lungul timpului la Uniune, la zona euro şi spaţiul Schengen. Îndoielnică e însă măsura în care statele din vest, clasa nobilă a uniunii s-au străduit să trateze ţările din est ca partenere autentice”.

"Chiar dacă avertismentul franco-german e bine justificat, nu e în regulă să urmărească scopuri tacite, străine de chestiunea în sine, pe care nu le poate suporta nici un parteneriat autentic", mai crede editorialistul din Frankfurt.

Spre deosebire de covârşitoarea majoritate a analiştilor, acelaşi autor ia şi apărarea Ungariei, în măsură în care crede că guvernul Orban face bine să îngrădească revărsările antisemite şi pornografice din presa maghiară.

De cu totul altă părere e alt ziar conservator. În consens cu Suedeutsche Zeitung din Muenchen şi cu alte ziare de stânga, cotidianul berlinez de dreapta, Die Welt, condamnă fără drept de apel controlul excesiv asupra presei scrise şi a audiovizualului, instituit la Budapesta spre exasperarea multor oameni politici şi observatori occidentali.

„Ungaria păgubeşte Europa", titrează Die Welt, în care citim: „Noua lege ungurească deschide larg poarta punerii sub tutelă a presei critice, e penibilă şi reprezintă o ruşine pentru Europa. Pentru că adoptarea ei vădeşte una din erorile de bază ale construcţiei europene. Înaintea aderării, Comisia Europeană poate stabili un barem înalt pentru criteriile de integrare. Dar după aderare abia dacă mai dispune de instrumentele necesare menţinerii ţărilor cu pricina la un standard înalt. Toate acestea sunt valabile în egală măsură pentru Ungaria, pe de o parte, şi pentru România şi Bulgaria pe de alta".

Există în Europa răsăriteană, potrivit ziarului Die Welt, „două categorii de ţări. Cele care au profitat de intrarea în UE spre a se maturiza politic, şi cele în care s-a produs recidiva. Din această ultimă categorie face parte şi Ungaria".

A cărei problemă e complicată suplimentar de faptul că această ţară, ce pune beţe în roate libertăţii de opinie, preia, de la 1 ianuarie, cârma UE. Or, se pune întrebarea de ce guvernul de la Budapesta, viu criticat în Parlamentul Europei şi la OSCE, n-a fost monitorizat de Comisia Europeană şi de preşedintele ei actual.

"La ce mai sunt bune oare toate aceste căpetenii ale comunităţii", se ma întreabă Die Welt, "dacă nici unul numeroşii şefi de trib ai UE nu s-a arătat în stare să dezamorseze criza din timp?"

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz