1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Foamea de propriile odrasle

Ce învăţăm din decizia conducerii PSD de a-i interzice preşedintelui senatului, Mircea Geoană, sub ameninţarea excluderii, „să exprime poziţii contrare partidului?”

default

Victor Ponta, aici cu mâinile astupând gura proprie

În baza principiului disciplinei de partid amintind fatal de vremurile de tristă faimă ale stalinismului, i s-a interzis pur şi simplu să vorbească liber fostului şef al partidului social-democrat, Mircea Geoană.

Nereformarea fostului Partid Comunist, intitulat azi PSD, e una dintre cele mai grave carenţe ale scenei politice româneşti post-ceauşiste. Mai nou, Mircea Geoană a devenit el însuşi victima acestui rău primordial şi peren. Rău pe care fiul generalului de securitate Geoană nu l-a comis el însuşi, dar pe care fostul şef al PSD l-a girat şi menţinut, nereuşind, după ce l-a debarcat cândva în mod miraculos pe Ion Iliescu, să-şi reaşeze formaţiunea pe baze realmente noi.

Revenind, în marşarier, la ziua Z şi ora H, devine clar că, dacă revoluţia îşi mănâncă fiii şi copiii, nici contrarevoluţia nu se lasă mai prejos.

Mai junele său rival, Victor Ponta, omul crescut sub oblăduirea lui Adrian Năstase, i-a aplicat aşadar o botniţă lui Mircea Geoană. Calificat cândva, la furie, de Ion Iliescu drept „prostănac”, şi de către succesorul său mai tânăr la cârma PSD drept "imaginea eşecului partidului", Geoană a comis la vremea sa erori monumentale şi gafe pe măsură. Inadvertenţele sale diverse l-au costat rând pe rând nu doar primăria Bucureştilor ci şi preşedinţia României.

Dar Geoană continuă să fie Preşedintele Senatului. A-l forţa să tacă nu e doar un semn de tiranie ci şi un ultraj la adresa statului român. Pe altă parte, este şi o eroare mare, în măsura în care dictatura e pernicioasă deopotrivă ţărilor ca şi partidelor în care se instaurează.

Şi mai jalnic e, desigur, faptul că victima acestui ucaz de tip moscovit s-a supus cuminte brutalului ordin de partid. Geoană demonstrează astfel că este tributarul aceloraşi sentimente care i-au dominat pe vremuri pe "activişti". Acestora, Partidul Comunist le înlocuise familia într-un mod atât de radical încât oamenii se temeau de o excludere din partid mai dihai decât de un pluton de execuţie.

În ce-l priveşte, Ponta a pornit-o hotărât pe drumul fatal pe care l-au parcurs toţi predecesorii săi. Adrian Năstase nu l-a dădăcit cum trebuie. A crede că te poţi impune prin crize de personalitate sau puseuri autoritariste e o himeră care, mai devreme sau mai târziu, îi va îngropa şi lui Ponta cariera politică.

S-ar putea ca actualul şef al PSD să nu o ştie încă. S-ar putea să creadă, în virtutea tinereţii sale, că are timp să se îndrepte.

Mai înţelept ar fi fost să nu subestimeze foamea de propriile odrasle, a revoluţiei şi contrarevoluţiei. Şi, să purceadă la reformarea autentică a rebotezatului PCR.

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Rodica Binder