1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

FNT 2010 - Ediţie jubliliară

Poster Nationales Theaterfestival in Bukareast Flash-Galerie

Nume mari ale teatrului internaţional

Medana Weident: Poţi numi câteva din, consultând programul, pot spune, numeroasele momente de vârf ale ediţiei din acest an?

Cristina Modreanu: Da, sunt foarte multe şi în momentul în care operezi o selecţie e ca şi cum le-ai propune pe toate în egală măsură, aşa că îmi e foarte greu să aleg doar unele dintre ele, dar aş insista asupra spectacolelor din străinătate, pentru că ele aparţin unor nume foarte cunoscute în teatrul european şi în teatrul lumii, dar foarte puţin cunoscute în România, şi mă refer acum nu numai la Rodrigo Garcia şi Matthias Langhoff, pe care i-ai pomenit mai devreme, ci şi la Romeo Castellucci cu spectacolul "Hey girl!", un spectacol foarte vizual şi foarte puternic. De asemenea la spectacolul lui Billy Cowie, un artist englez foarte apreciat, care se află deja, spun unii, cu un pas în viitorul teatrului. El foloseşte tehnicile 3D pentru redarea impresiei de prezenţă a actorilor care de fapt sunt doar filmaţi. Mă refer desigur şi la Krzysztof Warlikowski, unul dintre cei mai apreciaţi regizori europeni din acest moment, cel care a primit premiul Noi Realităţi Teatrale în 2008 şi care vine la Bucureşti cu spectacolul "Dibuk".

Romanian Showcase

M.W.: Şi în ce priveşte spectacolele româneşti?

C.M.: Spectacolele româneşti ilustrează în acest an mai multe tendinţe care sunt cumva preluate şi din teatrul european, mă refer acum la teatrul inspirat din mari filme, cum se întâmplă în cazul spectacolului "Strigăte şi şoapte", după Ingmar Bergman în regia lui Andrei Şerban, montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, cum se întâmplă cu "Breaking the waves" după Lars von Trier, pus în scenă la Sibiu de Radu Alexandru Nica sau cu "Aniversarea" după unul dintre cele mai importantele filme din seria "Dogma", montat de Vlad Massaci la Teatrul Nottara.

Neue Dramatik in Rumänien

"20/20" (Text şi regie: Gianina Cărbunariu)

O altă tendinţă despre care putem vorbi în teatrul românesc în acest moment este aceea a teatrului documentar şi avem două exemple în această ediţie a FNT: spectacolul Gianinei Cărbunariu "20/20", care se referă la conflictele interetnice dintre români şi maghiari produse la Târgu Mureş la începutul anilor '90 şi "Capete înfierbântate" de Mihaela Michailov şi David Schwartz, care care are ca temă mineriadele. Ambele cred că ilustrează o tendinţă foarte sănătoasă a acestei generaţii de a analiza cu responsabilitate şi cu discernământ ce s-a întâmplat în istoria contemporană a României.

Tendinţe şi evoluţii ale teatrului românesc

M.W.: Am vorbit anul trecut tot de la acest microfon despre teatrul românesc la două decenii de la transformările politice din 1989, despre evoluţia scenei teatrale în toţi aceşti ani şi noile tendinţe care se observă la nivel naţional. Dacă ar fi să luam pulsul, să zicem, al teatrului românesc acum, în 2010, cum l-ai caracteriza? A fost 2010 un an bun?

C.M.: A fost foarte bun în ce priveşte continuarea procesului de updatare a teatrului românesc, pentru că, atât prin Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, prin Festivalul Shakespeare la începutul anului şi prin Festivalul Naţional de Teatru, de acum, s-au atins puncte sensibile pe harta europeană şi mondială a teatrului, care nu erau cunoscute deloc la noi şi cred ca acesta este primul pas către o sincronizare adevărată cu teatrul european, cu mişcarea teatrală în general, o sincronizare de care teatrul românesc are foarte mare nevoie. Ea încă nu s-a produs, deşi au trecut, iată, două decenii de când facem parte, cu drepturi egale, din lumea liberă. Dar să faci parte din lumea liberă nu e suficient, trebuie să mai şi înţelegi că asta presupune şi o serie de responsabilităţi şi prima responsabilitate ar fi aceea de a avea tu însuţi grijă de ceea ce îţi trebuie, de ceea ce ai nevoie ca să respiri. Cred că încă nu se respiră un aer foarte oxigenat în teatrul românesc, dar mie îmi dau foarte mari speranţe aceste noi tendinţe, noile voci din teatrul românesc, faptul că ele au început să circule şi că sunt apreciate şi cred că sunt semne bune pentru decada care vine.

M.W.: Şi în acest sens, categoria "Debut" joacă un rol important, FNT fiind o platformă de afirmare pentru tinerii artişti români.

C.M.: Da, am încercat, plecând de la realitatea faptului că multe teatre invită aceiaşi regizori, un număr foarte restrâns de regizori circulă în teatrele din România, am încercat să arătăm că de fapt există foarte mulţi tineri care merită toată încrederea şi le-am oferit acest spaţiu de vizibilitate, fără de care n-ar fi putut să fie remarcaţi aşa de repede, şi cum spuneam mai devreme mă bucur foarte mult să văd că mare parte dintre ei, aproape toţi cei incluşi în această secţiune în 2008 şi 2009 deja montează în multe alte teatre şi unii dintre ei au revenit în FNT, unii chiar în secţiunea principală. Anul acesta, de exemplu, Cristian Ban şi David Schwartz, anul trecut Răzvan Mureşan. Mi se pare foarte bine că ei intră în teatrele din România şi, încet-încet, vor aduce o nouă respiraţie.

Conformismul, boală grea

M.W.: Care sunt, să zicem, bolile de care suferă, sau mai suferă, teatrul românesc?

C.M.: Conformismul cred. Suntem foarte conformişti, cred că ne asumăm foarte greu riscurile şi mă refer acum în principal la directorii de teatre care stabilesc repertoriile, la directorii puţinelor festivaluri din ţară. Cred că e de datoria unui curator, a unui director artistic al unui festival, să-şi asume riscuri, mai ales atunci când e vorba despre o manifestare susţinută din bani publici şi pentru că este foarte dificil să impui cuiva care îşi investeşte banii privaţi să-şi asume riscuri. Dar dacă banii sunt publici, atunci ai o datorie să incluzi în selecţia ta nu numai spectacole care sigur vor avea succes de public imediat, deoarece corespund unui reflex deja format, ci şi spectacole care experimentează, care aduc ceva nou, care exprimă o creativitate fără de care noi nu vom putea să facem alţi paşi, vom bate mereu pasul pe loc. Deci cred că asta ne lipseşte în principal, şi e o boală destul de grea, care a afectat şi alte culturi, e un semn de provincialism şi sper să scăpăm curând de el.