1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Final de epocă pentru varan

Se va sfârşi tenebrosul ev marca Dan Voiculescu? Se vor putea demantela reţelele securisto-oligarhice din fostul univers comunist care pun democraţia în pericol? Condamnarea lui definitivă ar putea declanşa o revoluţie.

Nu doar puterea piciorului unui fotbalist ca Thomas Müller este mare. Net mai mare e cea a cuvântului. Care, când nu e bine rostit şi rostuit îi va lăsa scăldaţi în lacrimi chiar şi pe nişte luptători de elită, precum fotbaliştii brazilieni. Antrenorul lor n-a reuşit să-i pregătească psihologic să facă faţă momentelor mai dure ale vieţii.

Imensă, de pildă, s-a dovedit şi forţa vorbelor dulci rostite de şarpe întru ademenirea în păcat a Evei. Nu mai puţin puternic e impactul cuvântului în păţania lui Valaam, proorocul antisemit care, în pofida Providenţei, ar fi vrut cu tot dinadinsul să-i blesteme pe evrei, dar a sfârşit prin a face voia Cerului, blagoslovindu-i. Decisiva lui binecuvântare prefigurează epoca izbăvirii mesianice.

Aparent departe de a se bucura de o benedicţiune eficientă, România ultimelor opt decenii a fost în mare măsură o vale a plângerii din cauza legionarilor şi a comuniştilor care au luat-o rând pe rând în stăpânire. Au ademenit-o în păcat, i-au rinocerizat elitele, i-au torturat, devalizat şi înfometat populaţia, i-au distrus reperele morale.

Pentru mare parte din aceste nenorociri sunt de vină fosta Securitate şi turnătorii ei. Dintre colaboratorii ei s-a recrutat Felix. Şi puterea cuvântului său de delator devenit oligarh a rămas enormă. O dovedeşte trustul media Intact, inima unui imperiu construit cu migală, în postcomunism, de Dan Voiculescu. La ora bilanţului se va constata probabil că de la vârful acestui imperiu s-a condus, parţial, ţara, în ultimii ani.

Juridic, Voiculescu se mai bucură, până la sentinţa definitivă a judecătorilor, altă vocabulă puternică, de prezumţia unei foarte improbabile nevinovăţii. Iar psihoza anti-băsistă, cea indusă ani la rând de vorbele grele ale Antenelor sale, întru disculparea adevăraţilor vinovaţi ai marasmului corupţiei româneşti n-a rămas fără efecte.

Dar nici o minte care şi-a păstrat o brumă de luciditate nu se poate realmente îndoi de răspunderea efectivă, nu în ultimul rând morală şi politică, a lui Felix şi a maşinăriei sale dezinformatoare pentru amplul derapaj al statului de drept românesc din 2012. Sau pentru încercarea împingerii României în afara universului valorilor democraţiei liberale.

Încât probabila sa condamnare definitivă într-unul din multiplele lui procese penale ar putea declanşa o revoluţie. Ea ar desţeleni terenul unei evaluări de ansamblu. Abia apoi va deveni clar cu adevărat ce impact şi ce dimensiuni colosale a avut, în timp şi spaţiu, împărăţia varanului.

În timp, fiindcă ea pare întemeiată, istoric, pe operaţiunile securităţii de procurare de valută pentru regimul Ceauşescu efectuate la Crescent şi Dunărea, ca şi pe fondurile sifonate din ele. Dacă efectele acestor operaţiuni au ajuns să marcheze indelebil primul sfert de veac postcomunist al României, acest lucru se datorează între altele lipsei lustraţiei, nepedepsirii foştilor securişti şi turnători şi neconfiscării averilor adunate ilegitim.

În spaţiu, şi în primul rând în cel social şi politic, fiindcă nu e putere în România, fie ea mediatică, judecătorească, legislativă sau executivă care să nu fi fost vizată, afectată, minată sau profund alterată de abordarea, infiltrarea, torpilarea ei de către oamenii imperiului lui Felix. Ilustrarea acestei aserţiuni nu ridică probleme. Sunt suficient de evocat încălcările deontologice sistematice de care e acuzată Antena 3, linşajele ei, cărora le-au căzut pradă membri cheie ai elitei româneşti, cărora continuă să rişte să le cadă victimă ziarişti şi personalităţi publice, politicieni şi magistraţi.

Condamnarea sa ar declanşa o revoluţie şi fiindcă ar zădărnici ambiţiile de putere totală, de acaparat prin caracatiţa pe care a creat-o, manifestate, spre deosebire de alţi oligarhi, de mai semeţul Dan Voiculescu. Tentativa sa de a penetra simultan şi economia şi toate cele patru puteri din stat şi societatea civilă, prin ONG-uri create pe calapodul varanului au evidenţiat clar aceste ambiţii. Le scoate în relief, de asemenea, aşarnarea cu care trustul său media i-a supravegheat şi persecutat pe cei care, deţinând puterea, au reformat-o pe cea judiciară, au eliberat-o de ingerinţă politică şi au refuzat până la capăt să-i închine drapelul.

În special preşedintele ţării şi fostul ministru reformist al justiţiei, Monica Macovei, omul care s-a confruntat cu imperiul varanului înarmată doar cu rigoarea, curăţenia şi prestigiul ei moral s-au văzut demonizaţi sistematic. Dincolo de tentativa izolării şi demontării acestor personalităţi politice, fantasmagoriile de religie negativă puse în gura slujbaşilor săi propagandişti documentează pretenţia subiacentă a lui Voiculescu. Felix ar fi vrut să se afişeze ca erou şi cavaler-mântuitor, care a răpus presupusul balaur băsist şi merită prin urmare să conducă România.

Se va sfârşi oare tenebrosul ev marca Dan Voiculescu? Se vor putea demantela reţelele securisto-oligarhice din fostul univers comunist care pun democraţia în grav pericol? Se va putea reconsolida statul de drept? Cum se converteşte un blestem în binecuvântare?

Descumpănirea care i se citeşte inculpatului pe faţă la ieşirea din confruntarea sa cu întrebările şi deciziile din ce în ce mai grele ale magistraţilor e elocventă. Varanul nu e tocmai bine pregătit pentru momentele mai dure ale vieţii. Pare şocat ca fotbaliştii brazilieni după cinci din şapte goluri ale unei semifinale de pomină.

Dar marea şansă a virtualităţii ieşirii lui din scenă printr-o sentinţă definitivă riscă să fie irosită de o opoziţie prea puţin capabilă să-şi depăşească disensiunile interne, prea dispusă la intoleranţă totală faţă de unii din tabăra proprie, şi, concomitent, la o inexplicabilă îngăduinţă faţă de cea adversă a duumviratului Voiculescu-Ponta.

Trecută prin şcoala cuvântului, compusă, în parte, din intelectuali de o locvacitate remarcabilă, care n-au probleme în a înţelege puterea vorbei, elita nu pare în stare totuşi să evite duhul schismei şi să-şi asume exigenţele momentului. Care ar reclama imperativ unirea, nu zâzania. Ca Eva odinioară, se lasă însă prea uşor ademenită în păcatul fatal. De această dată, în cel al dezbinării.