1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

FMI recomandă pe mai departe reduceri bugetare

Horaţiu Pepine27 ianuarie 2005

Guvernul de la Bucureşti a avut ieri primele consultări cu o delegaţie a FMI în urma cărora au fost stabilite direcţiile principale privind politica macro-economică în anul acesta. În linii mari, autorităţile româneşti vor fi nevoite să facă economii serioase la bugetul de stat.

https://p.dw.com/p/B35U

Şeful misiunii Fondului Monetar a precizat, într-o scurtă declaraţie, după discuţiile purtate miercuri cu membri guvernului de la Bucureşti, că va aborda cu Guvernul politica fiscală şi de venituri, iar cu Banca Centrală politica globală, privind cursul de schimb şi politica monetară. Dar reprezentantul FMI a precizat că nu vor fi lăsate deoparte nici discuţiile despre reforma economică în general şi despre climatul privind afacerile şi investiţiile din România.

Primul-ministru Călin-Popescu Tăriceanu a explicat la rîndul său că Guvernul va fi nevoit anul acesta să facă economii bugetare şi să adopte măsuri mai puţin populare întrucît anul anterior în ciuda creşterii economice spectaculoase s-au înregistrat o serie de dezechilibre.

Anul 2004 s-a încheiat cu o creştere economică de peste 8% un record absolut, dar care este grevată însă de o creştere importantă a arieratelor; adică a datoriilor neplatite din economie. Întreprinderi şi instituţii de stat au fost, ca mereu în anii din urmă, păsuite la plata diferitelor obligaţii faţă de buget sau la plata facturilor energetice. Toate acestea dau o imagine greşită despre competitivitatea economiei, iar creşterea economică nu este la drept vorbind sanătoasă.

Prima problemă a noului guvern rămîne desigur aceea de a compensa reducerea fiscalităţii, prin introducerea cotei unice de impozitare. În dimineaţa aceasta, Senatul în sesiune extraordinară a adoptat cu un scor strîns ordonanţa privind introducerea cotei unice, dar dificultăţile abia de aici înainte vor începe. Finanţele au propus deja cîteva măsuri care au stîrnit destule comentarii negative cum ar fi creşterea impozitului pentru micro-intreprinderi, păstrarea cotelor actuale la fondurile asigurărilor sociale sau stabilirea impozitului pe dividende la 10 %.

Fondul Monetar este aşadar preocupat ca Guvernul să nu derapeze şi să menţină deficitul bugetar în limite foarte strînse, mai mici decît în anul 2004. Este prima condiţie la care se adaugă apoi reluarea restructurăii socuietăţilor de stat şi eventual concedieri semnificative. În esenţă e vorba de reducerea cît mai mult posibil a sectorului public, atît prin restructurări, dar şi prin privatizări.

Dar după cum, a explicat primul-ministru nu vor lipsi nici unele măsuri mai dureroase cum ar fi creat preţurilor la curent electric şi gaz metan. Toate acestea se vor regăsi în noul acord care va fi încheiat cu Fondul Monetar, probabil în prima parte a lunii februarie.