1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Foarte mulţi membri sindicali în România

Românii sunt foarte activi în cadrul grupărilor sindicale. Conform unui studiu dat publicităţii de Institutul pentru Economie Germană din Koeln, sindicatele din statele candidate la aderare întrunesc un procent de membri comparabil cu cele din ţările membre ale Uniunii. Românii însă sunt mai conştienţi de puterea grupărilor care le reprezintă interesele în dialogul cu angajatorii, astfel încât peste 35 la sută din persoanele active sunt înscrise într-o organizaţie sindicală. În medie, doar 28 la sută din salariaţii din Uniunea Europeană aderă la o grupare de acest gen.

Respectarea contractelor tarifare şi a celor colective de muncă sunt foarte bine reglementate atât în cadrul Uniunii cât şi la nivelul statelor candidate, se mai arată în studiul menţionat.