1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Fonduri europene pentru romi, neutilizate în România şi Bulgaria

12 octombrie 2010

Începând de marţi, are loc la Bucureşti, sub egida UE, conferinţa de două zile consacrată programelor de asistenţă a romilor. În ultimii ani, UE a elaborat un vast program de sprijinire a acestei minorităţi.

https://p.dw.com/p/PcPC
Integrarea romilor, dezbătută la BucureştiImagine: picture alliance/dpa

În vederea integrării minorităţilor, cum ar fi cea a romilor, statele membre pot recurge la fonduri europene din mai multe capitole bugetare.

Cel mai important este cel destinat dezvoltării structurale. În cazul în care membrii unei etnii vin din afara spaţiului UE, se poate recurge şi la fondurile pentru integrare sau pentru refugiaţi.

Totuşi, aparent există un interes redus pentru fondurile oferite de Bruxelles, după cum s-a plâns de curând comisarul european pentru chestiuni sociale Laszlo Andor, în faţa unei comisii a Parlamentului comunitar.

El a declarat: "Doresc să subliniez că responsabilitatea revine în acest domeniu atât UE cât şi statelor membre. Fondurile structurale sunt o pârghie foarte utilă pentru a sprijini eforturile naţionale de ameliorare a situaţiei romilor. Totuşi, fondurile europene nu sunt folosite în totalitate sau nu sunt cheltuite eficient."

A devenit evident că tocmai ţările care au pe teritoriul lor un important număr de romi nu recurg la fondurile europene.

Potrivit surselor din cabinetul lui Andor, România nu foloseşte decât unu la sută şi Bulgaria doar cinci la sută din fondul social al UE, unul din aceste fonduri structurale, pentru a ameliora situaţia romilor. Media europeană este la acest capitol de 16 procente. Sigur că nu există obligativitatea cheltuirii fondurilor oferite de UE, după cum subliniază deputatul european Manfred Weber, membru al Uniunii Creştin Sociale din Bavaria.

El a evidenţiat: "Nădăjduim că oferirea acestor fonduri este motiv suficient pentru folosirea lor. Decisiv este însă, la capitolul integrare, că aceasta nu este ordonată de sus, ci trebuie aplicată la nivel local, şi aici este nevoie de creativitate"

Comisia Europeană a înfiinţat între timp un grup de lucru care să verifice până la finele anului care sunt problemele existente în ţările afectate. Comisia vrea însă să includă tema integrării romilor şi în pachetul aşa-numitelor teme ale anului 2020, teme sociale şi de ocupare a forţei de muncă.

Andor a adăugat: "Aştept ca toate statele membre să-şi propună ţeluri ambiţioase şi concrete atunci când stabilesc, la nivel naţional, obiectivele anului 2020 la capitolul combaterea sărăciei, ocuparea forţei de muncă şi educaţie. Ocuparea forţei de muncă trebuie numită explicit în cazul romilor. Nu e vorba numai de combaterea sărăciei şi de integrare socială. Ocuparea forţei de muncă în cazul romilor este o chestiune decisivă."

Potrivit datelor UE, în Bulgaria fiecare al doilea rom este fără loc de muncă iar în România, potrivit guvernului de la Bucureşti, două treimi dintre romi nu au ocupaţie. De aceea, este nevoie de investiţii în educaţie, şi aici ar fi nevoie şi de interesul celor vizaţi.

Europarlamentarul Manfred Weber a declarat: "Este necesar, la nivel european, să cădem de acord asupra aşteptărilor pe care le avem de la aceste minorităţi. De exemplu, trebuie să impunem ca tinerii, copiii să meargă la şcoală. Numai astfel va reuşi integrarea lor în societatea europeană. "

Problemele romilor sunt de multă vreme cunoscute şi fonduri europene pentru integrarea lor există. Totuşi, se pare că subiectul se bucură de o sistematică atenţie începînd de la controversa izbucnită în Franţa.

Autor: Christoph Hasselbach / Ioachim Alexandru
Redactor: Rodica Binder