1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

'Fiul meu şi soţul lui'

Homosexualitatea a pătruns în peisajul cotidian al Germaniei. De circa zece ani a fost oficializat dreptul persoanelor de acelaşi sex la un statut de parteneriat de viaţă apropiindu-se, în faţa legii, de mariajul clasic.

default

Pe scena politică şi-au făcut loc şi carieră personaje cum ar fi primarul-guvernator al Berlinului, Klaus Wowereit, sau ministrul de Externe Guido Westerwelle. Dar, în ciuda unei acceptări cvasi-generale, încă mai există discriminare la locul de muncă şi mobbing în şcoli, la fel cum mai există familii care se izolează de rudele lor cu orientare sexuală alternativă. DW a stat de vorbă cu Dirk Jehle, homosexual, asistent social şi candidat social-democrat în alegerile pentru Parlamentul landului Renania e Nord - Westfalia.

Avea 18 ani şi făcea practică într-un centru de asistenţă pentru persoane suferind de SIDA când a aflat că, de fapt, iubeşte bărbaţii. Când i-a mărturisit mamei, aceasta l-a rugat să nu-i spună tatălui. Câţiva dintre prieteni nu au mai dat, apoi, nici un semn de viaţă. Aşa că a împărtăşit secretul multă vreme doar celor mai buni prieteni. Abia când, după o recalificare, a ajuns să lucreze pe ambulanţa serviciului anti-drog a avut curajul să se destăinuie şi colegilor de serviciu. S-a simţit uşurat, dar viaţa nu i-a fost neapărat mai uşoară.

SPD Dirk Jehle

Dirk Jehle

"Discriminarea este mult mai subtilă în ziua de azi", crede Jehle, şi exemplifică. Multă lume continuă să se refere la homosexualitate şi lesbianism ca la o boală sufletească. Poate şi pentru că homosexualitatea s-a aflat, până în 1990, pe lista de boli a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În plus, adaugă Jehle:

"Între 1945 şi 1969 au fost condamnaţi mai mulţi oameni pe motiv de homosexualitate decât pe vremea naziştilor. Între pedepse se număra interdicţia de exercitare a profesiei. Homosexuali în vârstă au şi în ziua de azi probleme de atitudine faţă de poliţie".

Dirk Jehle l-a cunoscut pe Udo în urmă cu 18 ani. Între timp, sunt parteneri. Cu alte cuvinte, conform legislaţiei germane, un fel de soţ şi soţie. Iar poate cel mai bun exemplu al modului în care este percepută homosexualitatea în societatea germană vine tocmai de la tatăl lui Dirk. După ce multă vreme subiectul a fost tabu, Udo a devenit un fel de al doilea fiu în familia lui Dirk. La cina pe care bătrânul Jehle a dat-o la serviciu în ziua pensionării, acesta s-a ridicat şi le-a spus colegilor: "Acesta este primul meu fiu şi soţia sa; iar acesta este al doilea fiu şi soţul lui. Este homosexual, este la social-democraţi. Mulţumesc!".

Autori: Claudia Hennen / Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz