Fonduri UE pentru căutarea de joburi în străinătate
4 iunie 2012
Media şomajului în UE 27 a ajuns în aprilie 2012 la 10,3 procente. Conform Eurostat, în jur de 25 de milioane de europeni nu au în momentul de faţă un job. Spre deosebire de aceeaşi perioadă din 2011, numărul lor a crescut cu peste 100.000 de persoane. În cele 17 ţări din zona euro 11% sunt fără serviciu.
Criza i-a afectat cel mai grav pe spanioli şi pe greci, şomajul în cele două ţări depăşind cu mult media europeană. În timp ce Germania, cu 5,4 % se află alături de Austria, Luxemburg şi Olanda printre ţările cu cel mai mic nivel al şomajului, în Grecia şi Spania 21,7%, respectiv 24,3% din oameni nu au locuri de muncă.
Şomajul în România rămâne cu 7,4 % sub media europeană şi mai scăzut decât în Ungaria (10,7%), Bulgaria (11,2%) şi chiar Franţa (10,2%) sau Marea Britanie (8,1%).
Tinerii cu vârste de mai puţin de 25 de ani reprezintă grupa de vârstă cea mai afectată de lipsa locurilor de muncă, în intregul spaţiu european. În jur de 5,5 milioane dintre ei, respectiv peste 22% erau şomeri în aprilie 2012, conform Eurostat. În cele două ţări puternic lovite de criză, Spania şi Grecia, peste jumătate din persoanele sub 25 de ani nu au locuri de muncă.
La acestă categorie, nivelul şomajului tinerilor depăşeşte în România media europeană, procentul fiind de 23,4.
Proiect pilot al Comisiei Europene
Există şi câteva veşti bune, în special pentru tinerii absolvenţi. La sfârşitul lunii mai, Comisia Europeană a iniţiat un proiect, prin care doreşte să promoveze mobilitatea muncii pe piaţa comunitară. Programul „My First EURES Job“ oferă ajutor financiar, în valoare de până la 1200 de Euro, tinerilor între 18 şi 30 de ani, care doresc să-şi caute un loc de muncă în străinătate, în una dintre ţările membre ale Uniunii Europene.
Transportul la interviu e asigurat cu până la 300 de euro, costurile de relocare fiind de asemenea acoperite cu aproximativ 900 de euro. Proiectul finanţează persoane care obţin contracte în străinătate de cel puţin şase luni. Cei interesaţi trebuie să se adreseze agenţiilor naţionale de plasare a forţei de muncă, sau partenerilor EURES, din statele membre.
Germania duce lipsă de specialişti în domenii tehnice, astfel încât şanse bune de a-şi găsi un job aici au inginerii, medicii şi asistenţii medicali. Hotelurile şi restaurantele sunt de asemenea în căutare de personal, conform Agenţiei Federale pentru ocuparea forţei de muncă (AA).